Deşi puţini ar fi acceptat acest lucru, Creştinismul a fost iniţial o erezie a Iudaismului. Isus din Evanghelii era in multe aspecte un om sfant tipic al Orientului şi multe din miturile care au insuflat profunda credinţa creştina – zeul asasinat, naşterea dintr-o virgina, reincarnarea – aveau provenienţa asiatica. Adepţii imediati ai lui Isus şi in special Sf. Paul au facut tot posibilul sa trasforme un cult centrat in jurul unui profet ratacitor, in religia de stat a unei succesiuni de imperii.

Mulţi pagani au fost iniţial ingroziti de extinderea Creştinismului - o secta universala lipsita de respect pentru stramoşi, de radacini si de ataşament pentru o patrie. Intoleranta, ca toate religiile monoteiste, care accepta un singur zeu, un singur mod de a-l venera, şi un singur mod de a inţelege locul pe care omenirea il ocupa in creaţia sa, contrasta puternic cu atitudinea romanilor pagani pregatiţi sa tolereze alte religii atata timp cat nu dispreţuiau si nu atacau in mod direct zeii Romei.

Exista deasemeni problema cultului divinitaţii Imparatului. Venerarea lui Augustus era pentru pagani un juramant de credinţa faţa de Stat ceea ce pentru creştini era o blasfemie inacceptabila. Paganii erau revoltaţi şi de valoarea deosebita pe care creştinii o acordau martirismului. Caracteristica definita de Lucian drept “Imbecilitate crasa”, In pofida persecuţiei – deşi numarul victimelor a fost exagerat intotdeauna de apologeţii creştini – şi in ciuda prapastiei morale şi culturale care se deschidea tot mai mult intre Creştinism si Paganism, numarul converşilor la noua religie continua sa creasca. De ce? Mulţi cred ca acesta este un mister nerezolvat complet nici in ziua de azi.

Creştinismul, cu insistenţa sa de a intoarce celalalt obraz, de a renunţa şi a ierta şi credinţa in triumful final al celor slabi şi saraci in detrimentul celor puternici si bogaţi, nu era deloc potrivit ca religie a unui Imperiu. Promitea in schimb ceva ce nu exista in paganism – renaşterea şi proximitatea faţa de insuşi Dumnezeu. Nu era insa singura religie expansiva – Mitraismul, un cult persan-elenistic care la jumatatea sec. 2 s-a raspandit practic in tot Imperiul Roman de la Marea Neagra pana in Britania si din Egipt pana la Rin, era principalul rival al Creştinismului. Mitra era un zeu favorabil elitei romane, deşi se pare ca aceasta nu l-a sprijinit niciodata cu fonduri publice. Era foarte asemanator lui Apollo si Sol Invictus, zei pe care-i adora Constantin si pe care i-a tolerat in continuare chiar şi dupa acceptarea Creştinismului. Avea deasemeni asemanari cu Zoroastrismul. Mitraismul intrunea toate caracteristicile ca sa fie mult mai atractiv paganilor romani in comparaţie cu Creştinismul mai ales pentru ca sprijinea fervent natura divina a Imparatului. In plus avea in comun cu Creştinismul faptul ca era un cult al misterului: oricine vroia putea sa i se alature, dar trebuia sa fie iniţiat ceea ce le acorda barbaţilor (şi femeilor) statutul de membru al unei elite.

Un posibil motiv al triumfului Creştinismului sau cel puţin al dispariţiei paganismului, este dat de contextul istoric: lumea in care avea loc procesul iniţial de creştinizare incepea sa se dezmembreze incet dar irevocabil. Epoca de aur care se credea ca era sfarşitul istoriei, apusese. In anul 200 o crunta recesiune economica lovise bazinul Mediteranei. Legiunile romane suferisera groaznice infrangeri in mainile Sasanizilor, Goţilor şi altor triburi germanice. Razboiul civil adusese guvernul imperial in pragul dezintegrarii. Isus spusese “Regatul meu nu aparţine acestei lumi”. Atunci o noua speranţa incepea sa atraga lumea – in locul imperiului decadent care paruse in trecut etern şi indestructibil, stralucea promisunea unui regat al fericirii si al vieţii eterne. Iar paganismul era incapabil sa lupte cu o asemenea speranţa.


Worlds at war - Anthony Pagden