Nu exista nici o mentiune istorica cu privire la Isus intr-un document pagan inainte de sec 2. Aceasta este facuta pentru prima data in mod indirect intr-o scrisoare adresata de Pliniu cel Tanar, guvernatorul provinciei romane Bitinia (NV Turciei actuale), imparatului roman Traian (112 e.n). In timpul sederii sale in Bitinia, Pliniu cel Tanar a corespondat intens cu Traian. Copii ale acestor scrisori au supravietuit pana azi, pastrate in mare parte de crestini care le considera o dovada a raspandirii Crestinismului in acea perioada si mai ales a persecutiei acestora de catre romani. In pagina “Persecutii impotriva crestinilor” se gaseste printre altele o mentiune la scrisoarea lui Pliniu catre Traian din care spun ei se deduce ca Traian “cu toate ca era drept şi cinstit, a fost un persecutor al creştinilor” si ca “in concluzie creştinii nu erau pedepsiţi datorita faptului că încălcau legile ci datorită numelui de creştin”.

Adevar sau mania persecutiei? O lectura atenta a acestor scrisori, arata ca lucrurile nu erau chiar asa cum le prezinta azi crestinii. Romanii erau in primul rand preocupati de ordine si respectarea vechii legi care interzice orice adunare neaprobata cu scopul primordial de a evita revoltele sociale. Crestinii incalcau aceasta lege straveche a statului si se adunau pe ascuns pentru a practica ritualuri obscure. Pliniu era guvernatorul unei provincii romane si ca atare era datoria sa asigure aplicarea legilor Imperiului in zona respectiva. Neavand experienta in privinta crestinilor, ii cere sfatul lui Traian. Raspunsul acestuia impresioneaza prin bun simt si cumpatare. Pe de alta parte romanii erau foarte toleranti cu alte religii tolerante chiar adoptau zei straini. Ce-i deranja la crestinism era intoleranta si lipsa de recunoastere a zeilor lor importanti. E remarcabil tupeul crestinilor care-i acuza azi pe romani de intoleranta cand religia crestina este impreuna cu celelalte mari religii monoteiste intoleranta prin definitie. Odata cu monoteismul a aparut in Roma un tip de intoleranta care nu exista initial. E o mare diferenta intre atitudinea lui Traian si pasiunea Inchizitiei pentru acuzatiile anonime.

Scrisoarea lui Pliniu cel Tanar catre Traian:

Este deja un obicei invariabil sa recurg la intelepciunea voastra ori de cate ori am vreo indoiala; cine altcineva este mai capabil sa-mi inlature ignoranta? Cum nu am fost prezent niciodata la judecata celor care profeseaza Crestinismul, nu am cunostinta nici despre natura abaterilor lor nici despre masurile pentru pedepsirea acestora. Nu stiu de exemplu daca pedeapsa trebuie aplicata in aceeasi masura copiilor cat si adultilor, sau nu trebuie facuta deosebire dupa varsta; daca recunoasterea si lamentarea greselii le da dreptul la iertare sau daca cine este crestin nu poate face nimic sa-si rascumpere greseala. Daca se pedepsesc numai abaterile inerente credintei crestine sau insasi practicarea crestinismului. Am mari indoieli in privinta acestor aspecte. Pana acum metoda pe care am aplicat-o fata de cei acuzati in fata mea ca Crestini este aceasta: ii intreb daca sunt Crestini. Daca recunosc, repet intrebarea de doua ori si-i amenint cu pedeapsa. Daca persista, ordonez sa fie pedepsiti imediat; pentru ca am convingerea ca indiferent de natura credintelor lor, incapatanarea trebuie sa fie corectata. In cazul cetatenilor romani care manifestau aceeasi incapatanare, am dispus ca acestia sa fie trimisi la Roma. Dar aceste abateri se inmultesc chiar daca sunt pedepsite (asa cum se intampla deobicei).

Am primit scrisori anonime in care multi sunt acuzati de a fi crestini. Am ordonat sa fie eliberati cei care au negat formal, au repetat dupa mine o invocare a zeilor si au adus sacrificii in fata statuii voastre (care a fost adusa impreuna cu cele ale zeilor in acest scop); unii chiar au injurat numele lui Hristos. Printre cei acuzati de martori in persoana se afla unii care au recunoscut initial ca sunt crestini dar imediat dupa aceea au negat. Restul au recunoscut ca au fost crestini (acum 3 sau mai multi ani, cativa cu 20 de ani in urma) dar nu mai sunt, renuntand la aceasta greseala. Toti iti slavesc statuia si blesteama numele lui Hristos. Isi recunosc vina sau greseala de a se fi adunat intr-o zi anume inainte de a se lumina de ziua pentru a se ruga lui Hristos ca unui zeu si de a se uni toti prin acelasi juramant, dar fara scopuri rele, de a nu comite furt, adulter, de a nu-si calca niciodata cuvantul si de a nu trada increderea acordata. Apoi au obiceiul de a se separa si de a se aduna iar pentru a manca impeuna. Au renuntat insa la acest obicei dupa publicarea edictului meu prin care conform comenzilor voastre am interzis orice fel de adunare. Dupa aceasta am considerat foarte necesara aflarea adevarului torturand doua femei sclave despre care am aflat ca slujeau in ritualurile lor religioase. Dar tot ce am putut afla sunt dovezi ale unei forme absurde si extravagante de superstitie.

Asa incat am considerat oportuna suspendarea cercetarilor pentru a-ti cere sfatul fiind aceasta o situatie care merita parerea voastra, mai ales pentru ca se pare ca multa lume se afla in primejdia de a fi acuzata de acest pericol care deja s-a extins si se pare ca va continua sa se extinda la persoane de toate varstele si rangurile si chiar la ambele sexe. De fapt aceasta superstitie contagioasa nu este limitata numai la orase ci s-a raspandit ca o infectie la sate si zonele din imprejurimi. Totusi, mi se pare ca inca poate fi stavilita. Cel putin templele care odata se golisera, au inceput din nou sa fie frecventate; iar ritualurile intrerupte un timp, au revenit. Peste tot se cauta victime, care inainte aveau putini cumparatori. Din toate astea este usor de presupus numarul celor care ar reveni pe calea cea buna daca s-ar acorda o iertare generala celor care recunosc si isi lamenteaza greseala.

Raspunsul lui Traian:

Ai facut bine, dragul meu Secundtis, ca ai cercetat acuzatiile pe care le-ai primit impotriva Crestinilor. E imposibil de stabilit o lege generala valabila pentru fiecare caz in parte. Nu trebuie sa faci nici o investigatie activa impotriva crestinilor, daca ei sunt adusi inaintea ta si vina lor este demonstrata, trebuie sa fie pedepsiti. Cu exceptia ca atunci cand ei neaga ca sunt Crestini si demonstreaza clar ca nu sunt prin invocarea zeilor nostri, atunci (exceptand alte motive de suspiciune) iarta-i. Scrisorile anonime nu trebuie luate in seama oricare ar fi acuzatiile pe care le contin. Produc un precedent periculos cu totul strain de spiritul timpurilor noastre.

Demn de remarcat este ca la inceputul sec. 2 multi dintre functionarii Imperiului Roman stiau foarte putin despre crestinism. Cel putin scrisorile de fata sunt o dovada (in opozitie cu ceea ce sustin azi crestinii) ca Crestinismul nu era inca foarte raspandit in acea perioada.

Scrisorile lui Pliniu cel Tanar