Author: Oenoanda
•23:05
Cu ani in urma, cand Dawkins nu publicase inca “ The God delusion” si nici macar Sam Harris nu publicase “The end of faith” mi-am dat seama de amploarea alarmanta pe care o lua religia si superstitia in Romania.  Si cu cele mai bune intentii incercam sa discut rational cu romanii in forumuri,  crezand  ca lumea poate fi convinsa cu argumente.  Ce iluzie, si ce pierdere de timp. Nu am facut decat sa constat ca lumea nu cauta adevarul ci doar propriul adevar – cel care-i convine.  Si acest lucru este in general valabil atat pentru multi credinciosi cat si pentru multi atei.  Frecvent mi se intampla ca atunci cand ii demonstram unui credincios ca afirmatiile sale erau gresite (de exemplu privind teoria evolutiei), sa imi considere expunerea argumentata ca un atac la persoana, o jignire sau un act de rea vointa.
Daca toate aceste “discutii” s-ar tine  respectand o serie de reguli, n-am mai pierde timpul fara rost. Zilele trecute am gasit aici un algoritm  pe care ar trebui sa-l  urmeze toti cei care se angajeaza in dezbateri pe teme “fierbinti” cum ar fi religia sau conflictul din Orientul Apropiat, si nu numai. Cum mi se pare destul de util, l-am tradus, si asta–i rezultatul (mareste-l). Recomandarea mea fiind sa nu va pierdeti timpul atunci cand celalalt nu respecta nici macar primul punct. Pur si simplu nu are rost, nu duce la nimic bun.

This entry was posted on 23:05 and is filed under , , . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

4 comments:

On 11 ianuarie 2011, 08:43 , BlindGirl spunea...

tuturor ne vine destul de greu sa aceeptam cand gresim... unii suntem mai orgoliosi, sau mai incapatanati...insa daca argumentele sunt corecte si diagul aduce in discutie o perspectiva interesanta, noua pentru interlocutor, chiar daca pe moment acesta o va refuza, i se va impotrivi, in timp curiozitatea ii va fi stimulata si va cerceta mai mult subiectul. Si pana la urma asta e tot ce conteaza.

... putini oameni vor recunoaste in fata unor argumente ce introduc noi date/perspective ca au gresit in concluziile lor pripite, ca acum daca ar fi sa se pronunte sigur n-ar mai ajunge la astfel de concluzii...insa dupa ceva vreme vezi ca ajung sa foloseasca argumentele aduse de tine in discutie, sa isi puna aceleasi intrebari...

 
On 11 ianuarie 2011, 22:38 , deicide spunea...

Mai este ceva iarasi interesant si anume ca, incercand sa intelegi care este sensul unei discutii mai aprinse, nu de putine ori incepi sa te orientezi mai putin pe subiectul dezbaterii cat pe modul in care se dezbate. Preocuparile tale devin deodata diferite si derutante pentru interlocutor care te percepe drept un ciudat fara sa realizeze ca ciudat nu este cineva anume ci doar modul in care se poarta discutia.

M-am trezit de multe ori in situatia asta, incercand sa le explic oamenilor cum ar trebui sa se poarte o discutie pentru ca aceasta sa aiba sens. Nu stiu exact care a fost impactul asupra lor. De obicei renuntau la discutii, unii constientizand situatia, altii de oboseala, altii de plictiseala. Si tocmai asta ma deranja pe mine: ei renuntau sa iasa din ei, sa-si paraseasca ideile impamantenite, ideile lor in favoarea undei discutii argumentate pe care incercam sa le-o prezint drept un avantaj pentru toti. Isi consumau toata energia ironizandu-se reciproc, atacand persoana si nu ideea. Nu aveau curajul discursului, al gandirii eliberate de chingile tiparelor cotidiene.

Inca promovez discursul, insa argumentat, pentru ca toti participantii sa aiba ceva de castigat din pierderea asta de timp.

 
On 6 iulie 2011, 11:46 , Ratiune spunea...

Superb!
Pot sa public imaginea si pe blogul meu...sta dupa dezvolt si un text potrivit?

 
On 8 octombrie 2011, 16:50 , Oenoanda spunea...

OK