In ultima vreme nu am simtit impulsul de a scrie in acest blog. Am petrecut timpul liber mai mult calatorind, citind si observand lumea, analizand propriile stari mintale. Putin cate putin am pierdut increderea pe care o aveam ca oamenii ar putea deveni vreodata stapani ai propriului lor destin. Fac parte dintr-o specie care m-a dezamagit in mare parte si pe care uneori ma trezesc c-o observ asa cum ar observa-o un extraterestru dotat cu curiozitate dar fara dorinta unui contact direct. Continua sa ma surprinda placut indivizii exceptionali, dotati cu bun simt, curiozitate si spirit liber, minti care nu pot accepta dogme sau "adevaruri" de-a gata. Prezenta lor in orice moment istoric ma reconforteaza - faptul ca au existat in anumite epoci obscure trecute ma uimeste (cum a putut exista un tip ca Michel de Montaigne in circumstantele sec. 16?) iar prezenta lor printre noi imi da speranta.

In Europa occidentala in general fervoarea religioasa nu este evidenta mai ales printre tineri. Ne-apartenenta la vreuna din religiile organizate nu trezeste deobicei animozitate si aparent nu esti discriminat pe acest motiv. Situatia este mult diferita de tarile din Est in care Biserica si-a recapatat si intarit puterea dupa caderea dictaturii comuniste. Am indoieli in privinta veracitatii credintei la nivel personal mai ales in tari "crestine" ca Romania sau Rusia in care ipocrizia este o caracteristica sociala indispensabila. Situatia se poate schimba insa - pierderea starii de siguranta economica "in masa" poate genera oricand necesitati spirituale asa cum senzatia de stabilitate poate duce la atenuarea fervorii religioase.

Mi-e greu sa inteleg cum e posibil ca unul dintre prietenii mei din adolescenta cei mai admirabili prin inteligenta, spirit critic si desavarsit simt al umorului a putut sa se transforme in ultimii ani intr-un fanatic crestin ortodox - un om cu care nu se poate conversa fara sa aduca vorba de Dumnezeu si minunata sa creatie, cu care de fapt nu se poate vorbi despre mai nimic care sa nu fie biblic si cu care e mai bine sa eviti sa glumesti. Un om "nou" care constat cu groaza si-a centrat intreaga viata pe ideea Salvarii, aceea de a fi printre cei alesi sa traiasca etern alaturi de Dumnezeu. Prietenul genial plin de viata, de curiozitate, iubitor al animalelor, nu mai exista. I-a luat locul o fiinta sumbra care isi foloseste inteligenta numai pentru a memoriza pasaje biblice si a tortura psihologic spiritele libere. De ce crede lumea in lucruri incredibile? Pentru ca vrea sa le creada. In acest caz e naiv sa crezi ca inca nu au aflat vreun "adevar", e naiv sa incerci sa le arati vreo "realitate". Prietenul din adolescenta avea capacitate intelectuala si curiozitate suficienta sa afle orice "adevar" dar intr-un anumit moment mintea sa a decis sa le suprime ca sa poata sa creada in miturile bunicii lui de care cu ani in urma radea cand ii spunea ca Dumnezeu il vede.

Credeam ca prin educatie oamenii pot scapa de tendinta de a accepta neconditionat dogme dar sunt putine locuri pe pamant in care educatia de calitate este prioritara. Asa incat homo sapiens va continua sa fie homo religiosus pentru mult timp. Mi se pare atunci mai utila critica monoteismului in general - principala cauza de fanatism si intoleranta. Daca omul este religios prin natura sa (ceea ce ma indoiesc), macar sa adopte o religie care sa nu genereze intoleranta, lipsa de empatie cu cei din alt "trib", antropocentrism si lipsa de respect pentru natura.