Autobiografia lui Darwin publicata in 1877 a fost se pare, cenzurata de catre sotia sa pentru ca era scrisa “cu prea multa libertate”. Printre altele Darwin afirma ca crestinismul ii parea o “doctrina detestabila”. Unele editii recente recupereaza paragrafele cenzurate:

“…dar atunci am inceput sa-mi dau seama putin cate putin ca Vechiul Testament, cu versiunea sa evident falsa a istoriei lumii, cu Turnul Babel, curcubeul ca semn, etc, si care-i atribuie lui Dumnezeu sentimentele unui tiran razbunator, nu era mai credibil decat cartile sfinte ale hindusilor sau credintele oricarui barbar”.

“…oricat de frumoasa ar fi moralitatea Noului Testament, nu se poate nega ca perfectiunea sa depinde in mare parte de modul in care interpretam acum metaforele si alegoriile sale”.

“…de atunci nu m-am indoit niciodata nici o secunda ca concluzia mea era corecta. De fapt, imi era greu sa inteleg ca cineva trebuie sa-si doreasca ca crestinismul sa fie adevarat, pentru ca daca asa ar fi, limbajul simplu si direct al Bibliei arata ca persoanele care nu cred - intre ele il includ pe tatal meu, fratele meu si aproape toti prietenii mei cei mai buni - vor primi pedeapsa eterna. Iar aceasta este doctrina cea mai detestabila”.

“Pentru mintea noastra o fiinta atat de puternica si plina de cunoastere care a fost capabila sa creeze universul este omnipotenta si omniscienta, si presupunerea ca bunavointa sa nu este nelimitata este inacceptabila, pentru ca, ce avantaj ar putea exista in suferintele a milioane de animale inferioare pe un timp aproape nelimitat?”

“… Nu trebuie sa uitam probabilitatea ca introducerea constanta a credintei in Dumnezeu in mintile copiilor atunci cand creierul nu este inca pe deplin dezvoltat, poate produce acest efect puternic, astfel incat renuntarea la credinta in Dumnezeu devine atat de dificila precum este de greu pentru o maimuta sa se desprinda de teama si ura sa instinctiva fata de serpi”

“Persoana care nu crede constant si sigur in existenta unui Dumnezeu personal sau in existenta vietii eterne cu pedepse si recompense, poate avea ca regula de viata norma de a-si urma doar impulsurile si instinctele cele mai puternice sau cele care i se par cele mai pozitive. Asa actioneaza cainii, dar o fac orbeste. Omul in schimb, priveste in viitor si in trecut si compara diferitele sentimente, dorinte si amintiri. Apoi, de acord cu verdictul persoanelor celor mai intelepte, isi gaseste satisfactia suprema urmand anumite instincte determinate, anume, instinctele sociale. Daca actioneaza spre binele celorlalti, va primi aprobarea acestora si va obtine iubirea celor cu care convietuieste. Acest ultim beneficiu este fara indoiala placerea suprema pe Pamant. Putin cate putin ii va deveni insuportabil sa se lase dominat de pasiunile si placerile primitive si nu de impulsurile cele mai nobile, care atunci cand devin obisnuite sunt aproape ca niste instincte. Ratiunea ii poate spune uneori sa actioneze impotriva opiniei altora, caz in care nu va obtine aprobarea acestora. Dar chiar si atunci va avea satisfactia puternica de a-si fi urmat constiinta. Cat despre mine, cred ca am actionat corect urmand constant calea stiintei careia i-am dedicat toata viata”.