2 comments:

On 27 noiembrie 2010 la 11:15 , Anonim spunea...

Problemele apar când trebuie să definim binele și răul. Când faci rele, te aștepți ca plata să fie bună?
De ex.: Dpdv. a moralei ortodoxe, căsătoria are ca scop perpetuarea... Plăcerea e un mijloc care unește pe cei doi soți. Dacă plăcerea devine scop în sine, omul acăzut din starea de ființă rațională și se aseamănă celor iraționale(animalele). Mai mult, crește posibilitatea apariției și a altor fapte condamnabile , cum ar fi: adulterul, contracepția, avortul, certurile, despărțirea, disperarea, uciderea, sinuciderea...
Deci, în urma acestor fapte, conștiința umană e sub acțiunea devastatoare a contradicțiilor și după eliberarea sufletului din închisoarea trupului, se vede singur el și efectele faptelor lui.... nu e nevoie ca cineva din exterior să-l condamne, el deja e condamnat de cele pe care le-a făcut...

 

On 28 noiembrie 2010 la 00:05 , Oenoanda spunea...

Morala ortodoxa are ca scop crearea acestor contradictii in constiinta credinciosului: impunandu-i norme morale care se opun inutil naturii umane si pedepsind in mod exagerat nerespectarea lor – condamnarea eterna. Singurele efecte ale faptelor unui individ pot fi vazute in contextul social in care traieste si cele mai grave sunt marginalizarea si chiar excluderea sociala. Restul, sunt elucubratii ale mintii, nu exista nicio dovada obiectiva c-ar exista sufletul separat de “inchisoarea trupului” sau un loc numit Rai.

Natura umana este incapatanata (a fost forjata prin selectie naturala pe parcursul unui timp indelungat de evolutie) si e imposibil sa o forţam fara un cost. Prin educatie si legislatie se transmit si intaresc o serie de valori sociale fiind necesar sa se considere costul masurat in timpul si energia necesare pentru a educa si intari aceste valori si mai ales in fericirea umana care se distruge prin ingradirea sau eliberarea tendintelor noastre naturale, raportat la beneficiu. Religia nu tine cont de aspecte biologice, nu tine cont de costuri sociale. Din punct de vedere biologic invidia are o evidenta valoare adaptativa, cu toate astea Biserica o considera unul din pacatele capitale. In general framantarile inutile de constiinta sau “condamnarea” cum spui, sunt generate de morala religioasa care incearca sa forteze inutil si cu un cost ridicat natura umana de cele mai multe ori fara un beneficiu social real.