Oamenii Gisu din Uganda sarbatoresc din doi in doi ani un ritual prin care baietii trec de la etapa adolescentei la cea adulta, a barbāţiei – ritualul circumciziei sau Imbalu. Baietii trebuie sa suporte intreg ritualul strangand din dinti si fara sa arate nici cea mai mica urma de frica sau impotrivire. Cei de la Vice Guide to Sex au facut acest documentar din perspectiva experientei a doi baieti care trec prin ritualul Imbalu. Atentie, unele imagini pot fi dure pentru cei “slabi de inger”.

In sud-estul Asiei se afla o zona geografica vasta si putin cunoscuta in care supravietuiesc ultimele societati fara stat de pe planeta. Zomia este termenul inventat in 2002 de istoricul olandez Willem van Schendel pentru a desemna acest spatiu planetar care cuprinde in jur de 2,5 milioane de km2 intre China, India si Bangladej si in care locuiesc in jur de 80 de milioane de persoane de etnie variata, la inaltimi cuprinse intre 200 si 4000 metri. Zomia sau “oamenii de la munte” nu reprezinta o unitate politica ci o serie de grupuri umane cu un sistem de organizare sociala si ecologica net opus celui bazat pe Stat si pe agricultura sedentara caracteristica campiilor asiatice administrate de acesta.

Zomia ii reprezinta pur si simplu pe cei care fug de Statul teritoriilor “de jos”. Departe de a fi depasiti de progresul civilizatiei din campie, oamenii muntilor au ales de bunavoie sa traiasca dincolo de sfera de actiune a Statului, cautand libertatea – de impozite, munca fortata, recrutare, epidemii etc. Atat agricultura cat si structura lor sociala se bazeaza pe ideea de libertate, de facilitare a autonomiei, a dispersarii si de evitare a subordonarii.

Daca azi anarhismul este doar o idee romantica in tarile occidentale, aceasta populatie reprezinta o forma reala de organizare sociala “alternativa” hegemoniei statului modern.
James Scott, profesor de istorie politica si antropologie a studiat aceste popoare sintetizand concluziile sale in “Arta de a nu fi guvernat”.




PDF. Stilled to silence at 500 metres - J. Scott

In primul rand, vestea proasta: barbatii si femeile nu sunt egali. Rolul lor sexual este diferit. In ciuda marilor eforturi ale teologilor si filozofilor de a ne cosmetiza conditia, ca orice alta specie nu avem alt motiv de a fi, decat sa ne inmultim si sa supravietuim. Acest fapt nu-i deloc fermecator, asa ca pentru a da Sens Vietii am inventat cele mai ciudate religii. Suntem mamifere bipede pline de apa de mare rosie (ca sa ne aminteasca originea noastra oceanica) si existam pentru a ne reproduce pana cand ne va extermina clima sau vreun meteorit pierdut in spatiu.

Barbatii si femeile sunt purtatori neesentiali de seminte respectiv oua; sunt programati sa copuleze si sa moara, sa copuleze si sa moara, sa copuleze si sa moara. Este clar de ce “dragostea” a fost in cele din urma inventata de vreun artist caruia i s-au parut deprimante mecanismele monotone ale misiunii noastre ne-reflexive de procreare si multiplicare.

Primele societati umane erau, se pare, tribale: clanuri familiale. Apoi s-a inventat familia prenucleara. In Cer au fost pusi zeii. Religiile monoteiste, de pe urma carora inca suferim, sunt ferm fondate pe singurul fapt de care putem fi siguri: Barbat plus Femeie este egal Bebe. Asta este pentru multi Legea Naturala. In mod inevitabil, desi foarte putin natural, avocatii legii naturale au conceput casatoria si monogamia, si impotrivindu-se adevaratei naturi umane au creat o multime de tabuuri sexuale pentru a tine in frau populatia, asa incat cei mai vechi parteneri ai companiei terestre au putut sa ne tina pe toti ceilalti ocupati construind piramide costisitoare pentru gloria Marelui Judecator din Cer.

Dar asa cum a observat un romancier vienez amator al clasicilor, Sigmund (“vaginul e totul, draga") Freud, toate aceste reguli feroce despre ce sa facem si ce sa nu facem au desteptat proteste, pe langa astma si violuri in mainile cunoscutilor. De fapt, tot cee ce este scris in Carte (din care provine iudaismul, crestinismul si islamul) despre sex, este gresit. Bineinteles, practic tot ce este scris in Carte despre orice altceva inclusiv despre proprietatea privata este gresit, dar lectia de azi este sexul.

Barbatul are functia de a descarca un rezervor de sperma cat de des poate in cat mai multe femei (sau surogate atractive) ii este posibil, in timp ce functia femeii este de a primi scurta descarcare de la un barbat pentru a fertiliza un ou pe care-l va face dupa noua luni. Desi nu-i nimic in psihicul masculin care sa explice monogamia ca ceva natural sau normal...omului ii este inculcata monogamia inca din leagan pentru ca, in lipsa infrastructurii primordiale de sprijin tribal pe care am respins-o in schimbul Cartii, cineva trebuie s-o ajute pe femeie in timpul sarcinii si in primii ani ai cresterii copilului.

Incepand cu diferentele anatomice, pe care le-a inteles pana si un romancier vienez patriarhal, se intelege in cele din urma de ce barbatii si femeile nu se au prea bine in casnicie sau orice relatie sexuala exclusiva de lunga durata. El este facut sa produca cat mai multi copii cu cat mai multe femei in timp ce Ea este facuta sa puna oul si sa creasca ce iese din acesta. Barbatii si femeile merg pe drumuri sexuale diferite si asta e un fapt pe care nici Cartea nici orice carte nu-l poate schimba. Din cauza ca toate instinctele noastre naturale sunt corupte din leagan, nu-i de mirare ca tindem sa fim, daca nu asasini in serie, asasini ai propriei si adevaratei noastre naturi.

E demonstrat ca la fel ca oricare alta specie, singura noastra functie este reproducerea. Este demonstrat ca pana si cei mai plicticosi si superstitiosi dintre noi au inceput sa banuiasca ca poate ne-am reprodus prea mult. 6 miliarde de persoane se inghesuie pe o mica planeta facuta pentru cel mult 2 miliarde... In ciuda impotrivirii reprezentantilor terestrii ai Judecatorului din Cer, se fac eforturi pentru limitarea populatiei. Dar prejudiciul a fost deja facut. Cei care sprijina ilegalitatea avortului, contraceptiei si homosexualitatii si lauda familia si reproducerea, sunt agentii activi ai distrugerii speciei noastre. M-as incinge mai tare daca as aprecia mai mult specia noastra, dar cum nu este cazul, ii contemplu cu seninatate pe papa si ayatolah ca agenti programatori ai mortii noastre, destin al tutoror speciilor. Exista printre noi hoarde nestavilite de sobolani furiosi ; cine le va controla, mai ales daca au Cartea ca arma?...

Gore Vidal - The birds and the bees
Oct 1991

Bonus: Every sperm is sacred (Monty Python)

Este sloganul care apare pe brosurile emise de Partidul Popular din Badalona (Spania). Spaniolii din Badalona asociaza cresterea lipsei de siguranta cu imigrarea, de fapt cu aparitia de români in localitate, mai precis, de tigani romani. Spaniolii nu vor sa traiasca cu frica ca vor fi atacati si furati pe strazi in plina zi. Brosura combina patru cuvinte cheie: nesiguranta, mizerie, delicventa, nepolitete, cu imagini de tigani si sloganul de mai sus. Grupul de tigani care s-au pripaşit in zona a fost declarat “plaga”.

Evident politicienii aţaţa spiritele localnicilor in interes propriu, dar cert este ca acestia sunt satui de plaga care s-a abatut asupra lor. Pana si tiganii spanioli se simt nevoiti sa declare ca nu au nimic in comun cu cei romani si nu vor sa stie nimic de ei. Le pateaza "onoarea"de tigani. Strainii sunt satui de români si declara fara jena acest lucru, fara sa se mai oboseasca sa observe daca exista vreo diferenta intre român si tigan-român. Un "fenomen" raspandit de altfel in toata Europa.

Sursa

Teistii sustin ca morala este data de Dumnezeu, cu alte cuvinte, ceva este bun/rau din punct de vedere moral numai si numai pentru ca Dumnezeu spune ca este asa. Un mod de a gandi (mai bine zis un cliseu) foarte frecvent repetat de teisti, impreuna cu corolarul sau - cei care nu cred in Dumnezeu (ateii) nu pot fi morali.

Afirmatia teista se poate interpreta in sensul ca Dumnezeu stipuleaza ce este bun/rau prin porunci divine. O actiune este buna/rea numai pe baza faptului ca el a prescris ce trebuie sa facem si ce nu. Cu alte cuvinte, Dumnezeu a creat morala in mod arbitrar. Aceasta are o serie de consecinte importante. Una este ca Dumnezeu ar fi putut la fel de bine sa aleaga de exemplu tortura ca buna si cinstea ca fiind rea. OK, teistii argumenteaza aici ca asa ceva ar fi imposibil pentru ca Dumnezeu este prin definitie perfect din punct de vedere moral si nu poate sa aleaga raul nici sa condamne binele. Dar asta inseamna ca independent de alegerea sa tortura e rea si ca urmare o fiinta perfecta moral nu o va accepta; adica morala exista intr-un fel independent de Dumnezeu. Pe de alta parte, daca inainte de alegerea sa tortura este neutra moral, pe ce motiv afirma teistii ca e imposibil sa aleaga tortura ca buna? Si apoi, cum poate fi ceva imposibil pentru o fiinta omnipotenta?

Dumnezeu este, spun teistii, perfect din punct de vedere moral. Dar daca moralitatea este definita in termenii alegerii divine arbitrare, a spune ca Dumnezeu este perfect se reduce la o simpla tautologie – la a spune ca Dumnezeu alege ceea ce el alege, teistii ramanand fara un motiv pentru a-l slavi pe Dumnezeu. Faptul ca Dumnezeu a inventat o serie de reguli nu justifica ca trebuie sa le consideram ca moralitate.

Rationamentul de mai sus are la baza dilema lui Eutiphro, dupa numele dialogurilor lui Platon in care apare. Dilema porneste de la intrebarea: Iubesc zeii binele pentru ca sunt buni sau binele e bine pentru ca il iubesc zeii? Raspunzand afirmativ la prima parte a intrebarii acceptam ca exista o sursa morala independenta de preferintele zeilor (si deci ateii ca si teistii pot fi morali independent de credinta in zei, asa cum se constata de altfel in viata de zi cu zi); daca raspundem afirmativ la a doua parte, atunci acceptam ca ceea ce este moral prin decizie divina ar fi putut sa fie imoral si invers; alegerea lor fiind arbitrara nu avem niciun motiv sa-i slavim pentru presupusa lor "perfectiune" morala. Cel mult am asculta de frica lor.

Concluzia este ca nu exista nicio justificare rationala a moralitatii in termeni divini. Teistii nu au niciun motiv sa afirme ca ateii nu pot fi cel putin la fel de morali.

Un film documentar care promite

Multi americani il considera si azi pe Abraham Lincoln Marele Eliberator al sclavilor. Se spune ca “Sclavia s-a încheiat efectiv în SUA în primăvara lui 1865 când armatele confederate au capitulat. Toţi sclavii Confederaţiei au fost eliberaţi prin Proclamaţia de Emancipare, care stipula că sclavii din zonele confederate erau liberi.” (sursa: Wikipedia). Se considera ca sclavia a fost sursa majora de conflict care a condus la Razboiul Civil american.

E reconfortant sa aflam ca convingerile morale au stat la baza acestui eveniment istoric din viata americana, dar e partial adevarat. Mai corect, abolirea sclaviei a jucat rolul de strategie politica, dar ceea ce a condus la razboi a fost in realitate dezacordul (cu radacinile sale istorice) in privinta politicii comerciale. Cu alte cuvinte, ca in multe alte cazuri, au primat motivele economice.

De fapt sclavia nu era un factor divizor in politica premergatoare Razboiului Civil, asa cum multi cred astazi. Abolitionistii aveau o mare influenta doar in unele state din Nord, dar opinia majoritara nu era abolitionista. Multi dintre cei care se impotriveau sclaviei credeau ca negrii erau o rasa inferioara si ca urmare nu erau de acord sa li se acorde drepturi civile inclusiv dreptul de a vota. Vedeau abolirea sclaviei ca fiind complet nerealista. Chiar si Marele Eliberator impartasea aceste opinii si astfel declara unui ziar al epocii: “Daca as sputea a salvez Uniunea fara sa eliberez niciun sclav, as face-o. Daca as putea s-o salvez eliberand toti scalvii, as face-o; si daca as putea s-o fac eliberand doar o parte, la fel as face-o”.

Adevarul este ca taxele au fost o sursa importanta de tensiune in politica americana. Statele din Sud predominant agrare (si care optau pentru comertul liber) incercau constant sa scada taxele industriale in timp ce statele din Nord sustineau mentinerea acestora la nivel ridicat ca masura protectionista pentru incurajarea dezvoltarii unei industrii autohtone. Urmarea a fost ca in 1832 Carolina de Sud a refuzat chiar sa accepte noile legi federale in privinta taxelor provocand o criza politica care s-a rezolvat partial doar atunci cand Andrew Jackson a oferit o reducere a taxelor (partiala, in pofida faimei sale de promotor al capitalismului liber) si a amenintat Carolina de Sud cu actiunea militara. Lucrurile s-au calmat pe moment pentru ca apoi sa-si afle rezolvarea printr-un Razboi Civil.

Cand inca erau o colonie britanica, americanii nu aveau dreptul sa-si protejeze noua industrie prin taxe. De fapt productia industriala era limitata de britanici la numai cateva produse. Nu aveau voie sa exporte produse care ar fi concurat cu produsele britanice. Primeau in schimb subventii pentru a produce materie prima. Multi americani, inclusiv Thomas Jefferson, erau de parere ca orice incercare de a opri comertul liber cu produsele venite din Europa ar fi impiedicat progresul tarii spre adevarata bunastare. Dar altii erau impotriva si sustineau ca tara avea nevoie sa-si dezvolte industria proprie folosind protectia si subventiile guvernamentale asa cum facusera initial britanicii. Liderul intelectual al acestei miscari protectioniste a fost Alexander Hamilton, jumate scotian jumate francez care a propus in 1791 Congresului american Raportul cu privire la Manufacturare care avea la baza ideea ca o tara inapoiata ca SUA trebuie sa-si protejeze industria de concurenta straina pana la punctul in care va avea forte proprii sa concureze cu restul lumii. Prin aceasta, se declara in mod deschis impotriva sfaturilor faimosului economist, Adam Smith. Practica protejarii industriilor incipiente exista dinainte de Hamilton dar el a fost primul care a transformat-o in teorie.

Initial Raportul lui Hamilton nu a avut succes in mare parte pentru ca politica americana era dominata de proprietarii de plantatii din Sud care nu aveau niciun interes in dezvoltarea industriala. Razboiul din 1812 a facut ca taxele sa creasca si a deschis drum noilor industrii emergente prin intreruperea importului din Europa. Noii industriasi devin interesati ca protectionismul sa continue chiar si dupa razboi. Cand in 1820 taxele urcasera pana la 40%, programul lui Hamilton fusese complet stabilit la fel ca si diviziunea intre Nord si Sud care a dus in cele din urma la Razboiul Civil.

O pisica care vorbeste. Oare ce zice? Vrea sa ne spuna ceva?

Calitatea unui model educativ se masoara prin capacitatea sa de a forma o societate cu un nivel decent de cultura, gandire critica si stima pentru cunoastere. Educatia este cel mai bun vaccin impotriva pseudostiintei, a gandirii magice, ineptiei si coruptiei. In acest sens cel mai bun exemplu este modelul finlandez.

Cu 40 de ani in urma educatia a devenit in Finlanda principalul camp de bataie pentru care s-a alocat un procent important din PIB (6% pe langa cel alocat cercetarii). Cu alte cuvinte, finlandezii au decis ceea ce nu au facut multe alte tari – sa acorde educatiei o prioritate absoluta. Incepand cu anii 1960 autoritatile politice au vazut educatia ca fiind cheia pentru supravietuire si prosperitate intr-o lume din ce in ce mai competitiva. Pe parcusul ultimelor 4 decenii toate guvernele au avut ca obiectiv cresterea economica , educatia fiind motorul principal (studiile arata ca educatia justifica 25% din cresterea economica a Finlandei). Ei considera ca “investitiile in oameni sunt cele mai bune investitii” iar asta presupune stimularea investitiei in educatie si cercetare. Tarja Halonen, presedinta Finlandei, spunea:

Orice persoana trebuie sa primeasca educatia necesara pentru a se forma pe masura capacitatii sale. Nu este suficient ca o societate sa aiba o elita de persoane capabile. Toata populatia trebuie sa aiba posibilitatea de a se forma pe parcursul intregii sale vieti. “

Finlandezii au un sistem educativ excelent. Scoli frumoase, cadre didactice formate in universitati de prestigiu, manuale bine scrise si atractive. Profesorii sunt respectati pentru pregatirea lor excelenta si pentru ca trec prin procese de selectie extrem de riguroase – numai 10% din 5000 de solicitanti sunt acceptati anual in facultatile de educatie finlandeze. Fiind foarte competenti profesorii au un grad considerabil de independenta in clasa si pot aplica metodele pedagogice pe care le considera adecvate. Sunt motivati si deschisi pentru idei noi, dornici sa se implice in proiectele de dezvoltare scolara.


Rezultateale acestei politici sunt evidente: Finlanda o tara cu numai 5 milioane de locuitori si practic fara resurse naturale, acoperita de zapada si gheata mai tot anul, este azi o societate civilizata si dezvoltata care investeste in cercetare si dezvoltare mai mult ca Marea Britanie si SUA, lider in biotehnologie si telecomunicatii.

Care este diferenta intre un popor educat si unul needucat? Un popor educat are criterii pentru a-si alege conducatori onesti si competenti (si pentru ca acestia exista), nu permite coruptia nici incompetenta, stie sa identifice demagogia. Poporul needucat este prizonierul demagogiei, a iluziilor, incompetentei si coruptiei. Va fi mereu manipulat de lideri setosi de putere lipsiti de scrupule care folosesc puterea in propriul lor interes. Isi va risipi resursele traind de cele mai multe ori la un nivel economic sub potentialul uman si al resurselor naturale.

Cum ar fi fost lumea daca ar fi ramas politeista?
Politeistii credeau ca oamenii vor adora intotdeauna mai multi zei. Nu si-ar fi imaginat ca la un moment dat, odata cu Monoteismul, se va contura o noua credinta, aceea ca toti oamenii trebuie sa traiasca la fel. Religia pentru politeisti este legata de practica, de viata reala - cea a oamenilor vii. Erau toleranti si acceptau multe moduri de viata. Pentru monoteisti credinta este fundamentala; si cand o singura credinta este adevarata, orice fel de viata in care nu-i acceptata este gresita.

Politeistii isi adorau zeii dar nu erau misionari. Omul ar fi fost acelasi animal violent si fara monoteisme, dar in absenta acestora probabil am fi fost scutiti de razboaie religioase. Daca lumea ar fi ramas politeista probabil nu ar fi existat comunismul. Probabil n-ar fi existat Holocaust.
E placut sa visezi o lume fara credinte militante – religioase sau politice. Politeismul este un mod de gandire, o viziune a vietii greu de imaginat pentru mintile moderne. Chiar daca dintre monoteisme, crestinismul este inca purtator al urmelor politeiste.

Lords of Finance (Stapani ai Finantelor) - cartea lui Liaquat Ahamed, Premiul Pulitzer 2010

Cine a vazut filmul “Katyn” (Andrzej Wajda 2007), poate isi aminteste scena cu care incepe: un pod langa Cracovia plin de oameni care se ciocnesc incercand sa-si faca drum in directii opuse. Suntem in 1939 si oamenii fug de invazia nazista dinspre vest spre zone ocupate de armata sovietica “de eliberare”. Dinspre est, fug de trupele rusesti care iau prizonieri atat civili cat si soldati polonezi. Civili de toate categoriile: tarani, intelectuali, profesori universitari, studenti, muncitori, functionari, soldati in rezerva, familii intregi cu boccelele in spate fug dezorientati, nu stiu incotro s-o ia ca sa se indeparteze de pericol. Multi cred ca vor gasi salvarea la rusi. Nu stiu ca Hitler si Stalin au facut un pact: nemtii nu vor mai inainta iar armata rosie nu-i va ataca. Este pactul prin care isi impart Polonia.

Cand au invadat Rusia, nemtii au gasit in padurea din Katyn, un orasel rusesc langa Smolensk, gropile comune pline de cadavre cu uniforma armatei poloneze. Ca sa asigure ocupatia si indoctrinarea progresiva a societatii poloneze, Stalin ii exterminase pe toti oponentii polonezi – intelectuali si militari deopotriva – fara stirea pe atunci aliatului sau german. In jur de 20.000 de polonezi au fost ucisi de politia secreta rusa. Printre ei, si tatal lui Wajda. Regimul nazist a scos atunci la lumina faptele cu scop propagandistic anti-sovietic, dar URSS a negat si a dat vina pe nemti. Abia in 1990 Gorbachov a recunoscut vina rusilor in masacrul din Katyn.
Daca relatiile intre Rusia si Polonia erau subrede, ele s-au agravat cu confesiunea vinovatiei.

Presedintele Lech Kaczynski acceptase sa calatoreasca pana la Smolensk ca sa omagieze pe 10 aprilie victimele masacrului. Se pare insa ca ceata deasa i-a impiedicat pilotului vizibilitatea si avionul s-a prabusit. Nu a supravietuit nimeni. Pe langa presedintele tarii , au murit si presedintele Bancii Nationale a Poloniei si seful Statului Major, ministrii si alte persoane din guvern. O catastrofa care a facut sa treaca pe plan secundar evenimentul masacrului din Katyn. Este si o tragedie care ar putea sa afecteze si economia tarii cu cea mai rapida crestere din Europa. Polonia este tara care a trecut cu succes de la economia planificata la economia de piata. In perioada lui Kaczynski economia a crescut iar somajul s-a redus in pofida crizei.

O cruda ironie a destinului.

John Morris semneaza un articol despre Henri Cartier-Bresson, in Vanity Fair.

"Mai mult de o jumătate de secol în urmă, Muzeul de Arta Moderna din New York organiza o expozitie de fotografie "postumă" a fotografului francez pe atunci putin cunoscut, Henri Cartier-Bresson. Principalii administratori de arta fotografica de la MoMA, Beaumont şi Nancy Newhall, credeau ca prietenul lor murise în al doilea război mondial. S-a dovedit insa ca Henri Cartier-Bresson era viu, de fapt atat de viu incat urma sa devina cel mai influent fotograf al secolului 20. Şi cu MoMa ca lider, va influenta se pare si secolul 21. Pe 11 aprilie se deschide expozitia " Henri Cartier-Bresson: Secolul Modern”.

In tinerete, Cartier-Bresson nu-si dorise sa fie fotograf, ci pictor – pe vremea aceea fotografii nu erau considerati artisti. Dupa ce a achizitionat un Leica in 1931, HCB a plecat sa vada lumea. Acest lucru ia dat posibilitatea de a realiza un fel de studiu antropologic vizual in imagini atent compuse.

L-am întâlnit prima oară pe Henri la Hotelul Scribe din Paris într-o dimineaţă la începutul lunii septembrie 1944. Nemtii tocmai parasisera orasul. Eu tocmai sosisem de la Londra, unde aveam de editat pentru revista Life, fotografiile debarcarii zilei-D ale lui Robert Capa. Nu mai fusesem niciodata la Paris de unde aveam sa conduc biroul revistei Life. Capa s-a indurat de mine: "Am un prieten care te va ajuta. Vorbeşte limba engleză şi se descurca bine”. Un tanar astepta la uşa hotelului, lângă bicicleta sa. Am plecat impreuna.

Opt ani mai târziu, un mesager de la Simon & Schuster mi-a lăsat o carte mare la biroul din Rockefeller Center. Coperta, un desen de Henri Matisse, ascundea conţinutul: o carte de 126 de fotografii de HCB. Titlul era “Momentul decisiv” doua cuvinte care vor inspira o intreaga generaţie de fotoreporteri.

În anii ‘70, HCB a revenit la dragostea lui pentru desen. Desi spunea ca terminase cu fotografia, avea întotdeauna un aparat de fotografiat la indemana. Ani mai tarziu i-am scris lui Henri o carte postala: "Dacă nu eşti atent vei ramane in istorie ca pictor, nu ca fotograf." Raspunsul sau manuscris, spunea: "Sunt doar bun la toate. "

Locuitorii Amsterdamului stiu sa compenseze timpul mai mult friguros si innorat prin pasiunea pentru culoare. Pietele sunt pline de flori, casele vopsite variat, iar ferestrele lipsite de perdele, deschise pentru privirea trecatorului, lasa sa se intrevada mult din intimitatea olandezilor.

Empatia este in natura noastra, se pare ca ne nastem cu predispozitia de a simti suferinta sau bucuria celorlalti. Este o caracteristica atat de normala incat lipsa ei (atunci cand nu este o caracteristica de grup) sugereaza patologie mintala, pericol. Morala noastra este bazata pe empatie - cum ar putea cineva sa urmeze “regula de aur” fara capacitatea de a se pune in pielea semenilor sai?

Empatia este insa fragila. Pe cat de usor poate fi stimulata in sala de cinema, pe atat de usor poate fi anulata in viata reala. Atunci cand puterea (politica, religioasa, ambele) decide ca e momentul, pune din nou in miscare vechiul si eficientul mecanism de separare, clasificare si degradare a victimelor de la stadiul de persoane la cel de elemente sau unitati nocive, demne de a fi eliminate. Prin dezumanizare, isi pierd conditia de oameni. Nazistii te invatau ca evreii nu erau oameni, ci sub-oameni, untermensch. Lucruri similare propavaduiesc si azi islamistii si alti suprematisti religiosi si rasiali. Astfel uciderea lor nu e o crima ci ceva necesar si laudabil. Dezumanizarea ca instrument al puterii politico-religioase a fost indreptata de-a lungul istoriei asupra multor grupuri etnice, religioase sau minoritati. Orwell a descris in detaliu in 1984 relatiile intre procesele de dezumanizare, stat autoritar si putere. Dar nicaieri nu am gasit o descriere atat de miscatoare a dezumanizarii ca in scrierile lui Vasili Grossman.

In Totul curge, ultimul sau roman, descrie procesul numit “deculacizare” sau de distrugere a culacilor (chiaburilor), adica a celor mai activi, organizati si chibzuiti dintre tarani. Chiaburii reprezentau 5% din agricultori si realizau 20% din totalul productiei de cereale a tarii. “Deculacizarea” insemna transpunerea in practica a “genialului plan cooperatist a lui V.I. Lenin” care observase ca “atata timp cat vom trai intr-o tara cu mici gospodarii taranesti, in Rusia va exista o baza economica mai trainica pentru capitalism decat pentru comunism”. La 27 decembrie 1929, Stalin a decretat "lichidarea culacilor ca clasa sociala". Aşa cum naziştii doreau o Germanie judenrein, Stalin dorea o URSS kulakenrein, purificata de orice culac. Aplicarea genialelor idei leniniste de catre stalinisti a reprezentat un masacru unic in istorie. Pe plan economic a avut ca rezultat degradarea Rusiei de la statutul de mare exportator de grane la situatia de mare importator.

Nu, nu era foamete in timpul deculacizarii. Doar in anumite zone. Foamea a venit in 1932, doi ani dupa deculacizare...Deculacizarea a inceput in 1929, la sfarsitul anului, dar virajul definitiv s-a produs intre februarie si martie 1930.
Imi aduc bine aminte: inainte de arest, le aplicau un impozit. Il plateau. Prima data aveau cu ce: a doua oara, cine putea vindea ca sa plateasca. Credeau ca daca plateau, Statul se va indura. Unii isi sacrificau vitele, distilau vodka din grane, si beau , mancau, pentru ca in orice caz, spuneau, viata pentru ei se terminase.

Poate ca lucrurile au fost diferite in alte regiuni, dar la noi a fost asa: Au inceput sa aresteze capetele de familie. Ii arestau mai ales pe cei care la ordinele lui Denikin prestasera servicii in unitatile cosace. Numai cei de la Directia Politica Statala (DPS) arestau, activistii nu participau. Pe primii arestati i-au impuscat in masa, niciunul nu a ramas in viata. Pe cei arestati la sfarsitul lui decembrie i-au tinut in inchisori 2-3 luni, apoi i-au deportat in “zone de reaşezare” pentru culaci. Cand arestau “capul”, lasau in pace restul familiei, doar faceau inventarul bunurilor, care acum nu le mai apartineau: le erau lasate doar in pastrare.
Directia regionala stabilea planul cu numarul de culaci care trebuiau sa fie eliminati in fiecare district, districtele imparteau cifra intre diferitele soviete rurale, iar sovietele confectionau listele. Pe baza listelor, arestau. Dar cine facea listele? O troika. Trei persoane de reputatie dubioasa decideau cine trebuia sa traiasca si cine sa moara. Multe intrau in joc: desigur mita, vechi neintelegeri. Saracii erau mereu acuzati de a fi culaci in timp ce bogatii isi cumparau libertatea...

Odata arestati capii de familie, la inceputul lui 1930 au trecut la arestarea familiilor. Pentru asta nu era suficient cu cei de la DPS, au fost mobilizati activistii, oameni ca noi, pe care toti ii cunosteam. Acestora li se “invartise” capul: ca niste ametiti, victime ale unei vrajitorii, amenintau cu varful armei, le strigau copiilor culacilor “lipitori”, ii chemau “bestii”, iar lipitorile ii priveau albi ca varul, le statea sangele in vine de groaza. Ochii activistilor erau sticlosi, ca ochii de pisica. Da, majoritatea erau de-ai nostrii. Adevarata vrajitorie. Asa se convingeau ca nu puteau atinge nimic: nici vorba sa stea la masa unui parazit, chiar si copiii culacilor le parau abominabili, iar fetitele erau mai rau ca paduchii. Ii priveau pe acei tarani ca si cum ar fi fost vite, porci: pentru ei tot ce era legat de culaci era respingator: nu aveau personalitate, nici suflet, puţeau, erau toti sifilitici, si – cel mai important – erau dusmai ai poporului care exploatau munca altora...dar daca-i priveai atent pe acei actvisti vedeai ca erau oameni obisnuiti, ca toti ceilalti: multi dintre ei erau niste mucosi si nu lipseau canaliile.

Acele cuvinte incepusera sa ma afecteze si pe mine, atat de tanara. La adunari si cursuri de instructie speciala ne vorbeau de culaci. La radio, cinema, scriitorii si insusi Stalin repetau acelasi lucru: culacii erau paraziti, ardeau granele, omorau copiii. Declarau deschis: furia maselor trebuia ațâțata asupra lor, blestematii trebuiau distrusi ca clasa...

Si eu am inceput sa cad prada vrajii, eram tot mai convinsa ca toate nenorocirile veneau de la culaci si ca eliminarea lor completa ar fi adus vremuri fericite pentru tarani. Nu meritau nici un fel de mila, nu erau fiinte umane nici macar nu se stia carei rase ii apartineau. Asa ca m-am facut activista. Printre activisti erau tot felul de oameni: cei care-i urau pe paraziti si erau de partea taranilor saraci, cei care profitau de situatie ca sa faca afaceri. Dar cei mai multi erau cei care executau ordine: tipi care si-ar fi omorat proprii parinti ca sa indeplineasca instructiunile. Cei mai abjecti nu erau cei care credeau ca eliminarea culacilor ar fi condus la o viata fericita – bestiile feroce nu sunt cele mai ingrozitoare – ci cei care faceau afaceri varsand sange, cei care vorbeau de constiinta in gura mare in timp ce faceau socoteli si pradau. Distrugeau vieti din interes, pentru fleacuri, pentru o pereche de ghete. Sa distrugi viata cuiva era atat de usor, scrie impotriva lui fara sa semnezi macar, scrie ca are oameni care lucreaza pentru el, are trei vaci si un culac. Eu vedeam toate astea si ma tulburau desigur, dar in fond nu sufeream: m-ar fi deranjat desigur daca in kolhoz nu sacrificau vitele dupa reguli, dar asta nu-mi producea insomnie.

... chiar nu-ti amintesti ce mi-ai raspuns? Eu n-am sa uit niciodata vorbele tale. Te intrebasem cum au putut nemtii sa omoare copii evrei in camerele de gaz. Cum puteau trai cu asta? Si tu mi-ai spus: “Pedeapsa calaului e asta: nu-si considera victima umana si el insusi inceteaza sa mai fie om; omoara omul din el, se transforma in propriul sau calau; dar oricat ai distruge victima ea continua sa fie o fiinta umana pentru toata eternitatea” Iti amintesti?

Acum inteleg de ce m-am dus sa lucrez ca bucatareasa. Nu mai vroiam sa fiu presedinta de kolhoz. Dar ti-am mai spus asta.

Acum, cand imi amintesc deculacizarea, vad totul diferit. Vraja a disparut si acum vad fiintele umane. De ce m-am insensibilizat in asa masura? Cat au suferit oamenii aia, cum s-au purtat cu ei! Dar atunci spuneam: nu sunt oameni, sunt culaci. Si-mi amintesc, si ma gandesc, cine a inventat acest cuvant: culac? Lenin? Cat au suferit. Ca sa-i omori era nevoie sa declari: culacii nu sunt oameni. Da, la fel ca nemtii care spuneau ca evreii nu sunt oameni. La fel au spus Lenin si Stalin: culacii nu sunt oameni. Dar ce minciuna! Oameni! Erau toti oameni! Abia acum am inceput sa inteleg: erau toti oameni!

Asa ca in 1930 au inceput deculacizarea familiilor. Furia cea mai mare s-a dezlantuit in februarie – martie. Ne indemnau sa nu ramana niciun culac in district pana la vremea semanatului asa incat viata sa poata lua o noua directie. Noi spuneam: “o sa fie prima primavara kolhoziana”.

Activistii s-au ocupat sa-i expulzeze...Din satul nostru i-au obligat sa plece pe jos. Si-au luat cu ei doar lucruri de dormit, ceva haine. Era atata noroi ca le smulgea ghetele din picioare. Mergeau in sir intorcandu-se sa-si mai vada odata casa, inca simtind in corp caldura sobelor. Cum sufereau! In casele alea se nascusera, in ele isi maritasera fetele. Ii obligasera sa plece in graba, lasand soba aprinsa, cu ciorba pe foc si laptele neterminat pe masa. Cosurile inca fumegau. Femeile plangeau dar le era frica sa se caiasca cu voce tare. Iar noua nu ne pasa. Aveam un singur lucru in cap: sa fim activisti. Ii hartuiam ca pe o turma de gaste...

Intre timp in centrul districtului inchisorile erau pline. Da, si ce fel de inchisoare este cea din centrul districtului? O cusca. Plina de lume: din fiecare sat venea o coloana. Cinematograful, teatrul, cluburile, totul era ocupat de detinuti. Dar ii tineau putin. Ii impingeau spre gara unde ii asteptau vagoane goale de tren de marfa. Ii impingeau ca pe niste asasini: batrani, femei cu copii, fara taţi – pe ei ii luasera in iarna. Si lumea susotea: “ii dau afara pe culaci”, de parca erau lupi. Si unii strigau: “blestematilor”, iar ei ramaneau incremeniti, nu plangeau...

Ii transportau in vagoane de marfa inchise...bolnavii mureau, nu ajungeau la destinatie. Escorta era militara. Nu erau rai, doar ii considerau vite...
Credeam ca nu exista sorta mai rea ca a culacilor. Cat de tare greseam! ...Acum venea pedeapsa foametei...

Ce se intamplase? Dupa deculacizare, suprafata de pamant cultivata scazuse in mod considerabil y randamentul scazuse. Dar raporturile spuneau ca fara culaci viata noastra inflorise brusc... Aparent totul era in ordine: Moscova stabilea cote de productie pe regiuni, reginile, pe districte. In satul nostru se stabilise o cota pe care nu am fi putut s-o indeplinim nici in 10 ani. In sovietul rural chiar si cei care nu beau incepusera sa bea ca sa-si potoleasca frica. Se vedea ca Moscova avea toate sperantele in Ucraina. Si impotriva Ucrainei se dezlantuia mai tarziu ura, discursul bine cunoscut: nu ai indeplinit planul, esti un culac ascuns...trantori. Culacii au fost eliminati dar spirtul lor, nu. Mintea ucrainienilor inca mai era dominata de proprietatea privata.

Cine a semnat ordinul de asasinat in masa? Stalin? Un asa ordin nu se daduse niciodata in Rusia...un ordin care spunea: omorati de foame taranii din Ucraina, Don, Kuban, omorati-i pe ei si pe fii lor...

Din toamna lumea incepuse sa se alimenteze cu cartofi, dar in curand s-au terminat. De Craciun incepusera sa sacrifice vitele. Dar erau doar piele si os. Gainile fusesera omorate deja, desigur. Carnea s-a terminat repede, nu mai era picatura de lapte, in tot satul nu gaseai un ou. Si ce era si mai rau, nu era paine. In sat confiscasera toate granele. Nu era nici samanta de plantat in primavara: confiscasera pana si ultimul bob de rezerva...In familiile mai numeroase nu mai ramasese nimic de mancare.
Groaza ii incoltise. Mamele isi priveau copiii si incepeau sa strige de frica. Tipau ca si cum le-ar fi intrat un sarpe in casa. Sarpele era moartea, foamea. Ce sa faca? Taranii nu se gandeau la altceva decat la mancare... Copiii incepeau sa planga in case inca de dimineata. Cer paine. Si mamele, ce le pot da? Zapada? Nimeni nu-i ajuta. De la Partid primesc un singur raspuns: “Trebuia sa fi muncit, nu sa stea cu bratele incrucisate” sau “Cautati in casa, in sat, ati ascuns grane pentru trei ani”.
In iarna inca nu se putea vorbi de foamete adevarata. Erau slabiti, sigur, burtile le erau pline de coji de cartof dar inca nu erau umflati. Au inceput sa scoata de sub zapada ghinde, le uscau si faceau faina. Cu ea faceau paine, sau mai exact biscuiti. Erau mai negri ca painea de secara. Curand s-au terminat si ghindele, padurea de stejari era mica si trei sate s-au dus sa le culeaga acolo. De la oras venise un delegat al Partidului care a zis: “Uite-i pe parazitii astia! In loc sa munceasca dezgroapa ghinde cu mainile goale”...

Cand incepuse sa se topeasca zapada, satul era ingropat pana la gat in foamete. Copiii tipa, nu mai dorm, cer paine toata noaptea. Lumea are feţele pamantii, ochii tulburi, de betiv. Merg ca somnambulii incercand pamantul cu picioarele, se tin de pereti. Incep sa mearga mai putin, sa stea mai mult intinsi. Si au tot timpul impresia ca aud fluieratul unui tren: e Stalin care trimite faina sa salveze copiii...
Pe atunci nu mai ramasesera pisici nici caini, ii omorasera. Si asta ca nu era usor sa-i prinzi, animalelor le era frica de oameni, a caror ochi devenisera salbatici. Lumea ii gatea, dar erau numai piele si tendoane uscate. Din capete faceau gelatina.
Zapada se topise deja cand lumea a inceput sa se umfle. Era edemul foamei: feţe umflate, picioare ca pernele, apa in burta, urinau tot timpul pe ei, nu aveau timp sa iasa sa faca afara. Iar copiii: capete grele, gaturi subtiri de barza, schelete infasurate in piele. Duceau tot la gura: prindeau soareci, sobolani, vipere, randunici, furnici, rame...

Inainte sa-si piarda toata puterea, traversau campul pe jos pana la calea ferata, nu la gara, acolo erau paznici care nu-i lasau sa se apropie, ci direct la calea ferata. Si cand trecea expresul Kiev-Odesa se aruncau in genunchi si tipau: “Paine! Paine!” Uneori pasagerii le aruncau bucati de paine, resturi... Dar mai tarziu s-a dat un ordin: cand trenul trecea in zonele foametei, paznicii trebuiau sa inchida ferestrele si sa traga perdelele. Pasagerii nu aveau voie sa se apropie de fereastra. In rest, taranii nu mai aveau forta sa ajunga la calea ferata, nici macar sa se tarasca afara din casa...

(Totul curge. Vasili Grossman)