Author: Oenoanda
•21:41

Am incercat sa-mi compun povestea ca si cum as fi murit si m-as afla in alta lume din care imi privesc retrospectiv viata. Nu mi-a fost greu, pentru ca viata mea se aproprie practic de sfarsit.

M-am nascut in Shrewsbury pe 12 februarie 1809; primele mele amintiri sunt de cand aveam 4 ani si cateva luni si ne-am dus sa facem baie la mare langa Abergele. Tin minte cu claritate unele intamplari si locuri.

Mama mea a murit in iulie 1817 cand aveam ceva mai mult de 8 ani…In primavara aceluiasi an am fost trimis la scoala din Shrewsbury pe care am frecventat-o timp de un an. Mi s-a spus ca invatam mult mai greu decat sora mea mai mica Catherine, si cred ca din multe puncte de vedere am fost un copil neastamparat.

Cand am inceput sa merg la scoala, aveam deja o mare pasiune pentru istoria naturala si mai concret pentru colectionare. Incercam sa aflu numele plantelor si colectionam tot felul de obiecte, scoici, timbre, monede si minerale. Pasiunea de a colectiona care-l face pe om sa devina un naturalist sistematic, un virtuos sau un carpanos, era puternica si evident innascuta pentru ca nici fratele meu si nici una din surorile mele nu aveau acesta inclinatie…

Trebuie sa recunosc ca de mic eram foarte inclinat sa mint si faceam acest lucru mereu pentru a impresiona. De exemplu, odata am cules din copacii tatalui meu fructe de mare valoare pe care le-am ascuns apoi printre tufisuri. Apoi am fugit pana am ramas fara suflare sa dau de stire ca tocmai descoperisem o gramada de fructe furate…

Pot sa spun in favoarea mea ca eram un baiat uman, chiar daca datoram acest lucru exemplului si instructiei primite de la surorile mele. Nu cred ca umanitatea este o calitate naturala sau innascuta. Imi placea mult sa colectionez oua, dar nu luam niciodata decat un ou din fiecare cuib de pasare, cu o singura exceptie in care le-am luat pe toate, nu pentru valoarea lor ci din pura ingamfare.

Odata, cand eram foarte mic, pe vremea cand mergeam la scoala primara sau chiar inainte, m-am purtat foarte rau pentru ca am batut un catel, cred ca pentru simpla placere de a simti gustul puterii. Cred ca nu l-am batut foarte tare pentru ca nu a latrat, de asta sunt sigur, pentru ca locul in care s-a intamplat era aproape de casa. Acest incident inca imi sta pe constiinta ca dovada ca imi amintesc de locul exact in care s-a intamplat.

In vara anului 1818 am inceput sa merg la scoala doctorului Butler in Shrewsbury pe care am frecventat-o timp de 7 ani pana in vara anului 1825 cand aveam 16 ani. Avea regim de internat ceea ce mi-a permis sa ma bucur de viata unui adevarat student… Nimic nu a putut fi mai nociv pentru dezvoltarea mea mentala decat scoala doctorului Butler, pentru ca era strict clasica si nu invata nimic decat un pic de geografie si istorie antica. Ca mediu educativ, scoala a fost nula pentru mine…

Cand am terminat scoala nu eram nici inaintat nici inapoiat pentru varsta mea. Cred ca atat profesorii cat si tatal meu ma considerau un baiat absolut normal, cu o inteligenta mai degraba sub nivelul mediu. Intr-o zi tatal meu mi-a spus ceva care m-a impresionat profund: “Nu te intereseaza decat vanatoarea, cainii si sa prinzi sobolani, si vei fi o rusine pentru tine si pentru familia ta.” Dar tatal meu care a fost omul cel mai bun pe care l-am cunoscut vreodata si de care imi amintesc cu profunda dragoste, trebuie sa fi fost suparat si a fost nedrept cand a folosit aceste cuvinte.

Incercand sa-mi amintesc cat pot de bine caracterul meu in epoca scolara, cred ca singurele calitati din aceasta perioada care pareau promitatoare pentru viitorul meu erau acelea de a avea preocupari solide si diversificate, de a fi pasionat de tot ce ma interesa si de a avea o placere speciala pentru intelegerea oricarei materii sau obiect complex. Un profesor particular m-a invatat teoremele lui Euclid: imi amintesc foarte bine imensa satisfactie pe care mi-o aducea claritatea demonstratiilor geometrice. Cu aceeasi claritate imi amintesc fascinatia pe care mi-au produs-o explicatiile unchiului meu (tatal lui Francis Galton) cu privire la principiul barometrului. In privinta diversitatii preocuparilor mele, in afara de stiinta imi placeau multe feluri de carti. Petreceam ore asezat, deobicei pe una din ferestrele sapate in zidurile groase ale scolii, citind operele istorice ale lui Shakespeare. Citeam si poezie, cum ar fi Anotimpurile de Thompson si poemele recent publicate ale lui Byron si Scott. Mentionez acest lucru pentru ca mai tarziu in viata am pierdut complet, spre regretul meu, placerea pentru orice fel de poezie chiar si pentru Shakespeare…

In privinta stiintei, am continuat sa colectionez minerale cu mult entuziasm, dar intr-o forma foarte putin stiintifica. Ma interesa doar sa gasesc minerale descoperite recent si nu ma oboseam sa le clasific. Cred ca observam insectele in detaliu pentru ca la varsta de 10 ani (in 1819) am fost trei saptamani in Plas Edwards pe coasta Galeza, unde m-a impresionat mult o insecta hemiptera mare, negru- stacojie, multe molii (Zygoena) si o Cicindela care nu se gasea in Shropshire. Era cat pe ce sa incep sa colectionez insecte moarte pentru ca dupa ce m-am sfatuit cu sora mea am ajuns la concluzia ca nu e bine sa omori insectele doar pentru a forma o colectie. Dupa ce am citit Selborne de White, a inceput sa-mi placa sa observ obiceiurile pasarilor si chiar am luat notite pe tema asta. In simplitatea mea, ma intrebam de ce oare nu se fac toti baietii ornitologi.

Spre sfarsitul scolii, fratele meu a inceput sa fie pasionat de chimie si a construit un adevarat laborator in magazia din gradina, dotat cu un echipament destul de decent, si-mi dadea voie sa-l ajut la majoritatea experimentelor. Fabrica tot felul de gaze si compusi chimici iar eu am inceput sa citesc in amanunt carti de chimie ca de exemplu Chemical Catechism de Henry si Parkes. Ma interesa mult subiectul si lucram pana noaptea tarziu. Aceasta a fost cea mai buna latura a formarii mele scolare. La scoala aflasera ca realizam experimente chimice si cum era ceva nemaiauzit, mi-au pus porecla Gaz. Odata, directorul, doctorul Butler, m-a certat public pentru ca pierdeam vremea cu lucruri inutile...

Cum nu mergeam prea bine la scoala, tatal meu, foarte intelept, m-a retras inainte de vreme si m-a trimis (in octombrie 1825) la Universitatea din Edinburgh impreuna cu fratele meu, unde am stat timp de doi ani.

(va continua)
This entry was posted on 21:41 and is filed under , . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.