Author: Oenoanda
•17:52

Multi americani il considera si azi pe Abraham Lincoln Marele Eliberator al sclavilor. Se spune ca “Sclavia s-a încheiat efectiv în SUA în primăvara lui 1865 când armatele confederate au capitulat. Toţi sclavii Confederaţiei au fost eliberaţi prin Proclamaţia de Emancipare, care stipula că sclavii din zonele confederate erau liberi.” (sursa: Wikipedia). Se considera ca sclavia a fost sursa majora de conflict care a condus la Razboiul Civil american.

E reconfortant sa aflam ca convingerile morale au stat la baza acestui eveniment istoric din viata americana, dar e partial adevarat. Mai corect, abolirea sclaviei a jucat rolul de strategie politica, dar ceea ce a condus la razboi a fost in realitate dezacordul (cu radacinile sale istorice) in privinta politicii comerciale. Cu alte cuvinte, ca in multe alte cazuri, au primat motivele economice.

De fapt sclavia nu era un factor divizor in politica premergatoare Razboiului Civil, asa cum multi cred astazi. Abolitionistii aveau o mare influenta doar in unele state din Nord, dar opinia majoritara nu era abolitionista. Multi dintre cei care se impotriveau sclaviei credeau ca negrii erau o rasa inferioara si ca urmare nu erau de acord sa li se acorde drepturi civile inclusiv dreptul de a vota. Vedeau abolirea sclaviei ca fiind complet nerealista. Chiar si Marele Eliberator impartasea aceste opinii si astfel declara unui ziar al epocii: “Daca as sputea a salvez Uniunea fara sa eliberez niciun sclav, as face-o. Daca as putea s-o salvez eliberand toti scalvii, as face-o; si daca as putea s-o fac eliberand doar o parte, la fel as face-o”.

Adevarul este ca taxele au fost o sursa importanta de tensiune in politica americana. Statele din Sud predominant agrare (si care optau pentru comertul liber) incercau constant sa scada taxele industriale in timp ce statele din Nord sustineau mentinerea acestora la nivel ridicat ca masura protectionista pentru incurajarea dezvoltarii unei industrii autohtone. Urmarea a fost ca in 1832 Carolina de Sud a refuzat chiar sa accepte noile legi federale in privinta taxelor provocand o criza politica care s-a rezolvat partial doar atunci cand Andrew Jackson a oferit o reducere a taxelor (partiala, in pofida faimei sale de promotor al capitalismului liber) si a amenintat Carolina de Sud cu actiunea militara. Lucrurile s-au calmat pe moment pentru ca apoi sa-si afle rezolvarea printr-un Razboi Civil.

Cand inca erau o colonie britanica, americanii nu aveau dreptul sa-si protejeze noua industrie prin taxe. De fapt productia industriala era limitata de britanici la numai cateva produse. Nu aveau voie sa exporte produse care ar fi concurat cu produsele britanice. Primeau in schimb subventii pentru a produce materie prima. Multi americani, inclusiv Thomas Jefferson, erau de parere ca orice incercare de a opri comertul liber cu produsele venite din Europa ar fi impiedicat progresul tarii spre adevarata bunastare. Dar altii erau impotriva si sustineau ca tara avea nevoie sa-si dezvolte industria proprie folosind protectia si subventiile guvernamentale asa cum facusera initial britanicii. Liderul intelectual al acestei miscari protectioniste a fost Alexander Hamilton, jumate scotian jumate francez care a propus in 1791 Congresului american Raportul cu privire la Manufacturare care avea la baza ideea ca o tara inapoiata ca SUA trebuie sa-si protejeze industria de concurenta straina pana la punctul in care va avea forte proprii sa concureze cu restul lumii. Prin aceasta, se declara in mod deschis impotriva sfaturilor faimosului economist, Adam Smith. Practica protejarii industriilor incipiente exista dinainte de Hamilton dar el a fost primul care a transformat-o in teorie.

Initial Raportul lui Hamilton nu a avut succes in mare parte pentru ca politica americana era dominata de proprietarii de plantatii din Sud care nu aveau niciun interes in dezvoltarea industriala. Razboiul din 1812 a facut ca taxele sa creasca si a deschis drum noilor industrii emergente prin intreruperea importului din Europa. Noii industriasi devin interesati ca protectionismul sa continue chiar si dupa razboi. Cand in 1820 taxele urcasera pana la 40%, programul lui Hamilton fusese complet stabilit la fel ca si diviziunea intre Nord si Sud care a dus in cele din urma la Razboiul Civil.
This entry was posted on 17:52 and is filed under , , . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.