Zece, o sută, o mie.

Îi voi developa la noapte,

Când sufletul va fi o cameră obscură. Apoi îi voi class:

După frunze, după cercuri, După umbra lor.

O, ce uşor

Copacii intră unul într-altul!

Iată, nu mi-a rămas decât unul.

Pe-acesta îl voi fotografia din nou

Şi voi observa cu spaimă

Că seamănă cu mine.

Ieri am fotografat numai pietre.

Şi piatra de la sfârşit

Semăna cu mine.

Alaltăieri – scaune -

­Şi cel care-a rămas

Semăna cu mine.

Toate lucrurile seamănă îngrozitor

Cu mine…

(Marin Sorescu)