Credinta teista in Dumnezeu este credinta intr-o entitate supranaturala, care nu face parte din universul natural. Elementul transcedental sau supranatural al teismului este esential. O entitate supranaturala transcende limitarile impuse de legile naturale. In general, cand un ateu respinge credinta in Dumnezeu, respinge credinta in ceva aflat dincolo de universul natural care poate fi cunoscut in mod rational.

O consecinta importanta a existentei dincolo de sfera naturala este transcendenta epistemologica - a stabili ca o entitate este supranaturala, inseamna a afirma ca nu poate fi cunoscuta. Teistii vor insa ca conceptul ‘Dumnezeu’ sa fie inteligibil, sa aiba caracteristici identificabile, dar acest lucru este exclus in momentul in care accepta existenta sa supranaturala - incercarea de a-i atribui caracteristici definite lui Dumnezeu, il aduce pe acesta automat in sfera limitarilor impuse de legile naturale. Orice atribut limiteaza conceptul, il face obiectul relatiilor cauzale ale universului natural.

Lipsa de caracteristici este incompatibila cu insasi notiunea existentei. Teistii sunt deci nevoiti sa afirme ca aceasta entitate poate fi, cel putin intr-o anumita masura, cunoscuta. Crestinii cred ca acordandu-i lui Dumnezeu (ca entitate supranaturala) o serie de atribute nelimitate (etern, infinit, imuabil, inefabil, invizibil, omnipotent, omniscient, omniprezent, perfect), reusesc sa-i confere acestuia o natura fara ca acest lucru sa limiteze conceptul. Dar un atribut nelimitat este o contradictie, cum spunea Feuerbach, ‘teama de limitare este teama de existenta’. Atributele nelimitate sunt principala problema a conceptului Dumnezeului monoteist care devine un nonsens. Ca urmare, pozitia ateului, cea de a refuza sa creada in aceasta entitate, este cea rationala.