Empatia este in natura noastra, se pare ca ne nastem cu predispozitia de a simti suferinta sau bucuria celorlalti. Este o caracteristica atat de normala incat lipsa ei (atunci cand nu este o caracteristica de grup) sugereaza patologie mintala, pericol. Morala noastra este bazata pe empatie - cum ar putea cineva sa urmeze “regula de aur” fara capacitatea de a se pune in pielea semenilor sai?

Empatia este insa fragila. Pe cat de usor poate fi stimulata in sala de cinema, pe atat de usor poate fi anulata in viata reala. Atunci cand puterea (politica, religioasa, ambele) decide ca e momentul, pune din nou in miscare vechiul si eficientul mecanism de separare, clasificare si degradare a victimelor de la stadiul de persoane la cel de elemente sau unitati nocive, demne de a fi eliminate. Prin dezumanizare, isi pierd conditia de oameni. Nazistii te invatau ca evreii nu erau oameni, ci sub-oameni, untermensch. Lucruri similare propavaduiesc si azi islamistii si alti suprematisti religiosi si rasiali. Astfel uciderea lor nu e o crima ci ceva necesar si laudabil. Dezumanizarea ca instrument al puterii politico-religioase a fost indreptata de-a lungul istoriei asupra multor grupuri etnice, religioase sau minoritati. Orwell a descris in detaliu in 1984 relatiile intre procesele de dezumanizare, stat autoritar si putere. Dar nicaieri nu am gasit o descriere atat de miscatoare a dezumanizarii ca in scrierile lui Vasili Grossman.

In Totul curge, ultimul sau roman, descrie procesul numit “deculacizare” sau de distrugere a culacilor (chiaburilor), adica a celor mai activi, organizati si chibzuiti dintre tarani. Chiaburii reprezentau 5% din agricultori si realizau 20% din totalul productiei de cereale a tarii. “Deculacizarea” insemna transpunerea in practica a “genialului plan cooperatist a lui V.I. Lenin” care observase ca “atata timp cat vom trai intr-o tara cu mici gospodarii taranesti, in Rusia va exista o baza economica mai trainica pentru capitalism decat pentru comunism”. La 27 decembrie 1929, Stalin a decretat "lichidarea culacilor ca clasa sociala". Aşa cum naziştii doreau o Germanie judenrein, Stalin dorea o URSS kulakenrein, purificata de orice culac. Aplicarea genialelor idei leniniste de catre stalinisti a reprezentat un masacru unic in istorie. Pe plan economic a avut ca rezultat degradarea Rusiei de la statutul de mare exportator de grane la situatia de mare importator.

Nu, nu era foamete in timpul deculacizarii. Doar in anumite zone. Foamea a venit in 1932, doi ani dupa deculacizare...Deculacizarea a inceput in 1929, la sfarsitul anului, dar virajul definitiv s-a produs intre februarie si martie 1930.
Imi aduc bine aminte: inainte de arest, le aplicau un impozit. Il plateau. Prima data aveau cu ce: a doua oara, cine putea vindea ca sa plateasca. Credeau ca daca plateau, Statul se va indura. Unii isi sacrificau vitele, distilau vodka din grane, si beau , mancau, pentru ca in orice caz, spuneau, viata pentru ei se terminase.

Poate ca lucrurile au fost diferite in alte regiuni, dar la noi a fost asa: Au inceput sa aresteze capetele de familie. Ii arestau mai ales pe cei care la ordinele lui Denikin prestasera servicii in unitatile cosace. Numai cei de la Directia Politica Statala (DPS) arestau, activistii nu participau. Pe primii arestati i-au impuscat in masa, niciunul nu a ramas in viata. Pe cei arestati la sfarsitul lui decembrie i-au tinut in inchisori 2-3 luni, apoi i-au deportat in “zone de reaşezare” pentru culaci. Cand arestau “capul”, lasau in pace restul familiei, doar faceau inventarul bunurilor, care acum nu le mai apartineau: le erau lasate doar in pastrare.
Directia regionala stabilea planul cu numarul de culaci care trebuiau sa fie eliminati in fiecare district, districtele imparteau cifra intre diferitele soviete rurale, iar sovietele confectionau listele. Pe baza listelor, arestau. Dar cine facea listele? O troika. Trei persoane de reputatie dubioasa decideau cine trebuia sa traiasca si cine sa moara. Multe intrau in joc: desigur mita, vechi neintelegeri. Saracii erau mereu acuzati de a fi culaci in timp ce bogatii isi cumparau libertatea...

Odata arestati capii de familie, la inceputul lui 1930 au trecut la arestarea familiilor. Pentru asta nu era suficient cu cei de la DPS, au fost mobilizati activistii, oameni ca noi, pe care toti ii cunosteam. Acestora li se “invartise” capul: ca niste ametiti, victime ale unei vrajitorii, amenintau cu varful armei, le strigau copiilor culacilor “lipitori”, ii chemau “bestii”, iar lipitorile ii priveau albi ca varul, le statea sangele in vine de groaza. Ochii activistilor erau sticlosi, ca ochii de pisica. Da, majoritatea erau de-ai nostrii. Adevarata vrajitorie. Asa se convingeau ca nu puteau atinge nimic: nici vorba sa stea la masa unui parazit, chiar si copiii culacilor le parau abominabili, iar fetitele erau mai rau ca paduchii. Ii priveau pe acei tarani ca si cum ar fi fost vite, porci: pentru ei tot ce era legat de culaci era respingator: nu aveau personalitate, nici suflet, puţeau, erau toti sifilitici, si – cel mai important – erau dusmai ai poporului care exploatau munca altora...dar daca-i priveai atent pe acei actvisti vedeai ca erau oameni obisnuiti, ca toti ceilalti: multi dintre ei erau niste mucosi si nu lipseau canaliile.

Acele cuvinte incepusera sa ma afecteze si pe mine, atat de tanara. La adunari si cursuri de instructie speciala ne vorbeau de culaci. La radio, cinema, scriitorii si insusi Stalin repetau acelasi lucru: culacii erau paraziti, ardeau granele, omorau copiii. Declarau deschis: furia maselor trebuia ațâțata asupra lor, blestematii trebuiau distrusi ca clasa...

Si eu am inceput sa cad prada vrajii, eram tot mai convinsa ca toate nenorocirile veneau de la culaci si ca eliminarea lor completa ar fi adus vremuri fericite pentru tarani. Nu meritau nici un fel de mila, nu erau fiinte umane nici macar nu se stia carei rase ii apartineau. Asa ca m-am facut activista. Printre activisti erau tot felul de oameni: cei care-i urau pe paraziti si erau de partea taranilor saraci, cei care profitau de situatie ca sa faca afaceri. Dar cei mai multi erau cei care executau ordine: tipi care si-ar fi omorat proprii parinti ca sa indeplineasca instructiunile. Cei mai abjecti nu erau cei care credeau ca eliminarea culacilor ar fi condus la o viata fericita – bestiile feroce nu sunt cele mai ingrozitoare – ci cei care faceau afaceri varsand sange, cei care vorbeau de constiinta in gura mare in timp ce faceau socoteli si pradau. Distrugeau vieti din interes, pentru fleacuri, pentru o pereche de ghete. Sa distrugi viata cuiva era atat de usor, scrie impotriva lui fara sa semnezi macar, scrie ca are oameni care lucreaza pentru el, are trei vaci si un culac. Eu vedeam toate astea si ma tulburau desigur, dar in fond nu sufeream: m-ar fi deranjat desigur daca in kolhoz nu sacrificau vitele dupa reguli, dar asta nu-mi producea insomnie.

... chiar nu-ti amintesti ce mi-ai raspuns? Eu n-am sa uit niciodata vorbele tale. Te intrebasem cum au putut nemtii sa omoare copii evrei in camerele de gaz. Cum puteau trai cu asta? Si tu mi-ai spus: “Pedeapsa calaului e asta: nu-si considera victima umana si el insusi inceteaza sa mai fie om; omoara omul din el, se transforma in propriul sau calau; dar oricat ai distruge victima ea continua sa fie o fiinta umana pentru toata eternitatea” Iti amintesti?

Acum inteleg de ce m-am dus sa lucrez ca bucatareasa. Nu mai vroiam sa fiu presedinta de kolhoz. Dar ti-am mai spus asta.

Acum, cand imi amintesc deculacizarea, vad totul diferit. Vraja a disparut si acum vad fiintele umane. De ce m-am insensibilizat in asa masura? Cat au suferit oamenii aia, cum s-au purtat cu ei! Dar atunci spuneam: nu sunt oameni, sunt culaci. Si-mi amintesc, si ma gandesc, cine a inventat acest cuvant: culac? Lenin? Cat au suferit. Ca sa-i omori era nevoie sa declari: culacii nu sunt oameni. Da, la fel ca nemtii care spuneau ca evreii nu sunt oameni. La fel au spus Lenin si Stalin: culacii nu sunt oameni. Dar ce minciuna! Oameni! Erau toti oameni! Abia acum am inceput sa inteleg: erau toti oameni!

Asa ca in 1930 au inceput deculacizarea familiilor. Furia cea mai mare s-a dezlantuit in februarie – martie. Ne indemnau sa nu ramana niciun culac in district pana la vremea semanatului asa incat viata sa poata lua o noua directie. Noi spuneam: “o sa fie prima primavara kolhoziana”.

Activistii s-au ocupat sa-i expulzeze...Din satul nostru i-au obligat sa plece pe jos. Si-au luat cu ei doar lucruri de dormit, ceva haine. Era atata noroi ca le smulgea ghetele din picioare. Mergeau in sir intorcandu-se sa-si mai vada odata casa, inca simtind in corp caldura sobelor. Cum sufereau! In casele alea se nascusera, in ele isi maritasera fetele. Ii obligasera sa plece in graba, lasand soba aprinsa, cu ciorba pe foc si laptele neterminat pe masa. Cosurile inca fumegau. Femeile plangeau dar le era frica sa se caiasca cu voce tare. Iar noua nu ne pasa. Aveam un singur lucru in cap: sa fim activisti. Ii hartuiam ca pe o turma de gaste...

Intre timp in centrul districtului inchisorile erau pline. Da, si ce fel de inchisoare este cea din centrul districtului? O cusca. Plina de lume: din fiecare sat venea o coloana. Cinematograful, teatrul, cluburile, totul era ocupat de detinuti. Dar ii tineau putin. Ii impingeau spre gara unde ii asteptau vagoane goale de tren de marfa. Ii impingeau ca pe niste asasini: batrani, femei cu copii, fara taţi – pe ei ii luasera in iarna. Si lumea susotea: “ii dau afara pe culaci”, de parca erau lupi. Si unii strigau: “blestematilor”, iar ei ramaneau incremeniti, nu plangeau...

Ii transportau in vagoane de marfa inchise...bolnavii mureau, nu ajungeau la destinatie. Escorta era militara. Nu erau rai, doar ii considerau vite...
Credeam ca nu exista sorta mai rea ca a culacilor. Cat de tare greseam! ...Acum venea pedeapsa foametei...

Ce se intamplase? Dupa deculacizare, suprafata de pamant cultivata scazuse in mod considerabil y randamentul scazuse. Dar raporturile spuneau ca fara culaci viata noastra inflorise brusc... Aparent totul era in ordine: Moscova stabilea cote de productie pe regiuni, reginile, pe districte. In satul nostru se stabilise o cota pe care nu am fi putut s-o indeplinim nici in 10 ani. In sovietul rural chiar si cei care nu beau incepusera sa bea ca sa-si potoleasca frica. Se vedea ca Moscova avea toate sperantele in Ucraina. Si impotriva Ucrainei se dezlantuia mai tarziu ura, discursul bine cunoscut: nu ai indeplinit planul, esti un culac ascuns...trantori. Culacii au fost eliminati dar spirtul lor, nu. Mintea ucrainienilor inca mai era dominata de proprietatea privata.

Cine a semnat ordinul de asasinat in masa? Stalin? Un asa ordin nu se daduse niciodata in Rusia...un ordin care spunea: omorati de foame taranii din Ucraina, Don, Kuban, omorati-i pe ei si pe fii lor...

Din toamna lumea incepuse sa se alimenteze cu cartofi, dar in curand s-au terminat. De Craciun incepusera sa sacrifice vitele. Dar erau doar piele si os. Gainile fusesera omorate deja, desigur. Carnea s-a terminat repede, nu mai era picatura de lapte, in tot satul nu gaseai un ou. Si ce era si mai rau, nu era paine. In sat confiscasera toate granele. Nu era nici samanta de plantat in primavara: confiscasera pana si ultimul bob de rezerva...In familiile mai numeroase nu mai ramasese nimic de mancare.
Groaza ii incoltise. Mamele isi priveau copiii si incepeau sa strige de frica. Tipau ca si cum le-ar fi intrat un sarpe in casa. Sarpele era moartea, foamea. Ce sa faca? Taranii nu se gandeau la altceva decat la mancare... Copiii incepeau sa planga in case inca de dimineata. Cer paine. Si mamele, ce le pot da? Zapada? Nimeni nu-i ajuta. De la Partid primesc un singur raspuns: “Trebuia sa fi muncit, nu sa stea cu bratele incrucisate” sau “Cautati in casa, in sat, ati ascuns grane pentru trei ani”.
In iarna inca nu se putea vorbi de foamete adevarata. Erau slabiti, sigur, burtile le erau pline de coji de cartof dar inca nu erau umflati. Au inceput sa scoata de sub zapada ghinde, le uscau si faceau faina. Cu ea faceau paine, sau mai exact biscuiti. Erau mai negri ca painea de secara. Curand s-au terminat si ghindele, padurea de stejari era mica si trei sate s-au dus sa le culeaga acolo. De la oras venise un delegat al Partidului care a zis: “Uite-i pe parazitii astia! In loc sa munceasca dezgroapa ghinde cu mainile goale”...

Cand incepuse sa se topeasca zapada, satul era ingropat pana la gat in foamete. Copiii tipa, nu mai dorm, cer paine toata noaptea. Lumea are feţele pamantii, ochii tulburi, de betiv. Merg ca somnambulii incercand pamantul cu picioarele, se tin de pereti. Incep sa mearga mai putin, sa stea mai mult intinsi. Si au tot timpul impresia ca aud fluieratul unui tren: e Stalin care trimite faina sa salveze copiii...
Pe atunci nu mai ramasesera pisici nici caini, ii omorasera. Si asta ca nu era usor sa-i prinzi, animalelor le era frica de oameni, a caror ochi devenisera salbatici. Lumea ii gatea, dar erau numai piele si tendoane uscate. Din capete faceau gelatina.
Zapada se topise deja cand lumea a inceput sa se umfle. Era edemul foamei: feţe umflate, picioare ca pernele, apa in burta, urinau tot timpul pe ei, nu aveau timp sa iasa sa faca afara. Iar copiii: capete grele, gaturi subtiri de barza, schelete infasurate in piele. Duceau tot la gura: prindeau soareci, sobolani, vipere, randunici, furnici, rame...

Inainte sa-si piarda toata puterea, traversau campul pe jos pana la calea ferata, nu la gara, acolo erau paznici care nu-i lasau sa se apropie, ci direct la calea ferata. Si cand trecea expresul Kiev-Odesa se aruncau in genunchi si tipau: “Paine! Paine!” Uneori pasagerii le aruncau bucati de paine, resturi... Dar mai tarziu s-a dat un ordin: cand trenul trecea in zonele foametei, paznicii trebuiau sa inchida ferestrele si sa traga perdelele. Pasagerii nu aveau voie sa se apropie de fereastra. In rest, taranii nu mai aveau forta sa ajunga la calea ferata, nici macar sa se tarasca afara din casa...

(Totul curge. Vasili Grossman)