Cap. 33 Despre ateii mahomedani

"Ateism" este în limba arabă zindak si ilhad, iar "ateu" este mulhid, sau în limba persană, nahoda. Printre musulmani, şi mai ales în rândul turcilor, sub acest nume sunt incluşi toţi cei care sub turbanul alb predica doctrina coranica, dar nu acceptă faptul că Mohamed însuşi este un profet divin şi nici nu cred că există vreo carte care a fost scrisa de Dumnezeu şi data oamenilor prin intermediul vreunui profet, motiv pentru care sunt considerati a fi mulgid, "atei" şi kitabsiz, "fără carte".

Că există mulţi astfel de oameni în Imperiul Otoman şi mai presus de toate in Constantinopol, este un fapt nu numai recunoscut chiar de turci ci pe care l-am vazut noi inşine si l-am observat in discuţiile cu oameni foarte învăţati şi competenti în materie de fizica, care sunt de părere că natura însăşi sau mişcarea şi activitatea naturala, sunt tot ceea ce aceia care spun şi cred că Dumnezeu există înţeleg prin denumirea de "Dumnezeu" şi prin atributele numelui sau. Si consideră că fiinţa umană şi construcţiile nu sunt mai nobile sau mai frumoase decât orice alt lucru natural, ci se deosebesc numai printr-un grad de compoziţie naturală. Despre aceasta compozitie se spune că constă în elemente plasate în armonie unul cu altul şi că o creatură fizică este facuta din aceste elemente. Ca un exemplu, se spune că un cal este mai nobil decât un catâr, leul mai nobil decât lupul, albinele mai nobile decat muştele, furnicile mai nobile decat viermii, chiparosii mai nobili decat pinii, pinul mai nobil decat teiul si plantele mereu verzi mai nobile decat cele cu frunze căzătoare. Şi toti pomii fructiferi sunt mai nobili decat cei care nu dau rod. Şi aşa omul este mai nobil şi mai frumos decât toate animalele. Cu toate acestea, în ceea ce priveşte materia, forma, compoziţia armonioasă a atomilor sai, în nici un fel nu exceleaza omul fata de alte lucruri naturale, si toate fiintele in rerum natura sunt generate şi corupte, avand ciclul lor în conformitate cu determinarea şi măsura compozitiei acestora. La sfârşitul acestei activităţi (adica la încetarea miscarii naturale), fiecare parte a corpului revine la starea sa primordială adica la începuturile sale naturale, şi se dizolva şi apoi părţile iau forme, adica un atom se combină cu altul, alt atom cu inca unul si în acest fel rămân în mod constant şi fără încetare ghidati si controlati si mentinuti in cadrul miscarii lor naturale.

Evident il citisera pe Lucretiu (Epicur).