intr-un genial film animat (9 minute)

Aud prea des  ca ateismul este strans legat de comunism  şi ca creştinismul este o garanţie ca comunismul nu se va mai intoarce.  Sa nu uitam insa ca fundamentele etice ale comunismului si  ale crestinismului sunt mult mai inrudite decat le place unora sa creada. Si este un fapt constatabil in istoria de peste 2000 de ani ca creştinismul  s-a opus intotdeauna capitalismului.  In Evul Mediu de exemplu, comerţul sau camāta erau activitati considerate eretice de catre  creştini, iar toate aceste idei  au o clara baza biblica. Exista un motiv puternic pentru ca comercianţii veneţieni sa se duca in ghetourile evreiesti pentru a cere bani cu imprumut – creştinii considerau camāta (a imprumuta bani cu dobanda) un pacat. Cāmātarii fusesera excomunicaţi de al Treilea Conciliu in 1179. O frescā de pe catedrala din Florenţa il ilustreaza pe Dante Alighieri susţinand Divina sa Comedie. In cantul XVII, Dante imagineaza  un loc al Iadului special rezervat pentru cāmātari.  Evreii nu aveau nici ei voie sa imprumute bani cu dobanda, dar un pasaj din VT (Deuteronom) limiteaza restricţia numai faţā de  “fraţii” lor, preţul in acest caz fiind excluderea sociala. Un evreu avea insa toata  libertatea de a le imprumuta bani cu dobanda creştinilor  (ne-fraţilor).

In  viaţa reala medievala  investiţia si camāta erau activitāţi imposibil de  interzis care au  stat la baza apariţiei economiei capitaliste occidentale şi a marilor averi personale. Si toate astea s-au cladit intr-adevar pe  baza pacatului creştin. Aceasta a fost dihotomia principala a Evului Mediu -  societatea avea nevoie de cāmātari iar doctrina creştina interzicea camāta. In fata realitatii sociale insa, doctrina era “flexibilizata” din considerente practice sustinand  ca nu camāta in sine era un pacat ci imprumutul cu dobanzi  peste limita “decenta”.  Treaba murdara a fost lasata deci pe seama evreilor (care si-au castigat astfel proasta reputatie) si adevarul este ca daca acestia nu ar fi existat, ar fi trebuit sa fie inventaţi. In timp ce teologii dezbateau aprins care era limita “decenta” a dobanzilor, bancherii imprumutau si investeau cu dobanzile pe care le considerau adecvate fiecarei situatii. Veneţia si Genova au prosperat pe baza comerţului cu “necredinciosii” din Siria si Egipt in pofida interdicţiei papale. Francisco Dantini, un comerciant din Prato, era unul din cei care au impacat cu succes creştinismul cu afacerile dupa cum se poate constata din motto-ul sau: “In numele lui Dumnezeu si al beneficiului”.

Pe vremea lui Shakespeare si a Comerciantului din Venetia, evreii aveau deja peste un secol de activitate ca “bancheri”  iar prin 1800 restricţiile privind participarea creştina la comerţ au fost ignorate pe scară largă. Cu toate astea, chiar şi în secolul 20  liderii creştini s-au opus ocazional pieţei libere. Papa Pius XI  în enciclica lui din 1931 Quadragessimo Ano, spunea:  "piaţa liberă, prin natura sa concentreaza puterea in mana celor anti-sociali, a celor violenti si care apeleaza cel mai putin la conştiinţa lor."

Adevarul este ca doctrina crestina este  in esenta egalitarista si anti-monetarista, deci anti-capitalista.  Capitalismul  occidental  a aparut ca o realitate economica si sociala opusa preceptelor biblice. O realitate pe care biserica a stiut sa o foloseasca in beneficiu propriu gasind argumentele "ad-hoc" care sa-i permita sa-si incalce sistematic propriile precepte si valori fundamentale.

De curand, intr-una din librariile europene in care am placerea sa ma pierd din cand in cand, mi-a atras atentia reproducerea unei picturi renascentiste de pe coperta unei carti mici, aparent neinsemnata. Pictura era “Camatarii” de Quentin Massys iar autorul cartii, un apreciat istoric italian al economiei - Carlo Cipolla. Rasfoind-o sumar am constatat ca Cipolla relateaza cu umor o serie de incidente nefaste fara sa piarda catuşi de puţin rigoarea istorica. O face insuşindu-şi lema lui Horaţiu “Ridentem dicere verum quid vetat?” (Ce ne impiedica sa spunem adevarul razand?). Fara sa stau la indoiala, am cumparat-o.

Cu un stil inconfundabil, Cipolla recupereaza din penumbra istoriei unul din episoadele cele mai instructive si distractive (pentru noi) ale secolului 17: cel in care “actorii” sunt ludovicul francez (moneda), Ludovic 14 (regele Soare), nobilimea din Liguria cu drept de a bate moneda, imperiul Otoman (in special turcoaicele) si tot felul de speculanti si aventurieri. Ludovicii au fost emisi in 1650 in monetarii regale din Franta cu asa o mare calitate incat in 1656 ajunsesera sa produca in Turcia o adevarata obsesie pentru obtinerea lor. Femeile se bateau sa-si faca cercei cu ludovici iar cele care isi permiteau isi faceau salbe si bratari sau ii coseau pe haine. Ludovicii devenisera o marfa in sine, si foarte solicitata. Cresterea brusca a cererii a urcat valoarea de schimb, si daca un scud se schimba oficial pe 12 ludovici, femeile turce erau dispuse sa dea un scud pentru 8, 7 si chiar 6 ludovici.

Tentatia escrocheriei era inevitabila – de ce sa nu batem o moneda de calitate mai joasa, cu mai mult cupru si mai putin argint pentru inocentii de turci, s-au gandit unii. Dar pentru asta era necesar sa ceara ajutorul nobililor cu dreptul de a bate moneda, iar primii care au fost contactati au fost printesa de Dombes si printul de Orange care si-au deschis monetariile si au fabricat imitatii de ludovici cu numele lor. La inceput imitatiile erau destul de bune, dar cu timpul din monetarii incepeau sa iasa ludovici de calitate din ce in ce mai proasta. Se deschid din ce in ce mai multe monetarii care emit masiv ludovicii la care visau turcoaicele. Cine primea un ludovic nu avea nici cea mai mica idee de cat argint continea iar turcii se multumeau doar sa-i aiba, asa ca a trecut ceva timp pana s-a descoperit escrocheria. Cei care isi inchiriau monetariile traficantilor incepeau sa aiba mustrari de constiinta pe care teologii se grabeau sa le calmeze spunand ca vina e a celui ce se lasa inselat, mai ales ca turcii foloseau moneda ca “podoaba”.

Adevarata amploare a fraudei a inceput sa se cunoasca doi ani mai tarziu, bomba fiind explodata de englezii din Livorno. Englezii aveau un bilant comercial favorabil cu Orientul Apropiat si deci primeau monede dar spre deosebire de turci, vroiau sa cunoasca calitatea acestora. Asa si-au dat seama ca majoritatea ludovicilor contineau mai putin de a treia parte din argintul pe care trebuiau sa-l contina. Turcii au transferat imediat protestul englezilor catre francezi acuzand guvernul de falsificator si in 1661 regele Frantei interzicea in sfarsit emisiunea de ludovici. Sultanul a ordonat sa nu se mai primeasca ludovici, in Constantinopol se taiau maini si picioare de turci, evrei si armeni inocenti care intr-un fel sau altul se vazusera implicati in comertul cu moneda toxica. A avut insa marinimia (sau simtul practic, avand in vedere ca nu putea pune mana pe ei) de a nu ordona tragerea in ţeapa a adevaratilor vinovati.

Frauda luase proportii atat de importante incat nu era usor sa i se puna capat in scurt timp. In plus in monetariile din Liguria care se bucura de imunitate legala, continuau sa se bata ludovici. Nu se stie exact cati ludovici au inundat Turcia intre 1655 si 1670, dar e cert ca numai monetaria din Loano a emis peste 800 000 de bucati. Cu toate eforturile guvernului otoman, acesta nu putea impiedica ca ludovicii, depreciati la maxim, sa fie refuzati de toata lumea. Economia otomana, care avea deja o mare carenţa de moneda de argint, s-a trezit ca aceasta era aproape in totalitate falsa. Criza devenea din ce in ce mai grava, pretul alimentelor se dublase, oamenii nu aveau bani nici de paine. Tara era plina de ludovici pe care nimeni nu-i vroia iar zbieretele sultanului erau zadarnice. In martie 1669 a izbucnit in Constantinopol o rascoala populara. Agitatia atinsese culmi neasteptate asa ca Inalta Poarta a considerat ca era momentul sa intervina emitant un comunicat prin care retragea ludovicii din circulatie. Acestia erau topiti iar argintul inapoiat respectivilor proprietari. Cu acest comunicat se sfarsea una din cele mai mari escrocherii din istoria economica europeana.

Suntem adevarati Homo economicus? Ce ne motiveaza?
In acest reusit film animat bazat pe conferinta lui Dan Pink la TED aflam ce ne motiveaza cu adevarat in viata zilnica. Dan face deosebirea intre motivatori extrinseci (bani) si cei intrinseci (autonomie, maiestrie si scop) si arata ca angajaţii care desfăsoară activităti ce necesită un nivel cognitiv superior celui de baza, sunt mai puţin productivi atunci când sunt motivaţi doar economic. Paradoxal, dar analiza situatiilor reale arata ca modelul sau nu-i departe de adevar.

Multi americani il considera si azi pe Abraham Lincoln Marele Eliberator al sclavilor. Se spune ca “Sclavia s-a încheiat efectiv în SUA în primăvara lui 1865 când armatele confederate au capitulat. Toţi sclavii Confederaţiei au fost eliberaţi prin Proclamaţia de Emancipare, care stipula că sclavii din zonele confederate erau liberi.” (sursa: Wikipedia). Se considera ca sclavia a fost sursa majora de conflict care a condus la Razboiul Civil american.

E reconfortant sa aflam ca convingerile morale au stat la baza acestui eveniment istoric din viata americana, dar e partial adevarat. Mai corect, abolirea sclaviei a jucat rolul de strategie politica, dar ceea ce a condus la razboi a fost in realitate dezacordul (cu radacinile sale istorice) in privinta politicii comerciale. Cu alte cuvinte, ca in multe alte cazuri, au primat motivele economice.

De fapt sclavia nu era un factor divizor in politica premergatoare Razboiului Civil, asa cum multi cred astazi. Abolitionistii aveau o mare influenta doar in unele state din Nord, dar opinia majoritara nu era abolitionista. Multi dintre cei care se impotriveau sclaviei credeau ca negrii erau o rasa inferioara si ca urmare nu erau de acord sa li se acorde drepturi civile inclusiv dreptul de a vota. Vedeau abolirea sclaviei ca fiind complet nerealista. Chiar si Marele Eliberator impartasea aceste opinii si astfel declara unui ziar al epocii: “Daca as sputea a salvez Uniunea fara sa eliberez niciun sclav, as face-o. Daca as putea s-o salvez eliberand toti scalvii, as face-o; si daca as putea s-o fac eliberand doar o parte, la fel as face-o”.

Adevarul este ca taxele au fost o sursa importanta de tensiune in politica americana. Statele din Sud predominant agrare (si care optau pentru comertul liber) incercau constant sa scada taxele industriale in timp ce statele din Nord sustineau mentinerea acestora la nivel ridicat ca masura protectionista pentru incurajarea dezvoltarii unei industrii autohtone. Urmarea a fost ca in 1832 Carolina de Sud a refuzat chiar sa accepte noile legi federale in privinta taxelor provocand o criza politica care s-a rezolvat partial doar atunci cand Andrew Jackson a oferit o reducere a taxelor (partiala, in pofida faimei sale de promotor al capitalismului liber) si a amenintat Carolina de Sud cu actiunea militara. Lucrurile s-au calmat pe moment pentru ca apoi sa-si afle rezolvarea printr-un Razboi Civil.

Cand inca erau o colonie britanica, americanii nu aveau dreptul sa-si protejeze noua industrie prin taxe. De fapt productia industriala era limitata de britanici la numai cateva produse. Nu aveau voie sa exporte produse care ar fi concurat cu produsele britanice. Primeau in schimb subventii pentru a produce materie prima. Multi americani, inclusiv Thomas Jefferson, erau de parere ca orice incercare de a opri comertul liber cu produsele venite din Europa ar fi impiedicat progresul tarii spre adevarata bunastare. Dar altii erau impotriva si sustineau ca tara avea nevoie sa-si dezvolte industria proprie folosind protectia si subventiile guvernamentale asa cum facusera initial britanicii. Liderul intelectual al acestei miscari protectioniste a fost Alexander Hamilton, jumate scotian jumate francez care a propus in 1791 Congresului american Raportul cu privire la Manufacturare care avea la baza ideea ca o tara inapoiata ca SUA trebuie sa-si protejeze industria de concurenta straina pana la punctul in care va avea forte proprii sa concureze cu restul lumii. Prin aceasta, se declara in mod deschis impotriva sfaturilor faimosului economist, Adam Smith. Practica protejarii industriilor incipiente exista dinainte de Hamilton dar el a fost primul care a transformat-o in teorie.

Initial Raportul lui Hamilton nu a avut succes in mare parte pentru ca politica americana era dominata de proprietarii de plantatii din Sud care nu aveau niciun interes in dezvoltarea industriala. Razboiul din 1812 a facut ca taxele sa creasca si a deschis drum noilor industrii emergente prin intreruperea importului din Europa. Noii industriasi devin interesati ca protectionismul sa continue chiar si dupa razboi. Cand in 1820 taxele urcasera pana la 40%, programul lui Hamilton fusese complet stabilit la fel ca si diviziunea intre Nord si Sud care a dus in cele din urma la Razboiul Civil.

Lords of Finance (Stapani ai Finantelor) - cartea lui Liaquat Ahamed, Premiul Pulitzer 2010

Sursa: Blogul lui G. Mankiw

Ieri 18 Februarie, Joseph Stack un inginer american din Austin, Texas s-a sinucis zdrobindu-se cu o avioneta in cladirea Serviciului Public de Impozite. Din scrisoarea pe care a lasat-o in Internet se deduce ca este vorba de un gest de protest impotriva sistemului de taxare impus de guvernul federal si a lipsei de libertate economica.

If you’re reading this, you’re no doubt asking yourself, “Why did this
have to happen?”  The simple truth is that it is complicated and has
been coming for a long time.  The writing process, started many months
ago, was intended to be therapy in the face of the looming realization
that there isn’t enough therapy in the world that can fix what is really
broken.  Needless to say, this rant could fill volumes with example
after example if I would let it.  I find the process of writing it
frustrating, tedious, and probably pointless… especially given my gross
inability to gracefully articulate my thoughts in light of the storm
raging in my head.  Exactly what is therapeutic about that I’m not sure,
but desperate times call for desperate measures.

We are all taught as children that without laws there would be no
society, only anarchy.  Sadly, starting at early ages we in this country
have been brainwashed to believe that, in return for our dedication and
service, our government stands for justice for all.  We are further
brainwashed to believe that there is freedom in this place, and that we
should be ready to lay our lives down for the noble principals
represented by its founding fathers.  Remember? One of these was “no
taxation without representation”.  I have spent the total years of my
adulthood unlearning that crap from only a few years of my childhood. 
These days anyone who really stands up for that principal is promptly
labeled a “crackpot”, traitor and worse.

continua

Ne asteapta inflaţia galopantă după colţ? Fără îndoială, Statele Unite prezintă unii din precursorii clasici ai inflaţiei scapate de sub control. Dar o privire mai profundă sugerează că povestea nu este atât de simpla. 
Să începem cu principiile de baza.

O lecţie de bază a economiei este aceea că preţurile cresc atunci când guvernul emite o cantitate excesivă de bani. Cu alte cuvinte, inflaţia are loc atunci cand prea multi bani incearca sa cumpere prea puţine bunuri. 
A doua lecţie este că guvernele recurg la o creştere rapidă monetară atunci cand se confruntă cu probleme fiscale. Atunci când cheltuielile guvernamentale depasesc colectarea impozitelor, factorii de decizie politică recurg uneori la băncile centrale, care în esenţă, tiparesc bani pentru a acoperi deficitul bugetar. 
Aceste două lecţii explica hiperinflatii istorice cum ar fi cele din Germania în anii 1920 sau din Zimbabwe mai recent.

Sunt Statele Unite pe punctul de a lua aceasta cale?

citeste restul aici

"Thousands have lived without love, not one without water." – W.H. Auden

Ideea ca apa a fost si va fi mereu cu noi este foarte gresita. 1 bilion din cele 6 bilioane de oameni care locuiesc pe aceasta planeta nu au acces la apa potabila. In fiecare an, apele poluate si infectate omoara mai multi oameni decat omoara SIDA sau razboaiele. Privatizarea apei permite accesul la apa potabila numai celor care pot plati. Dar in multe locuri de pe pamant exista oameni care nu pot plati apa. Cu multi ani in urma, atunci cand nivelul de toxine in apa nu ajunsese la cel actual, oamenii supravietuiau luandu-si apa din puturi sau din rauri. Azi nu mai exista apa naturala “curata”. Peste 2 milioane de copii mor anual pentru ca nu pot bea decat apa contaminata. Pesticidele au intrat in ciclul natural, se afla peste tot: pana si in laptele mamelor inuit, in ursii polari, in balene. Masculii multor specii de pesti de apa dulce dispar, in apele Senei de exemplu predomina femelele. S-a detectat Prozac in pesti. In zone concrete de pe planeta, resursele de apa sunt pe terminate.
Unul din cele mai bune filme documentare despre problema apei: Flow - for love of water.

Unul din cele mai bune filme documentare pe care le-am vazut anul asta - o istorie financiara a lumii. O buna ocazie pentru a intelege ascensiunea banilor.
Istoria financiara se afla in spatele istoriei omenirii. Naill Ferguson (autorul cartii cu acelasi titlu) arata ca la baza progresului uman se afla finantele. Evolutia creditului, de la Babilonia antica si pana la minele de argint din Bolivia, este la fel de importanta pentru societatea umana civilizata ca evolutia tehnologica. Bancile au furnizat baza materiala pentru splendorile Renasterii italiene. Iar piata obligatiunilor a fost decisiva in razboaie ca cel Civil in America.







In PBS subtitrat in engleza

In 1715 Franta era o natiune insolvabila. Taxele fusesera ridicate la niveluri extreme dar golul in vistierie lasat de razboaiele si extravaganta lui Ludovic al 14-lea era urias. Dupa moartea acestuia, Ducele de Orleans devine Regentul Frantei, Ludovic al 15-lea fiind minor. Cand isi batea mai tare capul de unde sa scoata bani, intra in joc un personaj extrem de pitoresc: John Law, un scotian exilat dupa ce omorase un om in duel, vestit ca jucator profesional de jocuri de noroc, posibil spion si cu un simt rafinat al finantelor.

Law propune introducerea banilor de hartie in locul monedelor de aur si argint. Sub conducerea sa se stabileste Banca Generala (mai 1716) care prelua monede de aur si argint emitand bancnote de hartie. In 1718 Banca Generala devine Banca Regala, prima banca centarala a Frantei. Ambitia lui Law era ca prin stabilirea unei banci publice dupa modelul olandez (cu diferenta ca emitea bani de hartie) sa stimuleze increderea economica in Franta. In acelasi timp banii de hartie urmau sa stimuleze comertul si deci puterea economica a Frantei.

Dar Law avea idei mult mai marete. Obtine Compania Mississippi, un monopol sprijinit de stat asupra comertului cu Louisiana franceza (echivalentul a un sfert din ceea ce este azi SUA). Sub conducerea lui Law monopolul se extinde asupra colectarii de taxe si a comertului in afara Europei. Pretul actiunilor companiei (fixat initial la 500 livre) incepe sa creasca ceea ce a stimulat productia de bancnote pentru a furniza bani lichizi necesari pentru cumpararea de actiuni Mississippi. Oricine indiferent de rang era incurajat sa le cumpere.

Law a lucrat intens sa creeze o imagine idilica a coloniilor - locuite de salbatici prietenosi, pline de aur si de argint, cu o clima ideala etc. Realitatea era cu totul alta: teritoriile erau mlastini infestate de insecte in care majoritatea mureau de boli tropicale si de foame. In Decembrie 1719 actiunile Mississippi ajunsesera la 10000 livre.


Putini miroseau adevarul. Voltaire ii scria marchizului din Genonville in 1719: “Ati inebunit toti in Paris?” Intre timp puterea si averea lui Law cresteau. Daca Ludovic 14 afirmase “Eu sunt statul”, Law putea linistit sa afirme “Eu sunt economia”.

Increderea in sistemul lui Law nu putea fi sustinuta la nesfarsit. Realizand ca pretul actiunilor era cu mult peste valoarea lor reala, Law incearca sa deprecieze bancnotele si actiunile la jumatate. Decizia nu a facut decat sa duca la o scadere rapida a actiunilor in timp ce inflatia in afara pietei stocurilor crestea alarmant ca urmare a cresterii volumului de bani tipariti pusi in circulatie. In 1720 cantitatea totala de bani in livre era de patru ori mai mare decat cantitatea de monede de de aur si argint folosite anterior in Franta. Oamenii care prevedeau deprecierea bancnotelor le schimbau pe monede de aur si argint. Banii de hartie isi pierd in cele din urma valoarea iar Law se vede din nou in situatia de exilat.

Pierderile Frantei au fost imense si nu doar financiare. In timp ce criza fiscala a monarhiei franceze ramasese fara rezolvare, balonul din Mississippi a indepartat Franta de piata financiara si de moneda tiparita pentru cateva generatii pana cand in cele din urma falimentul monarhiei a dus la precipitarea Revolutiei.

Economiile capitaliste au perioade de crestere, incetinire, recesiune sau depresie. Keynes spunea ca guvernul trebuie sa intervina protejand economia de ea insasi. Oponentii sai sustin ca pietele se comporta mai bine cand sunt neprotejate. Piata ii pedepseste pe cei care gresesc in mod sitematic iar interventia in economie distruge acest mecanism de autocorectie. Problema este ca piata nu-i pedepseste numai pe cei care au gresit ci multe alte milioane de persoane (somaj, faliment etc.), situatie pe care niciun guvern nu o poate tolera. So...

Studiile privind cultura economica / financiara a populatiei demonstreaza un fapt dezolant: tinerii din multe tari nu au cunostinte de economie bazice ceea ce reprezinta un dezastru pentru viitorul lor, al intregii societati. In felul acesta este foarte usor pentru banci si alte institutii sa-i insele dupa bunul lor plac. Sa nu mai vorbim de politicieni.

In scoli copiii invata materii obligatorii ca matematica, istorie, limbi straine etc, uneori chiar religia este materie obligatorie; de ce nu ar primi si lectii de economie. Pe langa aceste materii se pot consolida cunostinte bazice (ce sunt banii, la ce si cum se folosesc, ce sunt creditele etc) foarte utile. Orice persoana are nevoie de cunostinte de economie / finante, iar acestea ar trebui sa fie dobandite in scoala. Ar fi o buna investitite pentru viitorul personal si general. Evident, exista un interes pentru mentinerea analfabetismului economic al populatiei.

Un video interesant despre originea crizei financiare. Subtitrat in romaneste.



Via Blogul lui Zoso
Vezi si Criza creditelor

Slate. Great shots of tough times

Daca nu ai inteles de ce economia planetara se afla in 'cadere libera', inca mai ai ocazia cu acest video. Din pacate este doar in engleza.

In cartea sa ‘O teorie a justitiei’, John Rawls (1921-2002), fost profesor de filozofie la Universitatea din Harvard, demonstreaza dificultatea de a face judecati sociale “obiective” fara a gresi in avantaj propriu. Pentru a evita acest lucru, spune Rawls, este nevoie de “vălul necunoasterii”.

Rawls era interesat in elaborarea unei teorii a dreptatii sociale si dezvolta in cartea sa ideea “dreptatii si a corectitudinii”. El credea ca se poate ajunge la o teorie corecta a dreptatii sociale numai atunci cand oamenii rationali ajung la ea prin negocieri de tip contractual. Problema este ca daca ne asezam la masa de negociere in conditiile in care ne aflam - unii mai dezavantajati, altii mai avantajati, unii mai urati, altii mai frumosi, unii bogati, altii saraci, unii inteligenti, altii prosti, unii cu ‘pile’ la cei mai puternici, altii fara pile, etc, atunci un numar din cei prezenti vor negocia de pe pozitii avantajate influentand si presionand chiar decizia celorlalti.

Cum se poate evita acest lucru? Printr-un dispozitiv filozofic pe care Rawls l-a numit ‘vălul necunoasterii’. Adevarata dreptate sociala va fi cea hotarata de oamenii rationali in interes propriu, constienti ca vor trai in societatea creata de regulile stabilite de comun acord, care nu stiu insa ce caracteristici personale vor aporta societatii respective (nu-si cunosc rasa, varsta, numele, greutatea, capacitatile intelectuale, pozitia sociala si economica in acel moment etc). Atunci cand nu stim nimic despre noi insine si suntem pusi in situatia sa negociem regulile unei societati drepte in care vom trai, nu vom risca sa acordam avantaje celor care detin putere, frumusete, inteligenta, avere, relatii, de teama sa nu ne trezim atunci cand ne scoatem vălul ca suntem in tabara opusa (saraci, urati, prosti, si fara relatii).

Rawls pare sigur de tipul de societate pentru care am negocia atunci cand ne aflam sub vălul necunoasterii. El sustine ca am alege:

- libertati egale si maxime (politice, intelectuale si religioase) pentru fiecare in consistenta cu libertati egale pentru toti ceilalti
- putere si bogatie egal distribuite cu exceptia cazului in care inegalitatile ar fi in avantajul tuturor si cand exista oportunitati egale de a obtine avantaje. De exemplu, un individ poate avea mai multa putere si bogatie daca investeste inteligenta, efort si bani pentru crearea unei institutii care ofera locuri de munca pentru altii.

Cu alte cuvinte, sistemul lui Rawls este o meritocratie in care ar exista programe educative si sanitare care ar garanta sanse egale pentru a obtine avantaje economice si de putere. Daca aceste principii sunt corecte, se deduce ca singura societate justa este o societate liberala care redistribuie partial bogatia in beneficiul membrilor sai dezavantajati (deci are un sistem de impozite proportional) si care asigura o situatie stabila minima sub care nu poate exista niciun cetatean. In linii mari, este tipul de societate spre care aspira democratiile Occidentale.

Why it’s hard to be good - D. Palmer