O “plangere” mult auzita este ca morala nu a tinut pasul cu cunoasterea stiintifica. Daca am fi mai morali, am putea folosi tehnologia numai pentru binele nostru. Contrar afirmatiilor sustinatorilor ferventi ai marilor religii, moralitatea a progresat in pofida religiei. Nu putem nega progresul moral, nici faptul ca acesta s-a produs prin extinderea orizonturilor gandirii datorita educatiei, chiar daca nu s-a-ntamplat in masura necesara. Multi credinciosi religiosi considera inca libertatea, lipsa de subordonare a femeii si toleranta homosexualitatii ca simptome ale decaderii morale. Cu toate astea, e mai prezenta ca oricand temuta imagine a fanaticului religios care foloseste tehnologia pentru a distruge tot ceea ce reprezinta opozitie fata de dogme. Jonathan Rée incearca sa invie ideea progresului moral:

Una dintre cele mai interesante întrebări despre morală, mi se pare, este ce se întâmplă atunci când aceasta se schimbă. Ce se întâmplă de exemplu, atunci când subordonarea femeilor de catre bărbaţi sau excluderea lor din învăţământul superior sau anumite profesii încetează să para inofensive sau naturale şi încep să fie considerate un abuz grotesc? Sau când pedeapsa corporală nu mai e la moda si homosexualitatea ajunge să fie tolerata sau chiar respectata; sau atunci când cruzimea fata de animale provoacă indignare si nu indiferenţă; sau cand neglijenta cu resursele naturale in loc de un semn al opulentei devine unul de iresponsabilitate monstruoasa.

Există desigur loc pentru dezacord in privinta acestor modificari de opinie morala. Dar nimeni nu ar putea să sustina că acestea sunt lipsite de conţinut intelectual. Nimeni nu ar pretinde că - la fel ca să zicem, schimbarea modei in privinta lungimii mustăţilor sau a fustei - ele reflectă doar variatii inexplicabile de gust. Într-adevăr pare probabil că schimbările morale, pe termen lung, implică ceva de genul extinderii orizonturilor, un proces de învăţare, ceva care s-ar putea numi progres.

Pare oportun prin urmare sa revenim la abordarea kantiana a intrebarii “dacă rasa umană este în continuă îmbunătăţire". In 1790 Kant susţinea că tendinţa spre "morală" a omenirii este, ca şi cunoaşterea umană în ansamblul său, destinata sa continue sa se imbunatateasca pana la atingerea limitei sale: omenirea este impregnată, credea el, cu un impuls transcendental de a-şi rafina şi clarifica opiniile morale pe masura trecerii timpului, cu alte cuvinte de a creşte in inteligenţā moralā.

Credinţa lui Kant în progresul moral a fost popularā în secolul 19, dar nu mai este promovata cu convingere. Dacă astazi am arata semne de optimism moral am fi batjocoriti iar prietenii ar încerca să ne readuca la realitate cu o lista de războaie feroce, revoluţii inutile şi regimuri criminale, incoronata de o perspicacitate trista in privinta inselatoarei si distructivei naturi umane.