Author: Oenoanda
•19:59

Creationistii sustin ca speciile au fost create sub forma lor actuala si ca au suferit de-a lungul timpului doar mici modificari pe care le numesc “microevolutie”. Neaga pe de alta parte faptul ca modificarile au putut conduce la aparitia de noi specii, modificari majore pe care le numesc “macroevolutie” (termen popularizat mai ales datorita lor). Ei cred ca macroevolutia presupune neaparat schimbari drastice si asteapta dovezi de tipul “musca care se trasforma intr-o vaca in laborator, sub ochii cercetatorilor". Este interesant felul in care unii dintre ei definesc notiunea de specie: un grup determinat de organisme in care includ de exemplu toate pasarile sau toti pestii. Desi definitia speciei este inca dezbatuta in stiinta, ceea ce inteleg ei prin specie nu exista in biologie. Trebuie sa recunoastem insa ca majoritatea accepta ca doi indivizi apartin aceleiasi specii daca sunt capabili sa se reproduca si sa aiba descendenti fertili. O definitie acceptata in general in biologie (pe care a folosit-o si Darwin), valabila cel putin pentru asa numitele organisme superioare.

Pornind de la aceasta definitie acceptata pana si de creationisti, putem spune ca avem de-a face cu o noua specie atunci cand schimbarile in cadrul unei specii fac ca doi indivizi sa nu se mai recunoasca si deci sa nu se mai reproduca intre ei. Darwin spunea ca acest lucru poate avea loc printr-o serie de modificari (azi numite mutatii) care se transmit generatiei urmatoare si izolare geografica posterioara. Ei bine, nu cu mult timp in urma, in insulele Solomon s-a observat evolutia unei specii de pasari numita “regala”, in doua specii diferite. Cercetatorii spun ca speciatia (separarea in doua specii diferite) se datoreaza in acest caz unei singure mutatii in genomul acestor pasari -gena MC1R care codifica receptorul melanocortina1, care controleaza productia de melanina, cea care da culoarea penelor si pielii acestor pasari. Populatiile de Monarcha flycatcher din insulele Solomon s-au modificat dand nastere unei sub-specii care are abdomenul portocaliu si spatele albastru inchis, mai frecventa in insula Makira, si alteia de culoare albastru inchis in intregime, din insulele vecine ale arhipelagului. Pe scurt, o singura mutatie a dat nastere la pasari de culori diferite care nu se mai recunosc intre ele si deci nu se mai imperecheaza, generand o bariera reproductiva. Pasarile se imperecheaza numai cu cele de aceeasi culoare ceea ce face ca informatia genetica a celor doua specii sa evolueze in continuare independent una de alta.

Secretul este ca mutatia s-a produs la nivelul unei gene care codifica un regulator iar consecintele in acest caz pot fi pleiotropice adica afecteaza concomitent mai multe functii. Acesta este un exemplu de speciatie, un caz de macroevolutie pornind de la o singura mutatie, observat initial si la pestii din lacul Victoria. Cercetarile recente arata ca ADN-ul ne-codificant are un rol mult mai important decat se credea, iar mutatiile la nivelul sau dau nastere la modificari majore care afecteaza simultan mai multe sisteme.

Oricat de mult ii deranjeaza pe creationisti, macroevolutia exista si desi nu se poate reproduce in laborator, poate fi observata in natura. Creationistii nu vor accepta acest lucru, cerand in continuare dovada macroevolutiei in laborator. Dar acest lucru este cel putin la fel de absurd cu a spune ca pana nu observam exact cum planeta Neptun da un ocol complet in jurul Soarelui, orbita sa nu poate fi demonstrata. De ce sunt asa suparati creationistii pe Darwin si nu au nimic cu Kepler sau Newton? Exista o multime de dovezi indirecte pentru a afirma dincolo de orice dubiu rational ca macroevolutia exista. Singurul motiv de discordie ramane religia. Darwin a avut inca odata dreptate.


Splitting two birds with one gene
Macroevolution: examples and evidence
Macroevolution
This entry was posted on 19:59 and is filed under , , , , . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.