Un exemplu de umanism, ce-i drept modest si sceptic pentru ca provine din strafundurile experientelor celor mai infioratoare ale secolului XX, este ilustrat in cartea lui Primo Levi, ‘ Mai este acesta un om?’ Prin prisma unui umanism provizoriu, Levi reda propriile sale experiente ca prizonier in lagarul de concentrare de la Auschwitz. Este un umanism provizoriu, pentru ca este foarte usor de pierdut, asa cum li se intampla prizonierilor in lagarul de concentrare :

“Atunci pentru prima oara am inteles ca limbajul nu este prevazut cu cuvintele necesare pentru a exprima aceasta ofensa, demolarea omului. Intr-o clipa, cu o intuitie aproape profetica, realitatea ni s-a revelat: atinsesem fundul. Nu este posibil sa cazi mai jos, nu exista conditie umana mai mizerabila nici nu poate fi conceputa existenta sa. Nimic nu ne mai apartine, ne-au luat hainele, pantofii, chiar si parul. Daca vorbim, nu suntem ascultati, iar daca ar asculta, nu ar intelege. Ne vor lua chiar si numele: iar daca vom dori sa il pastram, va trebui sa gasim forta necesara, sa facem in asa fel incat in spatele numelui, sa ramana ceva din noi…imagineaza-ti un om privat de tot ce iubeste…va fi un om gol, redus la suferinta si necestitati, care si-a uitat demnitatea…”

Tocmai pentru ca in lagarele de concentrare era prea usor de ajuns la dezumanizare, aspiratia de a se mentine uman putea fi inca o valoare, chiar unica valoare de care prizonierul se putea agata:

“Dupa numai o luna instinctul curateniei m-a parasit. Bantuiam fara tinta in spalatorie cand deodata l-am zarit pe Steinlauf, prietenul meu de aproape 50 de ani, gol de la brau in sus frecandu-si de zor gatul si umerii cu putin succes (nu aveam sapun) dar cu multa energie. Steinlauf ma vede si ma saluta, si ma intreaba direct de ce nu ma spal. De ce sa ma spal? Cu ce ar fi mai bine? As multumi pe cineva? As trai o zi, o ora in plus?... Dar Steinlauf m-a intrerupt. Terminase sa se spele si se usca…Si fara sa se opreasca mi-a administrat o adevarata lectie…ca tocmai din cauza ca Lagarul era o imensa masina de a ne transforma in bestii, nu trebuie sa devenim bestii; chiar si in acest loc se poate supravietui, si deci trebuie sa vrem sa supravietuim, ca sa povestim, sa aducem marturie; si ca pentru a supravietui trebuie sa ne salvam macar scheletul, esafodajul, forma civilizata. Suntem sclavi, privati de orice drept, expusi insultelor, condamnati la moarte, dar inca avem o putere pe care trebuie sa o aparam cu toata forta - puterea de a refuza consentimentul. Asa ca trebuie sa ne spalam fata fara sapun si cu apa murdara si sa ne uscam cu jacheta. Trebuie sa ne lustruim pantofii, nu pentru ca asa cere regulamentul ci pentru a ne mentine demnitatea. Trebuie sa mergem drepti, fara sa ne taram picioarele, nu ca omagiu al disciplinei prusiene, ci pentru a ne mentine vii, pentru a nu incepe sa murim.”

Lagarul de la Auschwitz nu si-a dezumanizat doar victimele ci si pe functionarii sai, care pentru a elimina orice posibilitate de identificare cu victimele, au distrus tot ceea ce era cu adevarat uman in ei. In acest infern cele mai simple actiuni aminteau ceea ce inseamna sa fim oameni.

“Povestea relatiei mele cu Lorenzo este si lunga si scurta, si simpla si enigmatica…In termeni concreti se reduce la putin: un lucrator civil italian mi-a adus o bucata de paine si resturile ratiei sale zilnic timp de sase luni; mi-a dat o vesta plina de petice, a scris o carte postala pentru mine si mi-a adus raspunsul. Nu mi-a cerut in schimb nimic si nu a acceptat nici o recompensa, pentru ca era bun si nu credea ca cineva face bine pentru recompense… Cred ca datorita lui Lorenzo am supravietuit, nu atat pentru ajutorul sau material cat pentru ca prin prezenta sa, prin modul sau natural si simplu de a ajuta, mi-a amintit constant ca inca mai exista o lume dreapta in afara noastra, ceva sau cineva inca curat si necorupt. O posibilitate indepartata de bine pentru care merita sa supravietuiesti… Datorita lui Lorenzo nu am uitat ca eu insumi eram un om”.

Cartea lui Levi este un document al umanitatii, un umanism care poate exista, si care poate fi aparat fara iluzii.