Iata o poveste adevarata:
Un prizonier intr-un lagar nazist, un baiat de 16 ani, a fost violat de un gardian. Stiind ca orice prizonier care se prezinta dimineata la apel fara boneta este impuscat pe loc, ii fura boneta - odata mort, violul nu mai putea fi descoperit. Prizonierul stia ca singura sansa de a supravietui era sa gaseasca o boneta. Asa ca i-o fura celui care dormea in patul de alaturi. Acesta a fost impuscat in timp ce el a trait si a putut sa-si spuna povestea:

Ofiterul mergea printre randuri …numaram secundele in timp ce el numara prizonierii. Vroiam ca totul sa se termine. Ajunsese la al patrulea rand. Prizonierul fara boneta nu a cerut sa fie iertat. Toti stiam regulile jocului, asasinii si asasinatii deopotriva. Nu era loc pentru cuvinte. Impuscatura a rasunat fara preaviz. Un glonte in creier. Mereu tinteau in spatele craniului. Era razboi. Nu se putea face risipa de munitie. Nu vroiam sa stiu cine era cel ucis. Eram usurat ca traiam.”

Ce spune morala, ce ar fi trebuit sa faca tanarul prizonier? Spune ca viata umana este nepretuita. Ar fi trebuit atunci sa permita sa fie ucis, sau justifica orice ar fi facut ca sa-si salveze viata? Morala ar trebui sa fie universala si categorica. Dar povestea de mai sus arata ca este o conventie pe care ne bazam numai in momente de normalitate.