In prezent fondurile dedicate intr-un fel sau altul studiului si combaterii incalzirii globale antropogenice (produse de activitatea umana) sunt de multe miliarde de dolari iar indivizii care direct sau indirect traiesc de pe urma lor formeaza un imens "establishment" politico-economico-stiintific la scara mondiala. Sunt semne ingrijoratoare ca acesta din urma a ridicat teoria la rang de dogma si descurajeaza in mod agresiv si fara onestitate stiintifica pe cercetatorii care aduc dovezi serioase care sugereaza ca incalzirea globala nu ar fi antropogenica. Un exemplu:
Investigatiile fizicianului danez Henrik Svensmark, directorul Centrului pentru Cercetarea Soarelui si a Climei din cadrul Centrului National Spatial Danez din Copenhaga, aduc argumente in favoarea ideii ca Soarele, radiatiile cosmice si norii sunt cauza principala a ciclurilor de incalzire si racire la nivel planetar. Ideea de baza ar fi ca formarea norilor de altitudine joasa, cu un indice mare de reflexie al radiatiei termice a soarelui este determinata de cantitatea de radiatie cosmica care ajunge sa ionizeze atmosfera, iar la randul ei aceasta radiatie este mai mult sau mai putin intensa la un moment dat in functie de intensitatea campului magnetic solar, direct proportional cu activitatea solara: cu cat aceasta e mai intensa cu atat mai putin se ionizeaza atmosfera si se formeaza mai putin nori reflectanti, si prin urmare suprafata planetei se incalzeste. Si invers. Aduce argumente ca acest mecanism este cu mult mai important decat gazele cu efect de sera produse prin activitatea umana. Si argumenteaza nu numai observational, dar si experimental. Teoria lui este coroborata de alti investigatori seriosi, astrofizicieni, chimisti, etc. Cu toate astea, cand incearca sa-si publice rezultatele, articolele lui sunt respinse fara nici o critica la adresa calitatii lor stiintifice. In final insa este publicat (vezi linkurile din Wikipedia).
Dupa spusele lui Eugene Parker, descoperitorul vantului solar, “incalzirea globala a devenit o problema politica atat pentru guverne cat si pentru comunitatea stiintifica. Liniile de cercetare sunt initiate de eminenti oameni de stiinta, iar o idee noua este perceputa ca un intrus. Nu este binevenita pentru ca disloca ortodoxia deja stabilita.”
Politizarea stiintei reprezinta un pericol real pentru integritatea acesteia. Nimic nu are efecte mai negative decat ‘dogmatizarea’ interesata a stiintei. Incalzirea globala este o problema stiintifica care risca ca prin politizare, sa dea nastere la atitudini dogmatice. Henrik Svensmark de 49 de ani, isi impune calm punctul de vedere in fata scandalului dezlantuit si a ploii de acuzatii primite.
Filmul are 5 parti si dupa o scurta introducere in daneza, continua cam 98% in engleza. Merita insa sa fie vazut:
1 comments:
e pacat daca e asa... ar fi multe parti rele si o f mica parte buna: ecologismul (in teorie, desi in practica nesimtitii carora nu le pasa nu se schimba nici cu sfarsitul lumii, iar altora le pasa pur si simplu de aerul pe care il respira...)