Ceea ce ştie lumea – sau crede ca ştie  – despre povestea de Craciun provine din numai doua surse din  Noul Testament:  Evanghelia dupa Luca si cea dupa Matei.  De fapt, asa cum spune Bart Ehrman, povestea repetata in fiecare an in Decembrie,  este un amestec  al celor doua relatari biblice – fiecare in parte fiind o versiune diferita a naşterii lui Isus.  Matei si Luca sunt insa de acord in doua privinte: mama lui Isus era virgina si Isus s-a nascut in Betleem.

De ce trebuia neaparat sa fie plasata nasterea lui Isus in Betleem desi se stia ca Isus era din Nazaret? Matei ne da raspunsul:  pentru ca exista o profetie in Vechiul Testament in care se spune ca  va veni un “salvator” din Betleem.  Cum putea fi Isus “salvatorul” daca era din Nazaret? Pentru ca de fapt, ne spun autorii din Matei si Luca, se nascuse in Betleem. Povestea nasterii lui Isus dupa Matei este diferita de cea dupa Luca si ambele contrazic dovezile istorice din antichitate. Doua povesti care nu coincid si care se afla in conflict cu dovezile istorice.  S-ar putea spune ca spre deosebire de autorii evangheliilor dupa Marcu si Ioan care au preferat sa taca in aceasta privinta, cei care au scris Luca si Matei  au inventat povestea naşterii lui Isus  sub impulsul teologic de a-l legitima pe acesta  ca “salvator” nascut potrivit profetiilor in circumstante miraculoase si in locul prevazut de VT.

Moartea lui Isus

De ce a murit Isus si care este legatura intre moartea sa si “salvare”? Fiecare autor biblic are un raspuns: Marcu spune ca moartea sa a fost un sacrificiu pentru ispaşirea pacatelor. In Luca apostolii predica salvarea in sensul convertirii la credinta prin moartea lui Isus. Moartea lui Isus este in  Luca motivul pentru care oamenii realizeaza ca sunt pacatosi si ii cer  lui Dumnezeu sa-i ierte.  In acest sens moartea nu este un sacrificiu pentru ispasirea pacatelor ci pentru iertarea prin pocainta.
Credinta intr-un Mesia care a trebuit sa sufere pentru oameni este centrala in Crestinism. In traditia crestina se crede ca profetii din VT au prezis  cine va fi si ce va face Mesia – ca se va naste in Betleem, dintr-o virgina, ca va fi un mare vindecator, ca va intra in Ierusalim calare pe un magar, ca va fi tradat de oamenii lui, ca va avea o moarte groaznica si va invia din morţi. Cum toate aceste criterii sunt indeplinite de Isus, crestinii n-au nicio indoiala ca este  Mesia si se mira de ce evreii nu-l recunosc ca atare. 

De ce evreii nu-l considera pe Isus, Mesia? In traditia iudaica, inainte de aparitia crestinismului, nimeni nu astepta venirea unui Mesia care va suferi si va muri pentru pacatele altora.  Termenul “mesia” inseamna “cel uns” adica  cel desemnat de Dumnezeu. In traditia Israelului antic, Dumnezeu ii promisese regelui David ca vor fi mereu descendenti ai acestuia pe tronul Israelului.  Istoria a intrerupt  aceasta succesiune   dar evreii au continuat sa spere ca Dumnezeu isi va tine promisiunea, ca va trimite un Mesia, un rege-razboinic asa cum a fost  David care-i va invinge pe dusmanii Israelului si va restabili Israelul ca stat suveran.

In epoca in care se presupune ca a trait Isus, existau si evrei de traditie apocaliptica (se spune ca Isus era unul dintre ei) care credeau ca acest razboinic va fi un fel de judecator cosmic trimis de Dumnezeu sa invinga fortele raului. Aceasta figura divina era numita “Fiul lui Dumnezeu”.  Oricum il vedeau evreii,  acest Mesia era mereu considerat o  figura puternica, grandioasa, capabila sa invinga toate fortele raului.  Isus era exact opusul acestei imagini: un predicator vagabond care a sfarsit fiind crucificat pe motive politice. Isus nu i-a invins pe romani ci romanii l-au zdrobit pe el. Cum putea sa fie el Mesia?

Cum au ajuns atunci crestinii sa-l proclame pe Isus drept Mesia? Dupa “logica” crestina: crezand  ca Isus era Mesia si cum Isus a suferit si a murit, atunci au tras concluzia ca Mesia trebuia sa sufere si sa moara. Si  au inceput sa caute “dovezi” in VT care sa le sprijine teoria gasind in cele din urma  pasaje, care desi era evident ca nu se refereau la Mesia, se refereau la suferintele “celui drept”. Inainte  de Isus, niciun evreu nu s-ar fi gandit  ca aceste pasaje se refera la Mesia. 
De aici apare diviziunea: pe de-o parte evreii care spun ca pasajele respective nu se refera la Mesia si primii crestinii care sustin ca la el se refera.

Concluzie: crestinii spun povesti despre Isus in lumina a ceea ce credeau despre el, asigurandu-se ca fiecare detaliu din viata acestuia corespundea  profetiilor  din  VT.  Ideea ca Isus a fost un Mesia care a suferit a fost inventia primilor crestini.  Bazele noii religii – crestinismul – erau pentru multi evrei o gramada  de afirmatii ridicole. Exact acolo a vazut Paul cheia salvarii: prin moartea acestui Mesia, Dumnezeu a facut posibila salvarea pentru toti oamenii: atat evrei cat si gentili.  Salvarea nu mai este posibila prin vechea lege iudaica ci prin acceptarea lui Isus (culmea este ca Isus insusi isi invata discipolii ca trebuie sa respecte legea daca vroiau sa intre in imparatia raiului). O idee care a facut ca crestinismul sa se desprinda in cele din urma de Iudaism si sa devina o religie independenta, opusa Iudaismului. Religia profund iudaica profesata de  Isus si discipolii  sai devine religia anti-iudaica care a dus la sangeroasele persecutii din Evul Mediu si la pogromurile care au marcat istoria pana in zilele noastre. 


Ideile sunt expuse in cartea  Jesus, interrupted de Bart Ehrman
Bart Ehrman este expert in Noul Testament si Crestinismul timpuriu

Bart D. Ehrman, expert in Noul Testament, vorbeste despre fiabilitatea Evangheliilor. Acestea contin erori, contradictii, discrepante, pasaje adaugate posterior, etc. si deci nu sunt documente istorice fiabile. Aceasta nu este parerea sa, ci opinia cea mai acceptata atat de expertii biblici din SUA cat si din Europa.

Multi crestini considera Biblia cuvantul infailibil a lui Dumnezeu. Putini stiu insa ca Noul Testament nu a ramas nealterat in decursul secolelor. In procesul copierii, scribii au introdus greseli, au eliminat pasaje, altele au fost modificate intentionat sau nu, iar altele au fost adaugate. Un exemplu foarte elocvent este Evanghelia dupa Marcu. In incheierea acestui text se povesteste ca Isus este crucificat si apoi ingropat de Iosif din Arimateea in ziua anterioara Shabatului. In ziua urmatoare, Maria Magdalena impreuna cu alte doua femei se intorc la mormant ca sa-l unga pe Isus asa cum se cuvenea. Dar cand ajung, gasesc ca piatra de la usa mormantului fusese miscata. Inauntru il gasesc pe un tanar imbracat in alb, si se sperie. Acesta le linisteste spunandu-le ca Isus din Nazaret pe care-l cauta a inviat. Apoi le instruieste sa mearga sa le spuna discipolilor ca Isus ii va intalni in Galileea asa cum le spusese. Dar femeile isi iau talpasita si nu spun nimic nimanui pentru ca le era frica.

8. Şi ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi de uimire, şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau.

Cu acest pasaj se termina in realitate Evanghelia dupa Marcu. Cine deschide Biblia va gasi insa dupa citatul de mai sus inca 12 pasaje care continua povestea: Isus ii apare Mariei Magdalena, care se duce si le spune discipolilor. Acestia nu o cred. Apoi le apare altor doi discipoli si in cele din urma tuturor discipolilor (mai putin Iuda):

…

9. Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică) El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni. 10. Aceea, mergând, a vestit pe cei ce fuseseră cu El şi care se tânguiau şi plângeau. 11. Şi ei, auzind că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut. 12. După aceea, S-a arătat în alt chip, la doi dintre ei, care mergeau la o ţarină. 13. Şi aceia, mergând, au vestit celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut. 14. La urmă, pe când cei unsprezece şedeau la masă, li S-a arătat şi I-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, căci n-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat. 15. Şi le-a zis: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. 16. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi. 17. Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi, 18. Şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma, peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi. 19. Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu. 20. Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni şi Domnul lucra cu ei şi întărea cuvântul, prin semnele care urmau. Amin. (Biblia Ortodoxa online)

Cele 12 pasaje nu existau in original ci au fost introduse posterior. Dovezile in acest sens sunt solide, incontestabile. Cei care au copiat Evanghelia au considerat probabil ca finalul este prea brusc si au simtit nevoia la un moment dat sa adauge propriul lor final. Pasajele lipsesc din toate copiile anterioare si nu exista nicio referinta anterioara la acestea. Specialistii afirma in plus ca stilul lor este clar diferit de restul textului.
Asta ar trebui sa-i faca pe crestini sa se intrebe: daca Dumnezeu a facut ‘miracolul’ de a-i da omului Biblia, de ce oare nu a facut si miracolul de a prezerva propriul sau cuvant de-a lungul secolelor?

Un video excelent:Bart Ehrman invitat la Colbert report:




Misquoting Jesus, Bart Ehrman.

In prezent majoritatea expertilor biblici sunt de acord ca Evangheliile nu au fost scrise de autorii pe seama carora au fost puse. Titlurile: Evanghelia dupa Matei, Marcu, Luca si Ioan, reflecta credinta traditionala ca acestea au fost scrise de doi discipoli ai lui Isus - Matei si Ioan, si de doi prieteni ai apostolilor: Marcu si Luca. Dar nu exista nicio dovada care sa sustina aceasta supozitie.

In primul rand este interesant de observat ca un discipol X care ar fi descris evenimentele la care a fost martor, nu ar fi intitulat lucrarea ‘Evanghelia dupa X’ ci ar fi ales oricare alt titlu. ‘Evanghelia dupa X’ este titlul dat de altcineva cu scopul de a explica cui crede ca-i apartine versiunea respectiva. Pe de alta parte, daca doi martori directi ar fi autorii acestor lucrari, cum se explica diferentele importante in esenta mesajului pe care-l transmit?

Prima referinta relevanta cu privire la autorii Evangheliilor apare aproape 100 de ani dupa scrierea acestora. In 185 e.n. Irenaeus sustinea ca exista doar 4 Evanghelii inspirate de Dumnezeu si scrise de Matei, Marcu, Luca si Ioan. Irenaeus avea motive bine intemeiate ca cititorii sa accepte autoritatea lor apostolica - in acea perioada aveau loc dezbateri intense cu privire la adevarata doctrina: existau indivizi autodenumiti crestini care credeau ca exista doi Dumnezei diferiti - cel al Vechiului si cel al Noului Testament; alti crestini credeau ca exista 12 zei, altii 30. Unii din acesti crestini credeau ca Vechiul Testament a fost inspirat de un zeu malign si ca Creatorul este un dusman al lui Isus. Desi azi aceste credinte par bizare, ele erau imbratisate de mii de indivizi pe vremea lui Irenaeus. Dar si mai interesant este ca toti acestia aveau dovezi pentru credinta lor: scrieri cu pretentia de a fi apartinut apostolilor lui Isus. In secolele 2 si 3 exista o multime de Evanghelii apostolice, majoritatea scrise anonim.

Asa ca nu-i de mirare ca primele referinte la autorii Evangheliilor apar ca urmare a proliferarii scrierilor asa zis ‘eretice’. Dar analiza finala conduce la o singura concluzie: nu avem dovezi suficiente pentru a atribui Evangheliile vreunui autor concret. Ele au fost scrise de autori anonimi care in mod evident nu au fost martori ai evenimentelor descrise. Mai mult, niciunul din autori nu pretinde ca a fost martor direct al celor consemnate. Matei este scris complet la persoana a 3ª, despre ceea ce “ei” - Isus si discipolii - au facut. Chiar si cand este mentionat evenimentul in care Matei este chemat ca discipol, vorbeste despre “el” nu despre “mine”:

Şi plecând Iisus de acolo, a văzut un om care şedea la vamă, cu numele Matei, şi i-a zis acestuia: Vino după Mine. Şi sculându-se, a mers după El. (Matei 9:9)

Nimic nu sugereaza ca autorul vorbeste despre el insusi.
Acelasi lucru este valabil pentru celelalte Evanghelii. La sfarsitul Evangheliei dupa Ioan, autorul vorbeste despre 'ucenicul care marturiseste’:

Acesta este ucenicul care mărturiseşte despre acestea şi care a scris acestea, şi ştim că mărturia lui e adevărată. (Ioan 21:24)

De multe ori acest pasaj a fost folosit pentru a sugera faptul ca autorul pretinde sa fi fost martor al evenimentelor povestite. Totusi o lectura atenta si obiectiva arata ca autorul nu pretinde prin afirmatia de mai sus ca el insusi a fost martor direct, ci arata clar ca face distinctia intre sursa sa de informatie: “ucenicul care marturiseste” si el insusi “stim ca marturia lui e adevarata”. Dar oricum acest lucru nu este relevant. Chiar daca autorii ar fi fost martori directi ai evenimentelor, nimic nu garanteaza obiectivitatea povestirilor lor.

Concluzii: autorii Evangheliilor canonice sunt anonimi care nu au fost martori directi ai evenimentelor povestite decenii dupa perioada in care sustin ca s-ar fi intamplat.



Jesus, Apocalyptic prophet of the new millenium, Bart Ehrman.
Jesus, Interrupted, Bart Ehrman
The Lost Christianities

Bart Ehrman, seful departamentului de studii religioase de la Universitatea din Carolina de Nord, expert in Noul Testament, a publicat o noua carte - Isus, Interuptus: dezvaluind contradictiile ascunse ale Bibliei (si de ce nu le cunoastem), in care analizeaza modul in care acestea influenteaza intelegerea personajului istoric Isus.

Ehrman observa ca fiecare autor al Evangheliilor a transmis propriul sau mesaj fara intentia ca acesta sa fie interpretat in lumina a ceea ce au scris alti autori. Atitudinea generala de a compila mintal toate Evangheliile intr-una singura cu senzatia de a fi captat adevaratul mesaj, este complet gresita. Lumea crede ca Biblia este infailibila si automat tinde sa treaca peste aceste contradictii, considerand ca evenimentele descrise in Evanghelii sunt complementare. In realitate acestea sunt contradictorii si transmit mesaje foarte diferite.

Oamenii, prin combinarea mintala a Evangheliilor Noului Testament intr-una singura, scriu propria lor Evanghelie care este complet diferita de fiecare in parte.

In Evanghelia dupa Marcu de exemplu, Isus moare agonizand, nesigur de motivul pentru care trebuie sa moara, intreband de ce a fost parasit de Dumnezeu. Dar in Evanghelia dupa Luca, Isus se roaga pentru iertarea celor care l-au ucis. Cele doua relatari sunt foarte diferite, totusi majoritatea oamenilor are tendinta sa omita acest lucru si sa le combine: Isus spune tot ce a spus in Marcu si in Luca modificand mesajul original al fiecarui autor in parte.

De mici, oamenii sunt invatati sa citeasca Biblia intr-un anumit fel - pornind de la prezumtia infailibilitatii sale, cauta sa ‘difumineze’ orice incoerenta. Bart Ehrman, face exact contrariul aratand modul corect de a citi Biblia, care inevitabil scoate in evidenta contradictiile si faptul ca este departe de-a fi un document infailibil.

Asculta-l pe Bart, un interviu foarte interesant mai ales in ultima sa parte unde povesteste cum studiul Bibliei l-a condus in cele din urma la parasirea credintei. Despre cum a aflat un sens mai profund al vietii si o etica mai stabila acum ca agnostic, decat atunci cand era crestin. (38 min) Via NPR.org

Cine rasfoieste ziarele dimineata si citeste stirile internationale, nu poate sa nu fie surprins de cat de bine este reprezentata sectia ‘suferinta in lume’. Iata cateva din titlurile de azi:

• Copii disperati fug din Zimbabwe, catre o viata la fel de ingrozitoare
• Sinucigas se explodeaza in Mogadishu
• Cel putin 6 membrii ai unei familii impuscati in Irak
• Un ciclon puternic loveste Madagascarul
• 2 morti si 7 raniti intr-un schimb de focuri in Miami
  
• 5 copii morţi in Barcelona după ce acoperişul unei săli de sport s-a prăbuşit
• Asasinat oribil prin injunghiere a doi sugari si o ingrijitoare intr-o cresa din Belgia.

Ziarele nu mentioneaza desigur cati indivizi mor in fiecare zi de foame, cancer, SIDA, malarie, paraziti, boli congenitale, nici cate femei sunt maltratate de barbati, cati copii sunt abuzati de parinti s.a.m.d. Sunt atat de banale si cotidiene incat nu sunt demne de consemnat.

Nu putem sa nu ne intrebam cum se impaca suferinta cu credinta intr-un Dumnezeu atotputernic, bun si iubitor. Bineinteles, teologii si credinciosii au construit tot felul de ‘explicatii’ pentru aceasta contradictie:

• Dumnezeu este ca un Tatic ceresc care permite suferinta pentru a ne intari caracterul
• Suferinta este o forma de mantuire
• Dumnezeu ne incearca credinta prin suferinta (vezi povestea lui Iov)
• Oamenii sufera din cauza ca au liberul arbitru si pot alege intre a-si face rau sau nu unii altora
• Suferinta este un mister, este o parte componenta a unui plan divin pe care nu il putem discerne. Dar ni se va dezvalui la ‘sfarsit’.
• Exista forte ale raului care se opun lui Dumnezeu (Erezie!)
• Dumnezeu nu este atotputernic si deci nu poate evita suferinta umana, dar ne da putere sa induram suferinta. (Ha! Contrazice chiar Biblia)

Niciuna din aceste ‘explicatii’ nu mi se pare convingatoare. Dumnezeu trimite oamenilor razboaie si pandemii, doar ca sa-i invete o lectie teologica? Poate fi considerat bun si iubitor un Tata care isi creaza copiii pentru ca apoi sa-i distruga numai pentru a afirma o serie de reguli disciplinare?
Speranta ca vom avea in cele din urma explicatia suferintei este doar wishful thinking. Este modul credinciosului de a-si rezolva disonanta cognitiva generata de coexistenta raului si a lui Dumnezeu. Ivan Karamazov da exemplu de bun simt atunci cand spune:

nu pe Dumnezeu nu pot sa-l accept; ceea ce nu accept si nu pot accepta, este lumea pe care a creat-o Dumnezeu”.

In privinta puterilor lui Dumnezeu, Biblia este inechivoca - stie tot si poate sa faca orice, de aceea este Dumnezeu. Altfel prin ce s-ar deosebi de parinti sau de vecinul de alaturi?
Daca mare parte din suferinta umana poate fi pusa pe seama omului, liberul arbitru nu explica suferinta datorata dezastrelor naturale, epidemiilor, malformatiilor congenitale, parazitilor (creati tot de Dumnezeu) etc. Si nici suferinta animalelor, si ele “creaturi ale lui Dzeu” si carora divinitatea nu le-a inmanat nici o tabla de legi pe care sa le respecte sub pedeapsa furiei Sale.

Asa incat ‘problema suferintei’ ramane unul din argumentele cele mai puternice impotriva credintei intr-un Dumnezeu atotputernic si iubitor (adica cel din Biblie). Este unul din cele mai puternice motive pentru care persoane ca Bart Ehrman renunta la religia crestina.

Iata cum formula Epicur (sau cel putin lui ii este atribuita) dilema la care nici o religie, 2300 de ani mai tarziu, n-a reusit sa dea un raspuns convingator:

Vrea Dzeu sa previna raul, dar nu poate?
Atunci nu-i atotputernic.
Poate, dar nu vrea?
Atunci nu-i binevoitor.
Poate si deasemenea vrea?
Atunci de unde provine raul?
Nu poate si nici nu vrea?
Atunci de ce-l numim Dumnezeu?

Interviu cu Bart Ehrman

Inainte de a fi scrise, relatarile evenimentelor legate de viata si moartea lui Isus din Nazaret au circulat pe cale orala adica au fost povestite si repovestite timp de zeci de ani de la o persoana la alta. Doi dintre autorii Evangheliilor marturisesc chiar ca nu au fost martorii evenimentelor descrise. Nimeni nu stie cu certitudine cand a murit Isus desi se accepta in general o data in jurul anului 30. Se accepta de asemeni in general ca primele consemnari au fost facute dupa 35 - 65 ani de la moarea lui Isus (data aproximativa a Evangheliei dupa Marcu). Ce s-a intamplat in acest interval de timp?

Daca analizam documentele epocii, ne dam seama de un fapt interesant cu privire la primii ani ai crestinismului - pana in secolul II multi dintre functionarii Imperiului Roman stiau foarte putin despre crestinism. In literatura pagana a secolului I nu exista nici o referinta istorica cu privire la Isus sau la crestini. Religia crestina s-a raspandit in tot acest timp pe nesimtite prin convertirea nu a milioane ci a mii de oameni.

Ce-si povesteau oamenii unii altora cu scopul de a-i converti? Ce putea sa-i convinga pe oameni sa adopte o noua credinta? Nu putem spune cu certitudine. Dar stiind ca lumea accepta sa creada in zei in speranta ca acestia le vor aduce sanatate, pace si prosperitate, nu este exagerat sa spunem ca credinta in Isus a putut fi mai usor acceptata daca oamenilor li se spunea ca aceasta avea efecte binefacatoare, chiar miraculoase. Daca cineva iti spune ca rugandu-te lui Dumnezeu copilul tau bolnav se va face bine, sau daca ti se spune ca martorii miracolelor lui Isus au vazut cum acesta scotea demonii din oameni, cum invia morti, atunci interesul pentru noua religie este asigurat. Oamenii ar intreba atunci, cine a fost acest Isus, cum a murit? Si cum Isus nu putea fi mai prejos decat zeii la moda, trebuia si el sa se fi nascut dintr-o femeie virgina, sa faca miracole, sa invie dupa moarte, etc. Astfel povestile despre Isus au fost transmise de la oameni la oameni pe cale orala, in dorinta de a convinge si pe altii ca noua credinta este cea adevarata.

In cea mai marte parte, ele au fost transmise nu de martori directi ci de indivizi care la randul lor auzisera povestile de la altii, care la randul lor le auzisera de la altii… Au fost povestite in diferite locuri geografice, in diferite limbi, in diferite imprejurari si cu diferite scopuri. Nu e nevoie de prea multa imaginatie sa ne dam seama ce s-a intamplat cu povestile in tot acest timp. Daca ati jucat vreodata un joc care se juca la petreceri numit ‘telefonul fara fir’, aveti raspunsul. Jucatorii se distribuie in cerc, si primul ii sopteste la ureche celui de langa el o fraza. Acesta ii sopteste urmatorului fraza asa cum a putut sa o inteleaga. Si tot asa pana cand fraza ajunge la ultimul jucator. Intre timp a fost distorsionata in asa masura incat atunci cand acesta i-o sopteste initiatorului, starneste hohote de ras. Asa-i si cu traditia orala. E imposibil ca povestea initiala sa ramana neschimbata mai ales cand a fost vehiculata timp de cateva zeci de ani. Uneori cel care transmitea informatia simtea nevoia sa o modifice doar pentru a sublinia un punct de vedere teologic propriu.

Poate veti spune ca toate astea sunt simple presupuneri, dar nu-i asa, exista dovezi ca povestile au fost modificate. Desi poate nu cu rea intentie, crestinii au distorsionat realitatea in asa masura incat atunci cand aceste povestiri au fost consemnate in scris, ele nu mai pot fi considerate dovezi istorice ale vietii si mortii lui Isus din Nazaret. Intentia cu care povestile au fost transmise nu a fost aceea de a furniza dovezi obiective ale evenimentelor intamplate in Imperiul Roman al secolului I, ci de a convinge cat mai multi oameni ca Isus era fiul lui Dumnezeu trimis pe pamant, facatorul de minuni si salvatorul omenirii.

Acestea sunt deci povestile pe care la randul lor autorii Evangheliilor le-au auzit de la altii spre sfarsitul secolului I. Cei care accepta azi aceste povesti pe baza de credinta, nu au nici o problema legata de exactitatea lor istorica. Insa cei care studiaza in mod stiintific Biblia, cei care vor sa stie realitatea istorica a evenimentelor povestite in Noul Testament, trebuie sa accepte ca aceste documente nu sunt o sursa fiabila, si ca este foarte greu sa facem diferenta intre ceea ce este istorie si ceea ce este punct de vedere teologic, numai pe baza Noului Testament.


Jesus, Apocalyptic prophet of the new millennium, Bart Ehrman