Author: Oenoanda
•17:58

Wafa Sultan este in acest moment una din cele mai curajoase fiinte umane. Revista Time a pus-o pe lista celor mai influente persoane din lume pentru ca “puterea, talentul si exemplul sau moral transforma lumea”. Este foarte activa incercand sa deschida ferestrele zavorate ale Islamului si sa lase sa patrunda aerul si lumina limpede si stralucitoare in colturile sale cele mai intunecate.

Recent a publicat “A God who hates” in care isi povesteste propria viata: o tanara inteligenta care a crescut in Siria intr-o cultura dominata de un dumnezeu care uraste femeile si tot ce ele reprezinta. Din tot ce a trait si suferit direct a aflat ca lumea nu este o scena a luptei intre religii si culturi ci una a luptei intre progres si barbarism. Asa cum spune Robert Spencer, autorul cartii “The politically incorrect guide to Islam and the truth about Muhammad”, cartea trebuie sa fie citita si studiata indeaproape de toti liderii europeni si formatori de opinie “inainte de a fi prea tarziu”. Am sa incerc sa redau cateva idei continute in acest volum.

“Se poate intelege mai bine natura lui Dumnezeu in Islam daca se examineaza situatia economica, sociala si politica a arabilor inainte de Islam. Oamenii in acea epoca erau dominati de frica, frica de necunoscut. Viata in deşert era imprevizibila asa ca oamenii traiau cu teama clipei urmatoare. Dintre toate emotiile, frica de necunoscut este una dintre cele mai devastatoare pentru capacitatile mintale si intelectuale. Cei care traiesc o asemenea teama simt nevoia urgenta de siguranta si sunt incapabili sa traiasca momentul, pentru ca le e frica sa se infrunte cu necunoscutele care-i ameninta. In deşertul Arabiei oamenii nu se simt in siguranta nici macar pentru o zi. Singura forma de a supravietui era atacand iar forta era legea care guverna acest mod de viata. Ca urmare triburile puternice ii atacau si jefuiau pe vecinii lor mai slabi.

Islamul s-a nascut in acest mediu dominat de frica. A luat nastere ca o reactie naturala la nevoile psihologice ale arabilor din deşert – nevoia de a avea o putere care s-o depaseasca pe cea a fricii care-i tinea ostateci. Asa ca au creat un ogru inspirat de imaginatia lor dominata de teama, un ogru mai mare decat frica si care le dadea puterea sa se infrunte cu tot ceea ce ii inspaimanta. I-au dat ogrului puterea absoluta si i-au permis s-o foloseasca ca sa sfideze toate sursele fricii. Au crescut semanand cu el, l-au internalizat pana cand s-au confundat cu el. Ca sa-l protejeze, l-au inconjurat cu un gard de fier si amenintarea de a-i taia gatul oricui indrazneste sa se apropie...

Filozofia prevalenta era pe atunci “ucide sau vei fi ucis”. Islamul a adoptat limbajul, negativitatea si violenta acelor vremuri, le-a legalizat si le-a canonizat.
Dumnezeu, asa cum este descris in Coran are atributele oamenilor care proveneau din mediul deşertului. Este nervos, cu un temperament violent, neprevazator, capricios, obsedat ca nu va fi ascultat sau ca va fi contrazis. Aceasta frica se reflecta in natura poruncilor sale, si ataca fara mila. Se razbuna pe cei care indraznesc sa i se ridice impotriva si cere sa fie aparat ca si cum el nu ar putea sa se apere singur. Le promite celor care il asculta paradisul plin de rauri si fructe si-i ameninta pe cei care se revolta cu iadul unde vor fi arsi pentru eternitate. Coranul spune:

Pe cei care ne neaga revelatiile ii vom arde in focul Iadului. Indata ce pielea le va arde, le vom da alte piei” (4:56)"

(va urma)
Un Dumnezeu care uraste (2)
This entry was posted on 17:58 and is filed under , . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

1 comments:

On 6 septembrie 2010, 01:55 , m1ha1 spunea...

o caracterizare reală și bine punctată.