Legatura stransa intre creier (materia cerebrala) si “minte” a fost de mult demonstrata prin impactul pe care alterarea creierului o are asupra mintii in cazul traumatismelor cerebrale si folosirii drogurilor psihoactive. Hipocrate - “parintele medicinei” - credea ca “sufletul” isi are sediul in creier, asa cum sublinia in “Despre Boala Sacra”, cand se refera la epilepsie:
“Oamenii ar trebui să ştie că bucuriile, râsul, durerile, suferinţele, deznădejde şi vaietele nu vin din alta parte decat din creier. ... Şi datorita acestui organ devenim nebuni si deliranti si tot datorita lui ne asalta temerile şi spaimele, unele in timpul noptii, altele ziua...”
Frontiers in Neuroscience publica un articol foarte interesant care compileaza toate studiile realizate pe pacienti constienti carora li s-au stimulat electric regiuni corticale specifice. E vorba nici mai mult nici mai putin de date stiintifice stranse in ultimii 100 de ani. Aslihan Selimbeyoglu si Josef Parvizi au elaborat astfel un fel de ghid cortical extrem de util.
Stimularea electrica a creierului este o practica clinica de rutina in timpul evaluarii pacientilor cu epilepsie sau anumite cazuri de tumori cerebrale. O metoda care permite trasarea unei “harţi” functionale a regiunilor cerebrale implicate, pe baza careia specialistul stabileste un plan de rezectie fara sa produca alterari senzoriale, motorii sau cognitive. De exemplu in cazul epilepsiei refractara la tratamentul conventional, chirurgul traseaza focarele epileptice si le elimina, oprind astfel complet crizele epileptice. Zonele “trigger” care declanseaza crizele epileptice pot fi insa implicate in functii complexe cum este vorbirea. Chirurgul vrea sa vindece pacientul de epilepsie fara sa-l lase incapabil sa vorbeasca, asa incat realizeaza chirurgia cu pacientrul constient caruia ii cere sa vorbeasca in timp ce stimuleaza zonele pe care vrea sa le inlature. Cand stimularea unei zone il impiedica pe pacient sa vorbeasca, atunci stie ca acea zona nu trebuie lezionata. Iata cateva efecte ale stimularii electrice ale lobilor temporali, redate din articol:
Stimularea structurilor temporale antero-mediale a fost asociata cu senzatii complexe si iluzii cum ar fi sentimentul de irealitate sau familiaritate (déjà vu) sau iluzia starii de vis; sentimente emotionale, cum ar fi sentimentul de singurătate, frica, nevoia de a plânge, furie, anxietate , levitatie, sau luminozitate; şi amintirea experienţelor din trecut.
Stimularea structurilor temporale superioare a fost asociata cu halucinaţii auditive cum ar fi “picuratul apei”, muzica sau voci umane, sau modificări în calitatea stimulilor auditivi. Stimularea regiunii temporale superioare in profunzimea fisurii lui Sylvius şi spre Insula, induce durere sau automatisme cum ar fi mişcare bruscă, privire in gol, lipsă de reacţie, sau mestecat.
Stimularea structurilor temporale inferioare şi mijlocii şi a structurilor temporo-occipitale au fost asociate cu halucinaţii în domeniul vizual, cum ar fi viziunea unei feţe, forme geometrice, culoare sau pierderea claritatii vizuale, macropsie, miscare vizuala, etc... Râsul cu senzaţie de veselie a fost asociat cu stimularea regiunii inferioare temporale stangi în vecinătatea circumvolutiei parahipocampice.
Cu toate astea, ma intreb, cine mai poate azi sa creada ca “mintea” este separata de creier? Mai mult, ca poate sa-i supravietuiasca acestuia...
Update: Bradley Voytek la TEDxBerkeley vorbeste despre cum leziunile cerebrale si neurochirurgia ne dau posibilitatea sa descoperim modul in care functioneaza creierul uman.
“Oamenii ar trebui să ştie că bucuriile, râsul, durerile, suferinţele, deznădejde şi vaietele nu vin din alta parte decat din creier. ... Şi datorita acestui organ devenim nebuni si deliranti si tot datorita lui ne asalta temerile şi spaimele, unele in timpul noptii, altele ziua...”
Frontiers in Neuroscience publica un articol foarte interesant care compileaza toate studiile realizate pe pacienti constienti carora li s-au stimulat electric regiuni corticale specifice. E vorba nici mai mult nici mai putin de date stiintifice stranse in ultimii 100 de ani. Aslihan Selimbeyoglu si Josef Parvizi au elaborat astfel un fel de ghid cortical extrem de util.
Stimularea electrica a creierului este o practica clinica de rutina in timpul evaluarii pacientilor cu epilepsie sau anumite cazuri de tumori cerebrale. O metoda care permite trasarea unei “harţi” functionale a regiunilor cerebrale implicate, pe baza careia specialistul stabileste un plan de rezectie fara sa produca alterari senzoriale, motorii sau cognitive. De exemplu in cazul epilepsiei refractara la tratamentul conventional, chirurgul traseaza focarele epileptice si le elimina, oprind astfel complet crizele epileptice. Zonele “trigger” care declanseaza crizele epileptice pot fi insa implicate in functii complexe cum este vorbirea. Chirurgul vrea sa vindece pacientul de epilepsie fara sa-l lase incapabil sa vorbeasca, asa incat realizeaza chirurgia cu pacientrul constient caruia ii cere sa vorbeasca in timp ce stimuleaza zonele pe care vrea sa le inlature. Cand stimularea unei zone il impiedica pe pacient sa vorbeasca, atunci stie ca acea zona nu trebuie lezionata. Iata cateva efecte ale stimularii electrice ale lobilor temporali, redate din articol:
Stimularea structurilor temporale antero-mediale a fost asociata cu senzatii complexe si iluzii cum ar fi sentimentul de irealitate sau familiaritate (déjà vu) sau iluzia starii de vis; sentimente emotionale, cum ar fi sentimentul de singurătate, frica, nevoia de a plânge, furie, anxietate , levitatie, sau luminozitate; şi amintirea experienţelor din trecut.
Stimularea structurilor temporale superioare a fost asociata cu halucinaţii auditive cum ar fi “picuratul apei”, muzica sau voci umane, sau modificări în calitatea stimulilor auditivi. Stimularea regiunii temporale superioare in profunzimea fisurii lui Sylvius şi spre Insula, induce durere sau automatisme cum ar fi mişcare bruscă, privire in gol, lipsă de reacţie, sau mestecat.
Stimularea structurilor temporale inferioare şi mijlocii şi a structurilor temporo-occipitale au fost asociate cu halucinaţii în domeniul vizual, cum ar fi viziunea unei feţe, forme geometrice, culoare sau pierderea claritatii vizuale, macropsie, miscare vizuala, etc... Râsul cu senzaţie de veselie a fost asociat cu stimularea regiunii inferioare temporale stangi în vecinătatea circumvolutiei parahipocampice.
Cu toate astea, ma intreb, cine mai poate azi sa creada ca “mintea” este separata de creier? Mai mult, ca poate sa-i supravietuiasca acestuia...
Update: Bradley Voytek la TEDxBerkeley vorbeste despre cum leziunile cerebrale si neurochirurgia ne dau posibilitatea sa descoperim modul in care functioneaza creierul uman.