Diogene din Oenoanda, aflandu-si pacea interioara in invataturile lui Epicur si vrand sa le arate concetatenilor sai calea spre fericire, a inscris in secolul 2 al erei noastre pe zidurile agorei, un rezumat al filozofiei epicureiste. Un fragment al inscriptiei spune:
Nu teme zeii Nu teme moartea Binele poate fi atins Raul este suportabil.
Nasterea lui Ambrose Bierce pe 24 iunie 1842 n-a fost un eveniment exceptional pentru Marcus Aurelius Bierce si Laura Sherwood – cabana de lemn din Horse Cave, Ohio, in care traiau era deja congestionata de alti 9 copii. Copilaria traita intr-un mediu sordid a stat probabil la baza sentimentului de ura fata de familia sa si fata de oameni in general pe care asa ii definea in dictionarul sau (al diavolului):
“OM = specie de animal atat de cufundat în contemplarea extatică a ceea ce el consideră ca este, incat de multe ori uita ceea ce ar trebui sa fie. Principala sa ocupatie este exterminarea altor animale si a propriei specii care in ciuda acestui fapt se inmulteste atat de rapid incat a infestat intreaga lume locuibila”.
Alte definitii:
VIATA = specie de saramura spirituala care fereste trupul de descompunere. Traim cu frica zilnica ca o putem pierde dar cand o pierdem nu-i ducem lipsa. Intrebarea: „merita sa o traim?” a fost foarte dezbatuta, in special de catre cei care cred ca nu. Unii dintre acestia au scris tratate interminabile in sprijinul acestei idei si datorita grijii minutioase a propriei sanatati s-au bucurat multi ani de onorurile unei controverse de succes.
OPTIMISM = Doctrina ori credinţa că totul este frumos, chiar şi ce e urât, că totul este bun, în special ce e rău. Este ereditară, dar din fericire nu e contagioasă.
LIBERTATE = Una dintre posibilităţile cele mai valoroase ale imaginaţiei.
FILOZOFIE = O rută din mai multe drumuri, care conduce de la nicăieri spre nimic.
RELIGIE = Fiică a Speranţei şi a Fricii care explică Ignoranţei natura Necunoscutului.
ISTORIE = relatare deobicei falsa a unor evenimente deobicei neinsemnate apartinand de cele mai multe ori unor conducatori ticaloşi sau militari deobicei inepţi.
REALITATE = Visul unui filozof nebun. Ceea ce ar rămâne în creuzet dacă cineva ar topi o fantomă. Nucleul vidului. HOMEOPAT = comediantul profesiunii medicale
NECREDINCIOS = La New York - cineva care nu crede în religia creştină; la Istambul - cineva care crede.
DRAGOSTE = O nebunie temporară vindecabilă prin căsătorie sau prin îndepărtarea pacientului de influenţele care au provocat tulburarea.
PREOT = Un om care îşi asumă administrarea treburilor noastre spirituale ca o metodă de a le îmbunătăţi pe ale sale lumesti.
Un personaj care merita sa fie analizat in profunzime – atat viata sa (o biografie deosebit de intensa) cat si opera sa literara in care l-a depasit prin sarcasm pe Mark Twain, prin macabru pe Algernon Blackwood, prin fantasmagoric pe Lovecraft si prin infricosator pe Poe. Pe la 71 de ani dupa numeroase lovituri ale vietii, incapabil sa mai scrie, a disparut misteriors in tumultoasa revolutie mexicana. Ultimele sale cuvinte au fost: „Ah, sa fíi un gringo in Mexic! Asta da eutanasie”
Steve Jobs a susţinut, în 2005, un discurs în faţa absolvenţilor Universităţii Stanford, în care a vorbit, printre altele despre moarte:
Sunt onorat să fiu cu voi astăzi, la absolvirea uneia dintre cele mai bune facultăţi din lume. Eu nu am terminat niciodată facultatea. Să fiu sincer, acesta este momentul în care mă simt cel mai aproape de absolvirea unei facultăţi. Azi, vreau să vă spun trei lucruri din viaţa mea. Atât. Nu e mare lucru. Doar trei poveşti.
PRIMA POVESTE. Am renunţat la Colegiul Reed după primele şase luni. Totul a început înainte să mă nasc. Mama mea biologică era o studentă tânără şi nemăritată şi a decis să mă dea spre adopţie. Ea voia foarte mult să fiu adoptat de oameni care au terminat liceul şi facultatea. Iniţial, trebuiau să mă adopte un avocat şi soţia lui. Doar că s-au decis în ultimul moment că voiau o fată. Aşa că părinţii mei, care se aflau pe lista de aşteptare, au primit un telefon în mijlocul nopţii. "Sigur că vrem să îl adoptăm", a fost răspunsul lor. Însă, iniţial, mama mea biologică a refuzat să semneze actele de adopţie, pentru că aflase că nici viitorii mei părinţi nu terminaseră colegiul. Până la urmă, au convis-o, când i-au promis că eu voi merge la colegiu.
17 ani mai târziu, am mers, dar am ales un colegiu la fel de scump ca Stanford, iar părinţii mei, din clasa muncitoare, îşi dădeau toate economiile pe mine. După şase luni, am simţit că nu mă ajută la nimic colegiul. Nu ştiam ce vreau să fac cu viaţa mea şi nu ştiam cum mă poate ajuta colegiul să mă hotărăsc. Şi mai şi cheltuiam toate economiile pe care părinţii mei le făcuseră, de-a lungul vieţii. Aşa că am renunţat, sperând că totul va fi bine. A fost destul de înfricoşător, dar, privind înapoi, a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat. Am început să merg doar la orele care mă interesau.
Nu a fost totul boem. Nu aveam unde să dorm, aşa că dormeam pe jos, în camerele prietenilor. Returnam sticlele de Cola, care costau 5 cenţi, ca să am cu ce să-mi cumpăr de mâncare, şi mergeam 11 kilometri pe jos, în fiecare duminică, ca să iau o masă bună la templul budist Hare Krishna. De fapt, tot ceea ce am învăţat urmându-mi curiozitatea şi intuiţia s-a dovedit a fi de nepreţuit. Să vă dau un exemplu.
La Colegiul Reed se făceau unele dintre cele mai bune cursuri de caligrafie. Fiecare poster şi fiecare etichetă de pe fiecare raft din campus erau scrise frumos. Aşa că am urmat şi eu cursul. Am învăţat acolo despre fonturile cu serife, fără serife, despre spaţiile şi combinaţiile dintre litere etc. Mi s-a părut fascinant, dar nu i-am găsit o aplicaţie practică. Abia peste zece ani am găsit-o, când am inventat calculatorul Macintosh. Era primul calculator cu fonturi frumoase.
Şi,pentru că Windows a copiat Apple, probabil că niciun calculator nu ar fi avut aceste fonturi dacă nu aş fi urmat acel curs. Mi-a fost greu să fac această conexiune (n.r. colegiu-Macintosh) în studenţie, dar după zece ani totul a devenit clar.
Nu poţi face conexiuni dacă priveşti doar înainte, ci doar dacă priveşti înapoi. Trebuie să ai încredere că "punctele" se vor conecta la un moment dat, în viitor. Trebuie să ai încredere în ceva: în curaj, în destin, în viaţă, în karma, nu contează. Abordarea asta nu m-a trădat niciodată şi a făcut diferenţa în viaţa mea.
A DOUA POVESTE. A doua poveste este despre dragoste şi pierderi. Am aflat de tânăr ce îmi place să fac. Am fondat Apple, în garajul casei părinţilor mei, pe când aveam doar 20 de ani. Am lucrat din greu şi, în doar zece ani, Apple a ajuns să valoreze 2 miliarde de dolari şi să aibă 4.000 de angajaţi. Aveam 30 de ani şi tocmai lansasem calculatorul Macintosh, cu un an în urmă. Apoi, am fost dat afară.
Cum să fii dat afară de la o companie pe care tu ai fondat-o? Păi, pe măsură ce compania creştea, am angajat pe cineva despre care credeam că este talentat să conducă Apple, alături de mine. Timp de un an, totul a mers bine, dar apoi viziunile noastre despre viitor au început să difere, iar comitetul director i-a luat lui partea. Astfel, am fost dat afară. Tot ceea ce clădisem în întreaga viaţă a dispărut, era devastator.
Pentru câteva luni, nu am ştiut ce să fac. Simţeam că am dezamăgit generaţia de antreprenori dinaintea mea, că am pierdut bastonul de mareşal care-mi fusese dat. M-am întâlnit cu David Packard (n.r. co-fondator Hewlett-Packard) şi cu Bob Noyce (n.r. co-fondator Intel) şi mi-am cerut scuze că eşuasem atât de grav. Eram un eşec public şi chiar mă gândeam să plec din Silicon Valley (n.r. unde au sediul marile corporaţii tehnologice ale lumii). Dar, încet-încet, am început să realizez ceva: încă îmi plăcea ce făceam. Lucrurile la Apple nu se schimbaseră deloc, eram respins, dar încă eram îndrăgostit de tehnologie. Aşa că am luat-o de la capăt.
Nu mi-am dat seama pe moment, dar faptul că am fost dat afară de la Apple a fost unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat vreodată. Greutatea succesului a fost înlocuită de uşurinţa de a fi din nou începător, mai nesigur pe mine. Astfel, am intrat într-una dintre cele mai creative perioade ale vieţii mele.
În următorii cinci ani, am fondat două companii, NeXT şi Pixar, şi m-am îndrăgostit de o femeie extraordinară, care avea să devină soţia mea. Pixar a creat primul film animat din lume, Toy Story, şi acum este cel mai de succes studio pentru filme de animaţie din lume. În mod incredibil, Apple a cumpărat NeXT, aşa că eu m-am întors , iar tehnologia inventată la NeXT este sufletul renaşterii Apple.
Sunt aproape sigur că niciunul dintre aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat dacă nu aş fi fost dat afară de la Apple. A fost ca un medicament cu gust groaznic, dar de care pacientul avea nevoie. Uneori, viaţa te loveşte în cap cu o cărămidă. Nu-ţi pierde speranţa. Sunt convins că singurul lucru care m-a făcut să continui a fost că iubeam ceea ce făceam. Trebuie să aflaţi ce iubiţi şi ce vă place. Asta este valabil atât pentru viaţa profesională, cât şi pentru cea personală. Munca vă va ocupa o mare parte din viaţă şi singurul mod în care puteţi fi complet satisfăcuţi este să faceţi ceea ce consideraţi voi o meserie grozavă. Dacă n-aţi găsit-o încă, mai căutaţi, nu vă resemnaţi. La fel cum se întâmplă şi cu celelalte probleme de pe suflet, veţi şti când aţi găsit-o. Şi, la fel ca o relaţie, devine din ce în ce mai bună pe măsură ce trec anii. Aşa că trebuie să căutaţi ce vă place până găsiţi acest lucru. Nu vă resemnaţi!
A TREIA POVESTE. A treia poveste este despre moarte. Când aveam 17 ani, am citit ceva de genul: "Dacă trăieşti fiecare zi ca şi când ar fi ultima, într-o zi sigur vei avea dreptate". M-a marcat şi, de atunci, m-am uitat în oglindă în fiecare dimineaţă şi m-am întrebat: "Dacă azi ar fi ultima zi din viaţa mea, aş vrea să fac ceea ce fac acum?". Iar dacă răspunsul era "nu" pentru mai multe zile în şir, ştiam că trebuie să schimb ceva.
Faptul că am ştiut mereu că voi muri în curând este "unealta"care m-a ajutat să iau decizii importante în viaţă. Pentru că aproape totul - aşteptările, mândria, frica de ruşine sau eşec - sunt lucruri care pălesc în faţa morţii, lăsând loc doar pentru ceea ce este important. Faptul că îţi aduci aminte că vei muri este cea mai bună metodă pe care o cunosc eu de a evita capcana care te face să crezi că ai ceva de pierdut. Nu există niciun motiv pentru care să nu îţi urmezi inima.
Acum un an (n.r. în 2004), am fost diagnosticat cu cancer. Mi s-a făcut o tomografie la 7.30 dimineaţa, care indica în mod clar că am o tumoare pe pancreas. Nici nu ştiam ce este pancreasul. Doctorii mi-au spus că, aproape sigur, acest tip de cancer este incurabil şi că nu ar trebui să mă aştept să trăiesc mai mult de trei-şase luni. Doctorii m-au sfătuit să merg acasă şi să-mi fac ordine în treburi, ceea ce în limbajul medicilor înseamnă să te pregăteşti de moarte.
Înseamnă să încerci să le spui copiilor tăi, în doar câteva luni, tot ceea ce credeai că vei avea timp să le spui în zece ani. Înseamnă să te asiguri că totul este pregătit astfel încât să-i fie cât mai uşor posibil familiei tale. Înseamnă să-ţi iei la revedere.
Am trăit toată ziua cu acest diagnostic în minte. Totuşi, mai pe seară, am făcut o biopsie, adică doctorii mi-au băgat un endoscop pe gât, prin stomac şi intestine, mi-au băgat un ac în pancreas şi au scos câteva celule din tumoare. Eram sedat, dar soţia mea, care era acolo, mi-a spus că, în momentul în care s-au uitat la celule la microscop, doctorii au început să plângă, pentru că s-a dovedit că sufăr de o formă foarte rară de cancer pancreatic, care se vindecă prin operaţie. Am făcut operaţia, iar acum mă simt bine.
A fost momentul în care m-am aflat cel mai aproape de moarte şi sper să rămână aşa pentru următorii zeci de ani. Faptul că am trecut prin asta mă face să vă spun un lucru cu puţin mai multă siguranţă decât atunci când moartea era un doar concept.
Nimeni nu vrea să moară. Nici măcar oamenii care vor să ajungă în Rai nu vor să moară ca să ajungă acolo. Cu toate astea, moartea este destinaţia pe care o împărţim cu toţii. Nimeni nu a scăpat de ea. Şi aşa şi trebuie, pentru că Moartea este, foarte probabil, cea mai bună invenţie a Vieţii. Este agentul de schimbare a Vieţii. Ea îi "curăţă" pe cei bătrâni şi face loc pentru cei "noi". Deocamdată, cei "noi" sunteţi voi, dar într-o zi, nu foarte îndepărtată de cea de azi, veţi deveni treptat cei "vechi" şi veţi fi "curăţaţi". Îmi pare rău că sunt dramatic, dar cam aşa e.
Timpul vostru este limitat, aşa că nu-l irosiţi trăind în locul altcuiva. Nu fiţi prinşi în dogme, care înseamnă să trăiţi cu rezultatele gândirii altor oameni. Nu lăsaţi "zgomotul" creat de opiniile altora să vă distragă de la vocea voastră interioară. Şi, cel mai important, aveţi curajul să vă urmaţi inima şi intuiţia. Ele ştiu, cumva, ceea ce vreţi să deveniţi cu adevărat. Tot restul este secundar.
Când eram tânăr, exista o publicaţie uimitoare, numită "The Whole Earth Catalog" (Catalogul întregului Pământ), care era una dintre bibliile generaţiei mele. A fost creată de un tip pe nume Stewart Brand, aici în Menlo Park (n.r. aproape de Palo Alto, California), care a adus revista la viaţă cu ajutorul talentului său poetic. Asta se întâmpla prin anii '60, înainte să apară calculatoarele, aşa că totul era făcut cu ajutorul maşinilor de scris, al foarfecelor şi al camerelor foto polaroid. Revista era un fel de Google pe hârtie, 35 de ani înainte ca Google să apară. Era idealistă şi plină de "unelte" simple şi noţiuni extraordinare.
Stewart şi echipa lui au lansat câteva ediţii ale "The Whole Earth Catalog" şi, după ce revista şi-a urmat cursul, au lansat un ultim număr. Era mijlocul anilor '70 şi eu eram de vârsta voastră. Pe coperta patru a ultimului număr, era o fotografie cu un drum de ţară, la răsărit. Sub fotografie, erau cuvintele: "Rămâneţi Flămânzi. Rămâneţi Nebuni". Era mesajul lor de rămas bun, înainte de a se închide. Mereu mi-am dorit acelaşi lucru pentru mine. Iar acum, când absolviţi şi o luaţi de la început, vă doresc asta şi vouă.
Cine nu cunoaşte Edinburgh se poate întreba care este monumentul cel mai vizitat al oraşului. Răspunsul e surprinzător pentru ca nu este nici mareţul monument al lui Sir Walter Scott nici cel a lui David Hume ci...statuia lui Bobby. Bobby a fost cîinele credincios a lui John Gray, un poliţist, si ambii au fost nedesparţiti timp de trei ani pana cand in 1858 Gray moare de tuberculoza. Gray a fost ingropat in vechiul cimitir din Greyfriars Kirkyard in Vechea Cetate a Edinburghului. Legenda spune ca Bobby i-a supravieţuit 14 ani si i-a petrecut alături de mormantul stapanului. A murit in 1872 si a fost îngropat aproape de John.
Langa mormantul lui John Gray se afla cel a lui James Brown – bătrînul paznic al cimitirului. Acesta îşi amintea cum în ziua următoare îngropării lui John l-a gasit pe Bobby dormind pe pamantul mormantului proaspat al acestuia. O regula interzicea animalele in incinta cimitirului si James a trebuit sa-l alunge dar in dimineaţa următoare căţelul era din nou acolo. Cand a văzut animalul tremurand de frig si foame, i-a fost mila si i-a dat de mancare. Din acel moment Bobby a considerat cimitirul ca pe propria sa casa si pană la moarte nu a părăsit nicio zi mormantul stapanului iubit.
O intrebare pe care si-au pus-o filozofii Greciei Antice de la Parmenide, Zenon si Platon. Pentru a raspunde la intrebare trebuie sa apelam la stiinta, matematica si filozofie. Documentarul isi propune o serie de probleme aflate la limita intre stiinta si speculatie filozofica: care sunt constituenţii de baza ai universului, traim intr-un univers multidimensional sau suntem doar o proiectie holografica? Ce este realitatea?
O conversatie interesanta despre limite, religie, ateism, morala. Matt Dillahunty si Dr. Darrel Ray vorbesc cu un ascultator convins ca fara Dumnezeu care sa puna limite actelor noastre si care sa ne spuna ce putem sa facem si ce nu, ne-am viola si omora unii pe altii.
Script:
Dr. Ray: Il avem pe Andrew aici in Austin.
Andrew: Buna. Ai citit Matei 5, 27 si 28?
Dr. Ray: Sigur, am citit toata Biblia de mai multe ori
Andrew: Bine. Si stii ce spune acolo?
Dr. Ray: Este pasajul despre adulter in care se spune ca nu e nevoie sa fie un adulter fizic. Daca ravnesti la femeia altuia comiti adulter in inima ta.
Andrew: Exact. Spune: “Acela care doreste o femeie a comis deja adulter in inima sa”.
Dr. Ray: Asa-i
Andrew: Cum poti sa nu crezi ca e bine ca lumea sa aiba limite?
Dr. Ray: Tu crezi ca e bine?
M.D.: Asta se numeste control mental. Incerci sa conditionezi ceea ce gandesc si ce nu gandesc. Este una din chestiile cele mai stupide care se pot imagina. Cum poti controla, sau macar sa pretinzi ca controlezi ceea ce gandeste cineva? Tu crezi ca Isus nu se uita la femei fara sa le doreasca? Sau oricare din discipolii sai?
Andrew: dar asta este exact ce a spus. Asta a spus Isus.
Dr. Ray: In primul rand hai sa lasam la o parte ce crezi tu ca a spus Isus. In al doilea rand hai sa lasam la o parte daca este important ca a spus-o Isus sau nu. Nu conteza cine a spus-o. daca e gresit, e gresit. Asa ca daca cineva spune...cred ca “daca un barbat doreste o femeie a comis adulter in inima sa”, este gresit. Pentru ca in primul rand, nu trebuie sa fie neaparat casatorit iar adulterul este un act care se extinde dincolo de limitele casatoriei. Deci faptul ca o persoana necasatorita doreste o femeie nu este adulter. Iti spun ca aproape nimeni pe planeta in afara de casniciile aranjate, s-ar fi casatorit sau ar fi practicat sexul daca nu ar fi privit cu pofta pe cineva de sex opus. In cele din urma, de ce “un barbat” care priveste cu pofta o femeie? De ce nu si o femeie privind un barbat cu pofta? Sau un barbat privind un barbat sau o femeie privind o femeie? Este misogin. Asteapta Andrew
Andrew: Si nu crezi ...daca ai vedea o femeie frumoasa ... nu ai viola-o?
Dr. Ray: Andrew, te las imediat doar lasa-ma sa-mi termin ideea. Este un mesaj misogin complet absurd. Neaga ceva care este trivial pentru natura umana si felul in care functioneaza lucrurile in realitate si incearca sa-l exagereze ca fiind un pacat. Nu-mi pasa daca cineva incearca s-i spuna pacat. Continua
Andrew: nu crezi ca este important sa pui limite dorintelor tale sexuale? Daca nu, toata lumea ar viola pe toata lumea.
Dr. Ray: Chiar asa? Crezi ca lumea ar viola in stanga si-n dreapta?
Andrew: Ati violat pe cineva? Ai face inchisoare daca ai face asa ceva.
M.D.: eu nu am violat pe nimeni in ultimii cincizeci si ceva de ani.
Dr. Ray: da. N-am violat niciodata pe nimeni si n-am simtit niciodata nevoia s-o fac.
MD: eu sunt ateu de 20 de ani. E incredibil ..
Andrew: deci stiti ca asta... Voi...
Dr. Ray: cum ajungi de la “cu siguranta e bine ca lumea sa nu violeze” la “ca urmare afirmatia despre a ravni sexual pe cineva este in mod necesar corecta din punct de vedere moral”? fa te rog legatura intre ele. Cum ajungi de la “ar trebui sa avem anumite limite pentru actiunile noastre” la “avem nevoie de o legislatie pentru ganduri”? Cum ajungi acolo?
Andrew: ce limite au ateii?
DM: spune-mi ce cultura nu are limite? Orice cultura pe pamant are limite. Si nu sunt culturi crestine. Culturile chinezesti, japoneze, au limite...Tara cea mai laica din lume este Japonia si are indicele de violuri cel mai mic din lume. Danemarca, Suedia...sunt locuri foarte putin religioase si nu au probleme cu violurile.
Andrew: Dar religia...
DM: Avem probleme mult mai mari cu violurile in SUA decat au avut in Danemarca sau Suedia.
Dr. Ray: de fapt religia nu pare sa fie o piedica pentru viol. Insinuezi ca violatorii nu sunt crestini sau ca nu sunt religiosi? Ce zici de preotii care violeaza baietei si fetite?
Andrew: de unde va luati limitele?
Dr Ray: Eu le iau dintr-o consideratie rationala a consecintelor actiunilor mele. Asa stabilesc ce-i moral. Au la baza faptul de baza ca actiunile mele au consecinte pentru cei din jur si actiunile lor au consecinte asupra mea. Deci ca sa traim impreuna intr-un spatiu comun, trebuie sa recunoastem acest lucru. Si ca drepturile mele se termina acolo unde incep drepturile tale. Si ca nu am dreptul sa-mi impun vointa mea asupra altora in astfel de situatii. De acolo le iau...Andrew.
Andrew: care ar fi pedeapsa daca faci ceva rau si mori?
Dr. Ray: Andrew, le extrag din intelegerea realitatii, nu din impunerea autoritatii. Care era intrebarea?
Andrew: Daca faci toate astea, sa spunem ca iei o arma, violezi o gramada de oameni si te impusti. Cum vei fi pedepsit?
Dr. Ray: Voi fi mort.
DM: Da, de ce ai...
Andrew: Daca nu o sa te doara. Glontul iti traverseaza capul intr-o secunda si nu ai nicio durere.
Dr. Ray: Corect. Voi fi mort. Deci hai s-o luam invers. Sa spunem ca cineva violeaza, omoara pe cineva, si apoi este salvat. Care este pedeapsa pentru acestia?
Andrew: pedeapsa este infernul
Dr. Ray. Nu, a fost salvat. Vrei sa spui ca un violator nu poate fi salvat? Vezi? Asta-i problema cu religia crestina: stabileste criterii ne-realiste, irationale si imorale dupa care sa traim si apoi creaza trucul prin care niciodata nu vei fi responsabil de actele tale. Nu, Andrew. Taci pana termin ce am de spus. Crestinismul nu este un sistem moral. Este un sistem imoral. Pentru ca specifica ca nu exista neaparat consecinte pentru care trebuie sa platesti. Din cauza unui truc care nu are nimic de-a face cu cat de bun sau moral esti. Are de-a face cu dispozitia de a urma orbeste o idee. Daca esti dispus atunci exista o exceptie care te scuteste sa mai suferi. Deci ideea ca morala laica nu ofera garantia ca lumea nu va omora sau comite atrocitati nu este un argument impotriva moralei laice. Pentru ca asta este un principiu al Crestinismului. Este fundamentul sau. Ideea ca dumnezeul crestin este drept se afla in contradictie directa cu ideea ca este mizericordios. Justitie perfecta si mizericordie se afla in contradictie directa una cu alta. Pentru ca mizericordia este suspendarea dreptatii. Asa ca nu mai sustine ca religia ta este morala si dreapta si nu incerca sa-mi ataci pozitia care est bazata pe realitate, spunand ca cineva ar putea sa violeze sa se impuste si sa nu fie pedepsit. Este o prostie.
Andrew: daca religia este ceva asa de rau cum poti sa crezi...nu stiu, cati atei sunt in SUA? Atunci cum se face ca nu sunt toti atei?
Dr. Ray: pentru ca nu este toata lumea constienta de cat de falsa este religia. Asta este si motivul pentru care facem acest program.
Andrew: te crezi vreun geniu, sau asa ceva?
Dr. Ray: de fapt, da, dar de ce este asta important?
Andrew: ai stabilit ca restul sunt prea prosti ca sa-si dea seama?
Dr. Ray: nu, nu este vorba de prostie. Eu am fost crestin peste 25 de ani.
DM: de ce suni ca crestin? De ce nu suni ca musulman, budist sau hindus?
Andrew: pentru ca parintii mei m-au educat in spirit crestin.
DM: deci nu ai putut sa alegi, nu-i asa? Cum ai ales sa fii crestin?
Andrew: este o traditie pe care ti-o transmit parintii in religia pe care o practica.
DM: aaa, deci daca te-ai fi nascut in Afganistan ai fi musulman.
Dr. Ray: deci nu are nimic de-a face cu adevarul. Este doar felul in care ai fost educat. In acest program adevarul este important. Iar statusul meu de geniu este absolut irelevant. Pentru ca am fost crestin peste 25 de ani. Nu am devenit mai destept cand am devenit ateu. Doar am obtinut mai multa informatie, am inceput sa cunosc mai bine lucrurile si am decis sa vad daca credintele mele sunt adevarate sau nu. Pe tine se are ca nu te intereseaza acest lucru, adevarul. Pur si simplu iti plac.
DM: pentru ca te-ai nascut aici.
Andrew: eu cred ca e bine, cred ca esti mai fericit in viata daca ai limite care sa-ti spuna ce poti sa faci, sau...
Dr. Ray: si in ce fel este acest lucru important pentru adevarul religiei tale? Eu spuneam..
Andrew: nu este totul adevarat. Stiu asta. Am vorbit cu lumea aici in chat si mi-au spus sa citesc Vechiul Testament unde se spune despre genociduri si altele, si eu le-am spus ca nu trebuie sa citesti tot. Citeste doar ce-a spus Isus.
Dr. Ray: Bine. Deci spui...sa-ti amintes despre ce vorbeam inainte. Nimic din cele spuse de Isus nu este bun, inteligent sau macar intelept . Asa ca de ce-ti pasa ce-ti spun ei daca nu te intereseaza adevarul? Tocmai ai spus ca poti sa alegi si sa arunci ce nu-ti place. Asa iti inventezi propria versiune a crestinismului. Asa incat, de ce nu elimini tot si-ti inventezi propriul tau sistem moral laic? Tot spui ca nu avem limite. Eu am multe limite si traim intr-o societate cu multe limite. Cum a spus Matt majoritatea societatilor umane au limite. Continui sa mergi pe panta asta alunecoasa afirmand ca “fara cele 10 porunci sau Isus, sau orice, nu am avea limite si am viola si ucide”. Este demonstrat ca este fals. Si exista multe studii care cerceteaza corelatia intre o societate si gradul sau sanatate sociala si religie. Iar corelatia este mereu negativa: cu cat este mai laica o societate, cu atat mai sanatoasa este. In toti factorii: de la sarcina la adolescente, fericire, bogatie, crime, violari, asistenta sanitara. Acum cauta un studiu real care sa contrazica aceste rezultate si poate asa vei avea un punct in favoarea afirmatiilor tale potrivit carora “am trai mai bine daca am avea...” Nu. Nu exista dovezi care sa-ti sprijine afirmatia, este confundarea dorintelor cu realitatea. Pana cand nu aduci dovezi , pana cand nu demonstrezi ca te intereseaza adevarul, nu mai pierdem timpul.
Documentar facut de BBC cu David Attenborough. Din pacate doar primul episod are vocea lui. Include: Challenges of Life, Reptiles and Amphibians, Mammals, Fish, Birds, Insects, Hunter & Hunted, Creatures of The Deep, Plants and Primates (in engleza, subtitrat in engleza). O bijuterie :)
Un documentar interesant bazat pe cartea lui Karen Armstrong, "A history of God", arata felul in care ideea de Dumnezeu a evoluat in religiile monoteiste pe parcursul a peste 4000 de ani. Foarte informativ si nepartinitor.
Cu ani in urma, cand Dawkins nu publicase inca “ The God delusion” si nici macar Sam Harris nu publicase “The end of faith” mi-am dat seama de amploarea alarmanta pe care o lua religia si superstitia in Romania. Si cu cele mai bune intentii incercam sa discut rational cu romanii in forumuri, crezand ca lumea poate fi convinsa cu argumente. Ce iluzie, si ce pierdere de timp. Nu am facut decat sa constat ca lumea nu cauta adevarul ci doar propriul adevar – cel care-i convine. Si acest lucru este in general valabil atat pentru multi credinciosi cat si pentru multi atei. Frecvent mi se intampla ca atunci cand ii demonstram unui credincios ca afirmatiile sale erau gresite (de exemplu privind teoria evolutiei), sa imi considere expunerea argumentata ca un atac la persoana, o jignire sau un act de rea vointa.
Daca toate aceste “discutii” s-ar tine respectand o serie de reguli, n-am mai pierde timpul fara rost. Zilele trecute am gasit aici un algoritm pe care ar trebui sa-l urmeze toti cei care se angajeaza in dezbateri pe teme “fierbinti” cum ar fi religia sau conflictul din Orientul Apropiat, si nu numai. Cum mi se pare destul de util, l-am tradus, si asta–i rezultatul (mareste-l). Recomandarea mea fiind sa nu va pierdeti timpul atunci cand celalalt nu respecta nici macar primul punct. Pur si simplu nu are rost, nu duce la nimic bun.
Acum cateva zile Papa a rostit predica sa obisnuita de sarbatori, si a folosit ocazia pentru a ataca inca odata ideea ca Dumnezeu nu este necesar pentru a explica originea Universului, idee sustinuta de Stephen Hawking in ultima sa carte “The grand design”.
“Universul nu a aparut la intamplare cum incearca unii sa ne faca sa credem” spunea Ratzinger. Dupa parerea sa, teoriile stiintifice ca cea a Big Bang-ului sunt inutile daca nu se face apel la conceptul de Dumnezeu. “ Nu trebuie sa ne limitam mintea cu teorii care ajung mereu pana la un anumit punct...si nu pot explica sensul ultim al realitatii”.
Ratzinger refuza sa accepte ca stiinta poate ajunge sa inteleaga originea universului, respinge orice fel de descoperiri stiintifice cum ar fi cele de la CERN, laboratorul de cercetare in fizica particulelor din Geneva unde coliziunea particulelor la viteza apropiata de viteza luminii incearca sa imite conditiile in care s-a format universul. In schimbul acestora propune “descoperirea frumusetii universului si intelepciunea Creatorului” dar nu privind cu “orice telescop, ci cu ochii profunzi ai ratiunii”.
Cu peste 200 de ani in urma, Napoleon ii spunea lui Laplace dupa ce-i citise lucrarea sa “Tratat de mecanica cereasca”: “Nu l-ati mentionat nici macar odata pe Creator”. Laplace ii raspundea in aceasta ocazie zambind: “Nu am avut nevoie de aceasta ipoteza”. Din pacate nici azi nu se intelege ca ipoteza creatorului nu are ce cauta in stiinta, pentru ca asa cum bine spuena Laplace, nu este necesara. Adevarul este ca nici Ratzinger nici stiinta nu stiu cu exactitate cum s-a format universul, dar exista o diferentea abisala intre cei doi: stiinta continua sa cerceteze si sa afle raspunsuri la intrebari in timp ce celalalt nu are nevoie sa mai cerceteze pentru ca crede ca stie tot.
Attenboroug se intoarce in Noua Guinee pentru a filma acest documentar. Numele pasarilor deriva de la credinta pe care primii europeni o aveau despre originea lor. Sunt atat de frumoase incat nu aveau nicio indoiala ca proveneau din Paradis.
Copii: "Tre’ să fie un comunist, asa pare. De ce nu te duci in cealaltă parte a oraşului şi te uiti cum se joaca negrii? "
Acest dialog a avut loc între fotograful Robert Frank şi un grup de opt elevi de sex masculin în faţa la Gibson Port High School din Port Gibson, Mississippi în 1955. Este una din putinele situatii in care Frank îşi amintea de o experienţă avuta in timp ce facea fotografii pentru ceea ce avea să devină una dintre cele mai ambiţioase proiecte din istoria fotografiei – publicarea in 1958 a cartii sale „The Americans”.
I must say, I find everything interesting
(Trebuie sa spun ca mi se pare interesant totul)
Numele Rothschild ma ducea cu gandul la bani si la bancheri dar afland despre Miriam Rothschild, imaginilor evocate de faimosul nume li s-au adaugat cele care tin de colecţii, parazitologie, ştiinţā.
Miriam, fiica faimosului bancher Charles Rothschild, a fost experta mondiala in ...purici. Pasiunea pentru purici i-a fost transmisa se pare de tatal ei care colectionase si descoperise peste 30000 de specii de purici, colectie aflata in prezent la Muzeul Britanic de Istorie Naturala.
Dar ce este o colectie fara cineva care s-o studieze si sa traga concluzii? Miriam si-a petrecut peste 30 de ani din viata in laborator, studiind aceste insecte saltareţe. Desi nu avea o pregatire formala in domeniul stiintei si nu era zooloaga, a contribuit in mod remarcabil la intelegerea acestor vietaţi, a publicat peste 250 de articole in reviste de specialitate si a inventat modalitati de a facilita studiul lor. Astfel s-a transformat intr-o autoritate mondiala in domeniu iar concluziile sale au permis eradicarea anumitor plagi de paraziti la animale. Datorita incapatanarii, pasiunii si a noptilor nedormite, Miriam a dezlegat mecanismul care le permite puricilor sa sara la o inaltime echivalenta pentru noi cu cea a Empire State building si a descoperit ca femelele se reproduc numai profitand de ciclul hormonal al gazdei.
"Paraziţii sunt, probabil, organismele la care evoluţia este cea mai evidenta", a scris ea. "Fiecare este un mic si strălucitor exemplu de selecţie naturală in actiune". In 1995, cand avea 87 de ani, BBC i-a dedicat unul din episoadele serialului “Seven Wonders of the World” pe care-l pun in continuare. Un personaj cu totul extraordinar.
5. Participarea la serviciile religioase (si nu credinta religioasa in sine) este corelationata cu imbunatatirea sanatatii, scaderea numarului de sinucideri, fidelitatea matrimoniala si ostilitatea crescanda fata de alte grupuri religioase.
7. In general persoanele religioase au capacitati verbale si ştiiţifice relativ scazute, dar ceea ce face ca indivizii sa-si piarda credinta este studiul literaturii (nu al ştiinţei).
Aud prea des ca ateismul este strans legat de comunism şi ca creştinismul este o garanţie ca comunismul nu se va mai intoarce. Sa nu uitam insa ca fundamentele etice ale comunismului si ale crestinismului sunt mult mai inrudite decat le place unora sa creada. Si este un fapt constatabil in istoria de peste 2000 de ani ca creştinismul s-a opus intotdeauna capitalismului. In Evul Mediu de exemplu, comerţul sau camāta erau activitati considerate eretice de catre creştini, iar toate aceste idei au o clara baza biblica. Exista un motiv puternic pentru ca comercianţii veneţieni sa se duca in ghetourile evreiesti pentru a cere bani cu imprumut – creştinii considerau camāta (a imprumuta bani cu dobanda) un pacat. Cāmātarii fusesera excomunicaţi de al Treilea Conciliu in 1179. O frescā de pe catedrala din Florenţa il ilustreaza pe Dante Alighieri susţinand Divina sa Comedie. In cantul XVII, Dante imagineaza un loc al Iadului special rezervat pentru cāmātari. Evreii nu aveau nici ei voie sa imprumute bani cu dobanda, dar un pasaj din VT (Deuteronom) limiteaza restricţia numai faţā de “fraţii” lor, preţul in acest caz fiind excluderea sociala. Un evreu avea insa toata libertatea de a le imprumuta bani cu dobanda creştinilor (ne-fraţilor).
In viaţa reala medievala investiţia si camāta erau activitāţi imposibil de interzis care au stat la baza apariţiei economiei capitaliste occidentale şi a marilor averi personale. Si toate astea s-au cladit intr-adevar pe baza pacatului creştin. Aceasta a fost dihotomia principala a Evului Mediu - societatea avea nevoie de cāmātari iar doctrina creştina interzicea camāta. In fata realitatii sociale insa, doctrina era “flexibilizata” din considerente practice sustinand ca nu camāta in sine era un pacat ci imprumutul cu dobanzi peste limita “decenta”. Treaba murdara a fost lasata deci pe seama evreilor (care si-au castigat astfel proasta reputatie) si adevarul este ca daca acestia nu ar fi existat, ar fi trebuit sa fie inventaţi. In timp ce teologii dezbateau aprins care era limita “decenta” a dobanzilor, bancherii imprumutau si investeau cu dobanzile pe care le considerau adecvate fiecarei situatii. Veneţia si Genova au prosperat pe baza comerţului cu “necredinciosii” din Siria si Egipt in pofida interdicţiei papale. Francisco Dantini, un comerciant din Prato, era unul din cei care au impacat cu succes creştinismul cu afacerile dupa cum se poate constata din motto-ul sau: “In numele lui Dumnezeu si al beneficiului”.
Pe vremea lui Shakespeare si a Comerciantului din Venetia, evreii aveau deja peste un secol de activitate ca “bancheri” iar prin 1800 restricţiile privind participarea creştina la comerţ au fost ignorate pe scară largă. Cu toate astea, chiar şi în secolul 20 liderii creştini s-au opus ocazional pieţei libere. Papa Pius XI în enciclica lui din 1931 Quadragessimo Ano, spunea: "piaţa liberă, prin natura sa concentreaza puterea in mana celor anti-sociali, a celor violenti si care apeleaza cel mai putin la conştiinţa lor."
Adevarul este ca doctrina crestina este in esenta egalitarista si anti-monetarista, deci anti-capitalista. Capitalismul occidental a aparut ca o realitate economica si sociala opusa preceptelor biblice. O realitate pe care biserica a stiut sa o foloseasca in beneficiu propriu gasind argumentele "ad-hoc" care sa-i permita sa-si incalce sistematic propriile precepte si valori fundamentale.
Cu regretabila intarziere am dat peste video-ul “dialogului” la care Liiceanu a supus-o pe Herta Muller la Ateneu in octombrie. Cu gesturi coreografice de arhimandrit al intelectualitatii, studiindu-si misterioasele foi, Liiceanu cere socoteala, se milogeste, pretinde. E indignat: cum poate Herta Muller sa dispretuiasca martiri dizidenti ca el (se refera la “unii din noi” dar vrea sa spuna Eu). Cum indrazneste sa pretinda ca Marea Miscare Inexistenta a Taciturnilor Anticeausisti nu a existat? Mai sa-ti dea lacrimile ascultandu-l. Si in timp ce Pompozitatea Sa isi frunzareste din ce in ce mai indispusa fitzuicile cautand in van dovada irefutabila a eroismului personal, adevarul gol golutz, stralucitor, curge ca roua proaspata din gura femeii pe care o are in faţa. Cu simplitate si modestie, de pe scena Ateneului, Herta descrie trasatura fundamentala ce facea ca dictatura comunista romaneasca sa fie unica in monstruozitatea ei: modul in care romanii se purtau unii cu altii “oriunde, in magazin, la doctor, cand te duceai la posta, sau sa platesti curentul: fiecare aveau niste “aluri”, si tratau oamenii de parca ar fi mai rau decat ultimul CACAT”.
Asta era problema, domnule Liiceanu, nu “ecuaţia zdrobirii limbii”(ha!), ci faptul ca “rezistenta” romanului in fata dictaturii era victimizarea celui de alaturi ca sa se simta el insusi mai putin victima. O femeie talentata, onesta si cu constiinţa demnitatii personale, a trebuit sa-si croiasca drum din mlastina ceausista pana pe podiumul Nobelului ca sa-si castige dreptul de-a le rosti adevarul romanilor pe limba lor. Si, pentru ca nu le place ce vad in ea, pentru ca bolnavul nu vrea sa stie ca e inca grav bolnav, se acopera de ridicol acuzand-o pe cea care le sustine oglinda in faţa.
