In “God delusion” (Cap. 4 De ce e aproape sigur ca Dumnezeu nu exista), Dawkins scrie ca argumentul improbabilitatii (sub infatisarea traditionala a argumentului designului inteligent DI) este azi unul dintre argumentele cele mai populare oferite de teisti in favoarea existentei lui Dumnezeu. Argumentul improbabilitatii (designului sau AD) afirma ca complexitatea nu poate proveni "din pura intamplare" ci implica un designer si in general are forma:

1. complexitatea implica un designer
2. universul este complex
3. deci, universul are un designer

In Biblie, designerul este Dumnezeu (Yahve) cel care a creat Universul, omul si fiecare specie de vietuitoare in parte. Dawkins specifica in cartea sa ca se refera la Dumnezeul biblic. Desi filozofi ca D. Hume au inteles inainte de Darwin ca improbabilitatea/complexitatea vietii nu implica designul inteligent, ei nu puteau oferi o alternativa. Darwinismul insa a schimbat radical lucrurile.
Dawkins sintetizeaza ceea ce numeste “argumentul principal al cartii” sale, in 6 puncte:

1. De secole una din marile probleme intelectuale a fost explicarea modului in care a aparut complexa si improbabila aparenta de design in Univers.
2. Marea tentatie a fost aceea de a atribui aparenta de design, designului insusi.
3. Tentatia e falsa pentru ca ipoteza designerului genereaza imediat o noua problema: cine a proiectat designerul? Cum problema a inceput prin a explica improbabilitatea statistica, in mod evident postularea a ceva si mai improbabil nu e o solutie.
4. Evolutia prin selectie naturala este explicatia cea mai puternica si ingenioasa
5. Nu avem o explicatie echivalenta in fizica.
6. Nu trebuie sa pierdem speranta ca intr-o zi vom avea o explicatie mai buna in fizica, cel putin la fel de puternica ca darwinismul in biologie.

Daca se accepta argumentul, premiza religiei - Ipoteza lui Dumnezeu - nu se sustine. Este aproape sigur ca Dumnezeu nu exista, incheie Dawkins. Afirmatia sa a starnit mare animozitate printre apologetii crestini care s-au pus imediat pe treaba. Consecinta, o multime de articole si carti care incearca sa demonteze argumentele lui Dawkins. In general recurg la sofisme care nu urmaresc sa scoata la lumina adevarul ci doar sa impresioneze un public care nu are nici macar o minima cultura stiintifica sau antrenament in gandirea critica. Aceste personaje sunt replica contemporana a sofistilor greciei clasice care-si castigau painea in agora (piata publica) facand pariu ca sunt capabili sa demonstreze orice afirmatie oricat de absurda.

William Lane Craig, filozof si teolog american, este un fervent aparator al religiei crestine. Supranumit cel mai tare apologet crestin din ultimii 50 de ani, Craig participa cu entuziasm in dezbaterile cu ateii faimosi dispusi sa o faca (de exemplu Christopher Hitchens). Craig ataca argumentul lui Dawkins afirmand in primul rand ca concluzia acestuia privind existenta lui Dumnezeu nu este o consecinta a celor 6 puncte. Cel mult, spune el, concluzia poate fi ca nu putem deduce existenta lui Dzeu pornind de la aparenta de design a Universului. Dar acest lucru este compatibil cu existenta lui Dumnzeu, adauga.



Argumentul designului in forma sa initiala se refera la lumea vie si afirma explicit ca complexitatea acesteia este o dovada puternica a existentei unui creator divin (designer). Teoria selectiei naturale, care descrie mecanismul natural prin care a aparut marea diversitate a lumii vii, ofera ca sub-produs justificarea aparentei de design si “scop” in lumea vie fara sa aiba nevoie sa postuleze un designer. In mod clar demonteaza afirmatiile Bibliei conform carora toate speciile de vietuitoare au fost create de Dumnezeu separat si invariabile. Craig nu poate nega ca cercetarea stiintifica a lasat fara nici o baza conceptul traditional, biblic al designerului. Sau cum spune Dawkins, aproape sigur ca Dumnezeu (cel definit prin atributele din Biblie) nu exista.

Craig ataca in continuare punctul 3 al argumentului lui Dawkins spunand ca pentru a stabili care este cea mai buna explicatie nu e nevoie de o explicatie a explicatiei.

Aici Craig distorsioneaza intentionat pozitia adversarului (straw man). Dawkins nu se refera la nevoia unei explicatii a explicatiei ci la puterea explicativa a unei explicatii. Intre doua explicatii, cea mai buna este cea care are cea mai mare putere explicativa. Pe baza acestui criteriu, teoria selectiei naturale este net superioara "designului inteligent" ID - explica fenomene pe care ipoteza designerului ID nu le explica, este testabila, predictiva, exista o enorma cantitate de dovezi in favoarea sa, etc. In plus este mai economica decat ID, adica nu are nevoie sa postuleze entitati aditionale (designer) pentru a avea putere explicativa. Afirmand ca Dzeu sau o fiinta transcedentala a creat pamantul, viata pe pamant sau big bangul nu creste puterea explicativa nici predictiva a ipotezei ID.
Un exemplu istoric: conform teoriei flogistului, arderea elibereaza substanta numita flogist; conform teoriei lui Lavoisier, prin ardere substantele se combina cu oxigenul ceea ce explica observatia ca greutatea corpurilor prin ardere creste (in loc sa scada cum prevede teoria flogistului). Pentru a explica acelasi aspect, adeptii teoriei flogistului trebuie sa postuleze ca flogistul are greutate negativa. Din cauza ca teoria oxigenului explica datele observate fara nevoia de a presupune acest lucru, este cea mai buna explicatie. Ipoteza designerului nu explica de fapt nimic, in schimb ridica noi intrebari complexe - cine l-a proiectat pe designer, care e natura sa, etc.

Craig vrea sa ilustreze lipsa necesitatii unei explicatii a explicatiei printr-o serie de exemple irelevante: daca arheologii ar descoperi obiecte care par varfuri de sageti si resturi de vase de lut, ar fi justificat sa traga concluzia ca acestea sunt produsul activitatii umane si nu a sedimentarii sau metamorfozei, chiar daca nu pot explica cine erau acesti oameni si de unde veneau. Craig vrea sa sugereze ca in ciuda necunoasterii designerului, exista exemple in care deducem ca a existat un designer. Exemplele lui sunt irelevante pentru ca in toate cazurile deducem un tip bine cunoscut de designer: omul. Toate aceste obiecte pe care le dau creationistii ca exemplu au caracteristici care sugereaza clar nu numai cine este autorul dar si care este utilitatea pentru care au fost produse. In plus, ele nu sunt organisme vii, nu se reproduc si nu pot evolua. Spre deosebire de Intelligent Design, arheologia se bazeaza pe o vasta cantitate de studii observationale si pe arheologia experimentala. Varfurile de sageti din piatra au fost recunoscute ca produse umane numai dupa studii exhaustive.

Marii aparatori crestini ai ID sunt in realitate sofisti in sensul modern al cuvantului: folosesc cu viclenie argumente ilogice pentru a insela adversarul.