Aud prea des  ca ateismul este strans legat de comunism  şi ca creştinismul este o garanţie ca comunismul nu se va mai intoarce.  Sa nu uitam insa ca fundamentele etice ale comunismului si  ale crestinismului sunt mult mai inrudite decat le place unora sa creada. Si este un fapt constatabil in istoria de peste 2000 de ani ca creştinismul  s-a opus intotdeauna capitalismului.  In Evul Mediu de exemplu, comerţul sau camāta erau activitati considerate eretice de catre  creştini, iar toate aceste idei  au o clara baza biblica. Exista un motiv puternic pentru ca comercianţii veneţieni sa se duca in ghetourile evreiesti pentru a cere bani cu imprumut – creştinii considerau camāta (a imprumuta bani cu dobanda) un pacat. Cāmātarii fusesera excomunicaţi de al Treilea Conciliu in 1179. O frescā de pe catedrala din Florenţa il ilustreaza pe Dante Alighieri susţinand Divina sa Comedie. In cantul XVII, Dante imagineaza  un loc al Iadului special rezervat pentru cāmātari.  Evreii nu aveau nici ei voie sa imprumute bani cu dobanda, dar un pasaj din VT (Deuteronom) limiteaza restricţia numai faţā de  “fraţii” lor, preţul in acest caz fiind excluderea sociala. Un evreu avea insa toata  libertatea de a le imprumuta bani cu dobanda creştinilor  (ne-fraţilor).

In  viaţa reala medievala  investiţia si camāta erau activitāţi imposibil de  interzis care au  stat la baza apariţiei economiei capitaliste occidentale şi a marilor averi personale. Si toate astea s-au cladit intr-adevar pe  baza pacatului creştin. Aceasta a fost dihotomia principala a Evului Mediu -  societatea avea nevoie de cāmātari iar doctrina creştina interzicea camāta. In fata realitatii sociale insa, doctrina era “flexibilizata” din considerente practice sustinand  ca nu camāta in sine era un pacat ci imprumutul cu dobanzi  peste limita “decenta”.  Treaba murdara a fost lasata deci pe seama evreilor (care si-au castigat astfel proasta reputatie) si adevarul este ca daca acestia nu ar fi existat, ar fi trebuit sa fie inventaţi. In timp ce teologii dezbateau aprins care era limita “decenta” a dobanzilor, bancherii imprumutau si investeau cu dobanzile pe care le considerau adecvate fiecarei situatii. Veneţia si Genova au prosperat pe baza comerţului cu “necredinciosii” din Siria si Egipt in pofida interdicţiei papale. Francisco Dantini, un comerciant din Prato, era unul din cei care au impacat cu succes creştinismul cu afacerile dupa cum se poate constata din motto-ul sau: “In numele lui Dumnezeu si al beneficiului”.

Pe vremea lui Shakespeare si a Comerciantului din Venetia, evreii aveau deja peste un secol de activitate ca “bancheri”  iar prin 1800 restricţiile privind participarea creştina la comerţ au fost ignorate pe scară largă. Cu toate astea, chiar şi în secolul 20  liderii creştini s-au opus ocazional pieţei libere. Papa Pius XI  în enciclica lui din 1931 Quadragessimo Ano, spunea:  "piaţa liberă, prin natura sa concentreaza puterea in mana celor anti-sociali, a celor violenti si care apeleaza cel mai putin la conştiinţa lor."

Adevarul este ca doctrina crestina este  in esenta egalitarista si anti-monetarista, deci anti-capitalista.  Capitalismul  occidental  a aparut ca o realitate economica si sociala opusa preceptelor biblice. O realitate pe care biserica a stiut sa o foloseasca in beneficiu propriu gasind argumentele "ad-hoc" care sa-i permita sa-si incalce sistematic propriile precepte si valori fundamentale.