Author: Oenoanda
•21:25
Citesc prin blogosfera si constat ca uneori cei care sunt activi impotriva suprematiei religioase sunt catalogati drept naivi. Eu cred ca putini dintre acestia au pretentia sa elimine complet religia monoteista, eu cel putin nu-mi fac iluzia asta. In general activitatea anti-religioasa intr-o tara este cu atat mai intensa cu cat discriminarea religioasa este mai intensa - vezi cazul SUA sau al Romaniei. De fapt miscarea prost numita "noul ateism" nu ar fi avut nici un motiv sa apara in tari ca cele scandinave - in care practic nu exista discriminare pe baza credintelor religioase - ci a aparut in tari ca SUA, acolo unde cei care nu cred in dogmele religioase sunt discriminati si nevoiti deci sa ascunda acest fapt. Sa te declari ateu in astfel de conditii este un act de curaj riscand sa-ti pierzi toate privilegiile si prietenii, sa sfarsesti fiind un marginalizat social. In acest sens articolul "Atheism in America" (pe care l-am gasit datorita blogului lui Jerry Coyne), este foarte relevant:

"Point, Texas (populatie de 792 indivizi) nu este locul cel mai potrivit pentru ca o lesbiana sa-si creasca copilul. Dar nici sexualitatea ei nici conditia de mama necasatorita nu sunt suficiente pentru a o transforma pe Renee Johnson in cosmarul americanului conservator. Dupa cum mi-a explicat cand ne-am intalnit la Biblioteca Rains County, "mai bine am un "L" de la lesbiana pe tricou decat un "A" de ateu, lumea accepta mai usor prima conditie.

Ne-am intalnit intr-o camera privata pentru ca Johnson se temea ca oriunde in oras lumea ne-ar putea auzi si s-ar simti ofensata de lipsa ei de credinta. Nu e de mirare ca de multe ori se simte singura dar e departe de a fi unica in aceasta situatie. Dupa cum am aflat cand am calatorit in SUA anul trecut, ateii traiesc în izolare şi secret în toată ţara. Într-o naţiune care celebreaza libertatea religiei ca niciuna alta, libertatea de a nu fi religios poate fi la fel de greu de practicat ca dreptul de a traversa innot Atlanticul..."

53% din americani cred ca e necesar sa crezi in Dumnezeu ca sa fii moral. Din cauza asta celor care nu cred le este teama sa recunoasca deschis acest lucru. Cu toatea astea, numarul celor care au iesit "la lumina" s-a dublat in ultimul deceniu (de ce oare?). Cartile publicate de Daniel Dennett, Dawkins si Hitchens au fost New York Times best sellers si s-au vandut cu sutele de mii. Din cauza Internetului un ateu nu se mai poate simti singur, intra in Facebook si gaseste milioane de "prieteni". Asa incat activitatea anti-religioasa nu numai ca a fost o reactie spontana si fireasca dar a avut succes si continua sa fie extrem de utila. Naiv este sa i te impotrivesti...

Recomand lectura completa a articolului: Atheism in America 
|
This entry was posted on 21:25 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

5 comments:

On 7 februarie 2012 la 11:56 , Unknown spunea...

"Eu cred ca putini dintre acestia au pretentia sa elimine complet religia monoteista, eu cel putin nu-mi fac iluzia asta."

Nu stiu daca ai facut referire si la mine, dar sunt un foarte mare critic al ateismului militant si e destul de clar naivitatea ce persista in acest curent. Prin simplul fapt ca multi dintre militanti dar si cei nonmilitanti bantuie iluzia 'religion the root of all evil'... ceea ce nu cred ca mai are nevoie de contra-argument, mi se pare clar ca religia nu este cauza raului, nici cauza a mare parte din rau.

De ce crezi ca este denumita prost aceasta miscare a 'noului ateism' ?
Argumentul meu pt eticheta asta este simplu. Ateismul pana mai curand, nu a fost legat de stiinta sau de stiintism cum practica unii precum Dawkins sau Sam Haris (daca iti aduci aminte cum Harris a venit si a spus ca moralitate e stiintifica, ca suferinta=rau, nimic inedit, doar reciclare budista si utilitarism negativ). Ateismul vechi s-a sfarsit cu Nietzsche, Marx, Schopenhauer, Lovecraft. Cu filozofi care nu au ajuns la ateism prin stiinta. Acum oamenii devin atei din cauza stiintei, nu ca e rau, dar e diferit, sunt oameni care au devenit si inca devin atei prin simplul fapt ca nu au simt religios.

 
On 8 februarie 2012 la 08:49 , Luke spunea...

"nu au simt religios"

Poate ai si o definitie pentru un asemenea simt, ca eu unul il consider o noua dubla-standardizare a unor notiuni existente, bine definite. Deci te rog sa ma luminezi si pe mine ce intelegi tu prin aceast "simt" pe care tu il ai, iar eu (care m-am nascut in cam aceleasi conditii ca si tina) nu-l am!

 
On 8 februarie 2012 la 23:32 , Oenoanda spunea...

"Nu stiu daca ai facut referire si la mine, dar sunt un foarte mare critic al ateismului militant si e destul de clar naivitatea ce persista in acest curent. Prin simplul fapt ca multi dintre militanti dar si cei nonmilitanti bantuie iluzia 'religion the root of all evil'... ceea ce nu cred ca mai are nevoie de contra-argument, mi se pare clar ca religia nu este cauza raului, nici cauza a mare parte din rau. "

In primul rand vreau sa fie clar ca prin religie ma refer nu numai la religiile monoteiste in vigoare dar si la orice sistem de gandire dogmatica chiar daca nu e de tip supranatural.
Iar cand ma refer la "nou atesim" nu e vorba numai de Dawkins si Harris. E adevarat ca miscarea a fost initiata de ei si alti cativa dar ea a avut un raspuns promt din partea multor ganditori contemporani: atat oameni de stiinta cat si filozofi sau scriitori. Multi dintre ei nu sustin afirmatia pe care o citezi. Nici eu nu sunt de acord cu ea - nu cred ca religia este cauza in sine a raului si de fapt am dubii ca cei care o afirma vor sa spuna textual asta. E vorba de o mica nuanta semantica: religia nu este cauza per se, ci este sistemul de referinta intelectual, modelul de gandire ne-critica care a fost timp de milenii si inca mai este capabil sa justifice orice cruzime sau monstruozitate in numele dogmei. Religia (supranaturala sau laica) asigura status social, credibilitate si infailibilitate oricarui netrebnic sau nerod care se bate cu pumnii in piept suficient de tare in numele ei. E un mecanism infernal capabil de a inhiba de-a lungul a sute de generatii gandirea libera si spiritul critic, singurele frane in fata raului.
Inca ceva: cred ca majoritatea celor care sustin miscarea ateista actuala sunt de acord cu faptul ca religia nu poate fi eradicata - tocmai pentru ca suntem simple primate in plina evolutie cu frica de necunoscut, de moarte, cu nevoia de a simti ca apartinem unei comunitati. Dar ceea ce revendica ei este critica statutului ei de infailibilitate, din care isi aroga o autoritate absurda si deseori maligna toti propagandistii ei. Putem si trebuie sa militam pentru ca religia sa se multumeasca cu teritoriul din care provine, cel al povestirilor in jurul focului, al viselor si al mormaielilor in perna, si sa nu mai puna niciodata stapanire pe cheile temnitelor.

"De ce crezi ca este denumita prost aceasta miscare a 'noului ateism' ?
Argumentul meu pt eticheta asta este simplu. Ateismul pana mai curand, nu a fost legat de stiinta sau de stiintism cum practica unii precum Dawkins sau Sam Haris ...Ateismul vechi s-a sfarsit cu Nietzsche, Marx, Schopenhauer, Lovecraft. Cu filozofi care nu au ajuns la ateism prin stiinta. Acum oamenii devin atei din cauza stiintei, nu ca e rau, dar e diferit, sunt oameni care au devenit si inca devin atei prin simplul fapt ca nu au simt religios."


Nu-mi place cuvantul "ateism" - o negatie - desi trebuie sa-i spunem intr-un fel si ce sa-i faci, asta-i cuvantul care a prevalat; si nu cred ca este nou: scepticismul si lipsa de credinta au avut in toate epocile aceeasi forma ca azi. Citesc ceea ce spun atei remarcabili de azi si de acum mii de ani si ma surprinde similitudinea argumentelor (cu diferenta ca acum aceleasi argumente au castigat forta tocmai datorita stiintei). Dupa parerea mea ateii din toate timpurile care au ajuns la conditia asta in mod rationat au in comun respingerea convingerilor bazate pe dogma si practica gandirii critice.
Dawkins sau Harris pun accent pe stiinta nu pentru ca ar fi unicul factor care poate duce la ateism, ci pentru ca educatia pe care o primeste o minte care ajunge sa faca sau sa inteleaga stiinta o vaccineaza pe viata impotriva virusului dogmei, impotriva dipozitiei de a judeca viata dupa idei primite si nemestecate. Imi amintesc de un studiu care arata ca mai mult decat stiinta, studiul literaturii conduce la ateism. De fapt cultura, bunul simt si onestitatea intelectuala ar putea fi suficiente.

 
On 19 februarie 2012 la 15:42 , Gerula spunea...

Observ ca a disparut tlp.ro :( S-o fi de-naivizat?

 
On 27 martie 2012 la 12:06 , Dli spunea...

Mai mult ca sigur are si facebook-ul partea lui de implicare sau vina !