Un argument sustinut nu numai de crestini este acela ca valorile atat de pretuite ale civilizatiei occidentale - egalitate, democratie, toleranta, libertate etc. - au la baza traditia iudeo-crestina. Crestinismul este considerat o baza a identitatii culturale si sociale occidentale. Cred ca este o afirmatie superficiala care simplifica in mare masura radacinile valorilor democratice moderne. Mai corect, ceea ce numim civilizatie occidentala a fost creat in pofida Bisericii crestine si nu datorita ei.

Din momentul in care s-au stins ultimele scantei ale culturii eleniste si pana la reaprinderea lor odata cu Renasterea, Europa occidentala a trecut print-o perioada de intuneric intelectual de aproape o mie de ani datorat in mare parte politicii Bisericii crestine. In Evul Mediu civilizatia occidentala era bazata pe credinta, autoritate si traditie. Incepand din 1650 lucrurile au inceput sa se schimbe asa incat orice, chiar si aspectele traditionale cele mai inradacinate erau dezbatute in lumina ratiunii filozofice. Afirmatii in trecut de neclintit cu privire la omenire, societate, politica, cosmos si chiar Crestinism si orice religie erau obiectul dezbaterii noului tip de gandire promovata de miscarea iluminista. Majoritatea fondatorilor iluminismului sustineau ca multe din conceptiile umane despre lume si structura realitatii erau gresite si ca de imbunatatirea lor depinde imbunatatirea existentei umane pentru ca astfel societatea umana ar fi mai sigura si mai stabila (Hobbes), mai toleranta (Bayle), mai rationala in abordarea problemelor sociale si sanitare (Descartes), mai libera.

Valorile civilizatiei occidentale sunt produsul miscarii iluministe si exista o intensa dezbatere cu privire la legatura intre Iluminism si Crestinism, unii sustinand ca ideile iluministe de toleranta, libertate, egalitate etc. provin direct din traditia crestina. Relatia intre religie si Iluminism este insa mult mai complexa asa cum arata Jonathan Israel in lucrarea sa Iluminismul Radical. De fapt, spune el, au existat doua curente iluministe: unul "moderat" si majoritar, avand in frunte pe Kant, Locke, Voltaire si Hume, este cel mai cunoscut publicului. Dar a existat si un al doilea curent mai subteran si plin de forta, cel al Iluminismului Radical reprezentat de figuri ca d'Holbach, Diderot, Condorcet si in special Spinoza, care au format nucleul miscarii globale. Spre deosebire de primii, iluministii radicali respingeau orice compromis cu trecutul, credeau ca ratiunea trebuie sa primeze in orice aspect al vietii umane fara sa fie limitata de credinta si traditie. Pe baza principiilor lui Spinoza, societatea devine mai rezistenta la manipulare prin autoritate religioasa, autocratie sau dictatura, mai democratica, libertariana si egalitara, si asta face ca Spinoza sa fie principala figura a Iluminismului Radical.

Miscarea iluminista moderata avea mult mai mult prestigiu si sprijin in general dar cel care a schimbat lumea in final a fost curentul radical. Valorile fundamentale ale civilizatiei moderne provin in special de la miscarea radicala si au fost modelate atacand direct traditia crestina. Este evident atunci cat de superficiala si departe de adevar este afirmatia ca Crestinismul sta la baza valorilor civilizatiei moderne.

Cu toate astea trebuie sa recunoastem ca exista o diferenta importanta intre Crestinism si cealalta religie monoteista foarte raspandita - Islamul. Datorita ei Crestinismul cel putin nu a impiedicat aparitia Iluminismului in Occident, asa cum a facut Islamul in Orient. Comunitatea religioasa crestina, desi universala, nu pretinde autoritatea sociala sau politica. Puterea laica si religioasa, ca si jurisprudentele lor, raman separate. Mohamed alege insa alta cale, erijandu-se in mesager direct si unic al lui Dumnezeu adjudicandu-si astfel autoritatea absoluta. In Islam nu poate exista decat o singura lege - Sharia - expresia directa a "dorintei lui Dumnezeu". Este o doctrina de norme care reglementeaza si limiteaza toate aspectele vietii umane inclusiv cele intelectuale si politice. Ideea ca societatea s-ar putea baza, ca in Occident, pe o lege seculara creatie a mintii umane ce poate fi schimbata sau chiar abrogata, este o aberatie in Islam.

Islamul spre deosebire de Crestinism a reusit sa devina stapanul intregii vieti civile si politice. Cum spunea Ernest Renan intr-un discurs tinut la Sorbona in 1883, "un fel de doaga de otel incinge capul fiecarui musulman facandu-l absolut refractar la stiinta, incapabil de a invata orice, sau de a fi deschis la idei noi". Acesta este motivul pentru care nu poate exista Iluminism in Islam dar a fost posibil (dar nu a fost inspirat nici promovat) in lumea crestina.



Rethinking the idea of Christian Europe, Kenan Malik
Radical Enlightenment , Jonathan Israel
Worlds at war, Anthony Pagden

Foto: Oenoanda

Cine nu cunoaşte Edinburgh se poate întreba care este monumentul cel mai vizitat al oraşului. Răspunsul e  surprinzător pentru ca nu este nici mareţul monument al lui Sir Walter Scott nici cel  a lui David Hume ci...statuia lui Bobby. Bobby a fost cîinele credincios a lui John Gray, un poliţist, si ambii au fost nedesparţiti timp de trei ani pana cand in 1858 Gray moare de tuberculoza. Gray a fost ingropat in vechiul cimitir din Greyfriars Kirkyard in Vechea Cetate a Edinburghului. Legenda spune ca Bobby i-a supravieţuit 14 ani si i-a petrecut alături de mormantul stapanului.  A murit in 1872 si a fost îngropat aproape de John.

Langa mormantul lui John Gray se afla cel a lui James Brown – bătrînul paznic al cimitirului. Acesta îşi amintea cum în ziua următoare îngropării lui John l-a gasit pe Bobby dormind pe pamantul mormantului proaspat al acestuia. O regula interzicea animalele in incinta cimitirului si James a trebuit sa-l alunge dar in dimineaţa următoare căţelul era din nou acolo. Cand a văzut animalul tremurand de frig si foame, i-a fost mila si i-a dat de mancare. Din acel moment Bobby a considerat cimitirul ca pe propria sa casa si pană la moarte nu a părăsit nicio zi mormantul stapanului iubit.

Un documentar interesant bazat pe cartea lui Karen Armstrong, "A history of God", arata felul in care ideea de Dumnezeu a evoluat in religiile monoteiste pe parcursul a peste 4000 de ani. Foarte informativ si nepartinitor.

Am descoperit o fotografa fascinanta - Vivian Maier - o ingrijitoare de copii din Chicago (1926-2009). John Maloof, un fotograf amator,  a gasit o adevarata comoara fotografica printre mobilelele  si antichitatile cumparate  la o licitatie din Chicago in 2009. O opera de arta, in mare parte pe filme nedevelopate pe care le-a developat putin cate putin. Printe ele, semnatura lui Vivian.

Tacuta. Asa si-o amintesc "copiii" si angajatii de la firma la care-si developa fotografiile in general in format mic. Iubea cinematografia europeana si teatrul. A trait si a murit in penumbra, si cu toate astea, fotografiile ei emana multa, multa lumina.




Vivian Maier

Citesc “A distant mirror” (O oglinda indepartata) , cartea lui Barbara Tuchman.  Pentru cine nu stie, Tuchman a fost o istorica, ziarista si scriitoare americana care a murit in 1989 dupa o viata incununata de succesul  profesional. A castigat de doua ori premiul Pulitzer, primul pentru excelentul studiu cu privire la primul razboi mondial  - The Guns of August.

Cine vrea sa inteleaga  sec. 14 cu greu poate gasi  o carte mai potrivita decat “O oglinda indepartata.”  Tuchman reda foarte bine felul in care traia, ce manca si cum  se imbraca in  secolul  “urgisit” un cavaler, un taran sau un nobil. Descrie modul tragic in care oamenii au trebuit sa infrunte moartea neagra si razboiul de 100 de ani. Un secol dominat de religie si asa cum explica Tuchman, religia crestina este  una din marile bariere pe calea intelegerii acestui  secol.

Dificultatea de a stabili o empatie, de a intelege cu adevarat  valorile emotionale ale Evului Mediu, reprezinta obstacolul final.  Bariera principala este, cred, religia Crestina asa cum a fost:  matricea si legea vietii medievale, omniprezenta, cu adevarat obligatorie. Principiul sau insistent cā viata spirituala si cea de dupa moarte sunt superioare vietii materiale pe pamant, nu mai este impartasit la fel de lumea moderna, oricat de ferventi  ar fi crestinii de azi.  Atenuarea acestui principiu si inlocuirea sa cu credinta in valoarea individului si a unei vieti active care nu este neaparat centrata pe Dumnezeu, este de fapt ceea ce a creat lumea moderna si a dus la sfarsitul Evului Mediu.

Problema este ca desi societatea medievala propavaduia  renuntarea la viata simturilor, in practica nu renunta la aceasta, si cel mai putin o face Biserica insasi. Multi au incercat, putini au reusit, dar omenirea in general nu este facuta sa renunte.  In nicio alta epoca nu s-a acordat atata atentie banilor si posesiunilor cat in sec. 14 iar interesele carnale au fost la fel de intense ca in orice alt secol. Nici omul  economic nici cel senzual  nu pot fi reprimati.  

Discrepanta  intre principiile conducatoare crestine medievale si viata zilnica este marea capcana a Evului Mediu.  Este problema intalnita de-a lungul istoriei lui Gibbon, problema pe care el a tratat-o cu o usurinta delicat malitioasa, facand aluzii la fiecare pas la ceea ce i s-a parut ipocrizia idealului crestin in opozitie cu natura umana. 

În ianuarie 1954, doar cu un an înainte de moartea sa, Albert Einstein i-a scris filosofului Erik Gutkind o scrisoare dupa ce-i citise la recomandarile repetate ale unui prieten comun, cartea sa "Alege viata”. Scrisoarea a fost cumpărata la licitaţie in 2008 pentru  170.000 £. Se spune ca Richard Dawkins a vrut s-o cumpere dar nu a reusit.

Stimate domnule Gutkind,

la insistentele repetate ale lui Brouwer, am citit o mare parte din cartea ta pe care-ti  multumesc ca ai avut amabilitatea sa mi-o imprumuti. ..  În ceea ce priveşte atitudinea fata de  viaţă şi faţă de comunitatea umană avem foarte multe în comun. Idealul tau personal si lupta pentru eliberarea de dorintele egoiste, pentru a face viata frumoasa si nobila cu accent pe elementul pur uman ... ne uneşte –  in acest sens avem o  "Atitudine Americana”.

Cu toate acestea, fără sugestia lui Brouwer niciodată nu m-ar fi interesat cu adevarat cartea, deoarece este scrisa  într-un limbaj inaccesibil pentru mine. Cuvântul  Dumnezeu nu este pentru mine nimic mai mult decât expresia şi produsul slăbiciunii umane, Biblia o colecţie de legende onorabile  dar pur primitive, legende destul de puerile.  Niciun fel de interpretare, oricat de subtila ar fi ar putea schimba (pentru mine) acest lucru. ... Pentru mine, religia iudaică la fel ca toate celelalte religii este o întrupare a celor mai copilaresti superstitii. Şi evreii, printre care ma includ bucuros ... nu au nici o calitate diferita de  toate celelalte persoane. Din cate stiu, nu sunt mai buni decat alte grupuri umane,  desi sunt protejati de cele mai mari defecte prin lipsa lor de  putere.  Altfel nu vad  nimic "ales" la ei...
Acum, că am arătat destul de deschis diferenţele noastre privind  convingerile intelectuale,  este clar pentru mine că suntem destul de aproape unul de altul  în lucrurile esenţiale, şi anume în evaluarea comportamentului uman ... Cred că ne-am înţelege reciproc destul de bine dacă am vorbi despre lucruri concrete.

Cu mulţumiri şi cele mai bune urări,
Al tău,

A. Einstein

Iadul este Romania comunista iar autorul, James Bovard, povesteste in numarul din iunie 2010 al revistei The Freeman, calatoria sa in spatele Cortinei de Fier.  Traduc rapid cu ajutorul lui Google, o parte din articol:


Între  1986 şi 1987 m-am strecurat de câteva ori  în spatele Cortinei de Fier pentru a studia perversitatea economica şi sclavia politica. În luna noiembrie 1987 am zburat spre  Ungaria înainte de a ma indrepta spre regimul cel mai represiv din Europa.

Trenul de la Budapesta la Bucureşti, România, se numea Orient Express. Orient  Expressul original a început sa circule în anii 1880 şi conecta Paris cu  Constantinopol. Meniul in prima cursa a trenului includea stridii, calcan cu sos verde,  pui "à la chasseur", file de vită cu cartofi "château, şi un bufet de deserturi. Sub comunism mancarea a fost exclusa pe rutele prin Romania ale Orient Expresului  desi puteai gasi cateva ceva de-ale gurii in Ungaria. 

Aveam o cabina doar pentru mine in trenul care se indeparta de Budapesta spre sud-est. Mi se spusese ca dacă poliţiştii de frontieră imi găseau o hartă a României sau orice alte documente dubioase, m-ar fi putut aresta sau mi-ar fi putut refuza intrarea. Deci, târziu în noapte, aproape de graniţa română, studiam inca odata  documentele intiparindu-mi in minte lucrurile pe care ar fi trebuit sa le caut. Apoi le-am  rupt si le-am aruncat pe fereastra bucata cu bucata.  

La scurt timp după miezul nopţii trenul a oprit undeva in Transilvania la frontiera Ungaria-România. Scena avea toate elementele din filmul Dracula original din 1932. Nu am auzit lupi urlând  dar munţii, ceaţa care plutea jos si gărzile militare cu caini politisti inconjurand trenul erau de ajuns. Cabina mea a fost perchezitionata de patru ori, fiecare echipa depasindu-si predecesorii. Saltelele paturilor supraetajate au fost smulse şi  practic, fiecare centimetru cub de spaţiu a fost controlat... Orient Expressul  nu mai era expres după intrarea în România, parcurgand 400 de mile in 13 ore si functionand cu intarziere. 

Pretutindeni se vedeau indicii ale unui guvern care se temea de proprii sai cetateni. De-a lungul Transilvaniei turnurile de radio erau inconjurate de paza militara şi sârmă ghimpată. Trenul s-a oprit la Brasov, un oras medieval redenumit Stalin în 1950.  12 ani mai tarziu cand  tensiunea cu Moscova a crescut, Brasov si-a recapatat vechea denumire. Cu puţin timp înainte de a trece pe acolo, mii de muncitori devastasera  birourile Partidului Comunist si omorasera doi securişti ca protest la reducerile salariale.

România parea  dublu-condamnata de planificarea si amestecul politic guvernamental...Muncitorii nu erau fanii lui Nicolae Ceauşescu, dictatorul comunist care a transformat  România in regimul cel  mai barbar şi represiv din  Europa. Deşi România fusese granarul Europei înainte de primul război mondial, alimentele devenisera la fel de rare ca statisticile economice cinstite. Comuniştii distrusesera sute de kilometri patrati de teren agricol ca să ridice fabrici şi mine. Guvernul a răspuns la penuria de alimente cu o campanie de publicitate cu privire la pericolul de a manca in exces...Ceauşescu părea determinat sa-si supuna oamenii prin infometare. Românilor le era interzis să primească pachete cu  alimente din strainatate. Vizitatorii erau opriti la graniţa română şi li se nega intrarea în cazul în care incercau sa introduca in tara ciocolata sau guma de mestecat. 

Ca şi alte regimuri comuniste, România era o teocraţie economica. Guvernul isi folosea  pumnul de fier pentru a asigura că totul se întâmpla conform Planului. De exemplu, planul cincinal 1986-1990 decreta că oamenii de ştiinţă români vor face 4015 descoperiri, din care 2423 ar putea duce la noi produse ale întreprinderilor româneşti. Nu este surprinzător faptul că regimul "planifica" creativitatea, deoarece se consideră el insuşi omniscient.

România a fost unul dintre regimurile favorite ale Băncii Mondiale de la care a primit peste 2 miliarde de dolari între 1974 şi 1982. BM a prezis în 1979 că România va "continua să se bucure de una dintre cele mai mari rate de creştere în rândul ţărilor în curs de dezvoltare in urmatorul deceniu. . . şi să devină o economie industrializata până în 1990”.  Dar o mare parte din cresterea economica a României era rezultatul ajutorului Băncii Mondiale. Cu cat este mai mare ajutorul acordat unei tari, cu atat ii este mai usor sa prezinte tara ca o poveste de succes. Presedintele Bancii Mondiale Robert McNamara cita România pentru a sublinia propria "credinţa în moralitatea financiara a ţărilor socialiste."...

Stiinţa moderna a aparut ca reacţie impotriva aristotelismului , prin triumful filozofiei mecaniciste bazata  pe ipoteza ca toate fenomenele naturale pot fi explicate pe baza mişcarii corpusculilor materiali. Aceasta viziune se cristalizeaza in opera lui Newton cu o consecinta  surprinzatoare: cunoscand pozitia si viteza particulelor unui sistem la un moment dat, valorile sale viitoare si trecute sunt complet determinate si in principiu calculabile.
Teoria lui Newton s-a transformat in sec. 18 intr-un puternic instrument de calcul datorita unor matematicieni excelenti, unul dintre ei fiind Laplace care era si fizician si astronom. Laplace a aplicat acest calcul planetelor creand o disciplina noua – mecanica cereasca – ajungand la concluzia ca absolut tot comportamentul sistemului solar este explicabil si calculabil prin aplicarea matematica a teoriei gravitatiei universale a lui Newton.  Stimulat de propriul succes, in 1814 a facut o extrapolare radicala afirmand:

“...o inteligenţa care ar cunoaste la un moment dat toate fortele care actioneaza in natura impreuna cu pozitia respectiva a elementelor care o alcatuiesc , daca ar fi suficient de mare pentru a supune analizei matematice toate datele, ar putea ingloba intr-o singura formula miscarea celor mai mari corpuri ale universului si cea a celui mai usor atom. Nu ar avea nicio incertitudine si atat viitorul cat si trecutul ar fi prezente inaintea ochilor sai”.  (Laplace, Eseu filosofic despre probabilitati)

In ciuda marilor sale succese, in a doua jumatate a sec. 19 mecanicismul determinist incepe sa se dovedeasca a fi o extrapolare nejustificata bazata pe o viziune prea simplista a lumii. Cu toate astea, continua sa fie paradigma dominanta la sfarsitul sec. 19. Legile fizicii pareau complet cunoscute (mai raman doar detalii, spuneau unii) si lumea continua sa fie reprezentata prin metafora ceasului – un mecanism precis, exact, determinist.  Marea revolutie fata  de paradigma determinista apare odata cu noua ramura a stiintei – mecanica cuantica. O serie de publicatii ale lui  Max Plank si Einstein conduceau la o concluzie surprinzatoare si anti-intuitiva: lumina are o dubla natura, este unda si corpuscul in acelasi timp. Aceasta idee deschide o epoca de efervescenta intelectuala care culmineaza in 1927 cand un grup de fizicieni (Bohr, Heisenberg, Dirac, Schrodinger, DeBroglie) se reunesc intr-o conferinta in care deschid calea unei viziuni complet noi asupra lumii. In cuvintele lui Einstein “un mare voal s-a ridicat si a descoperit o lume complet diferita de fizica clasica”.

O lume noua, plina de surprize. Una din ele este descoperirea ca legile naturii sunt de un tip complet diferit de cel al legilor fizicii clasice: sunt legi probabilistice in sensul ca prezic probabilitati nu certitudini.  Alta este descoperirea (Heisenberg ) unui  principiu care limiteaza cunoasterea realitatii – principiul incertitudinii potrivit caruia este imposibila cunoasterea precisa si simultana  a pozitiei si vitezei unei particule, un electron de exemplu.  Cu aceasta mecanicismul determinist al sec. 19 se prabuseste. Heisenberg spunea: “In afirmatia: daca cunoastem prezentul putem prezice viitorul, este falsa premisa nu concluzia”. Ruptura cu determinismul este atat de radicala incat fizicieni  printre care Einstein - partizan al viziunii clasice a lumii in termeni deterministi -  refuza  s-o accepte.  Respingerea de catre Einstein a unei teorii statistice, cu un hazard obiectiv a ramas in istorie in forma unei fraze celebre: “Nu cred ca Dumnezeu da cu zarul”.  Abandonarea imparatiei demonului lui Laplace era inacceptabila pentru unii oameni de stiinta.
O alta surpriza a mecanicii cuantice este faptul inevitabil de a accepta prezenţa simultana de elemente aparent incompatibile si anti-intuitive. De exemplu e ciudat ca lumina sau un electron sunt unda si corpuscul in acelasi timp. Si totusi, numeroase experimente demonstreaza fara dubiu aceste aspecte care aparent se exclud unul pe altul. Bohr l-a considerat  un  principiu logic si l-a numit principiu de complementarietate. 

Rezultatul este constatarea ca suntem departe de realitate.  Nu e doar insuficient sa acceptam ca lucrurile nu sunt ceea ce par: trebuie sa acceptam ca nu sunt nici ceea ce ar putea sa para ca sunt.  Fizica sec. 20 confirma o idee avansata deja de multi filozofi (Hume, Kant): capacitatea noastra de a intelege lumea este mult mai mica decat se credea in ciuda iluziei continue create de incredibila abilitate  tehnologica.

Este necesar ca azi sa se renunte la doua idei care formau parte in trecut din bagajul conceptual al oamenilor de stiinta: in primul rand aceea ca observam lucrurile in mod obiectiv, separate de restul universului si de observator.  In al doilea rand, nu este posibil sa afirmam ca masura  unei marimi a unui sistem atomic poate descoperi valoarea pe care marimea respectiva o avea inainte de a fi masurata.  Si asta pentru ca masurarea nu ne informeaza despre lucruri in sine ci despre relatia lor cu observatorul.

Din punct de vedere filosofic, disputa intre Einstein si Bohr este o dezbatere intre postura realista  bazata pe convingerea ca exista o lume obiectiva independenta de observator si ca proprietatile sale pot fi cunoscute in mod obiectiv , si postura pozitivista  in care lucrurile exista atunci cand sunt percepute si nu are sens sa vorbim despre ele in afara perceptiei.  Exista si alte pozitii de exemplu cea a realitatii voalate (acoperite cu un voal)  care sustine ca desi realitatea poate fi cunoscuta doar partial, putem spune ceea ce aceasta nu este .  “Realitatea, desi nu este cognoscibila in sensul obisnuit al cuvantului, nu este nici riguros incognoscibila. Este voalata”

Daca vrem sa mentinem metafora universului care functioneaza ca un ceas trebuie sa acceptam ca este un ceas care merge cam prost: uneori o ia inainte, alteori ramane in urma, ba chiar rotile ii pot sari in mod imprevizibil. Adeptii desenului inteligent nu au nicio baza pentru a sustine viziunea universului ordonat si armonios care functioneaza dupa un mecanism perfect si care le sugereaza existenta unui ceasornicar. Mai mult, nici macar nu banuiesc cat de simplista si gresita este aceasta viziune. Pentru a fi coerenta cu stiinta de azi, viziunea actuala a lumii combina necesitatea si determinismul pe perioade limitate de timp cu hazardul  multifaţetic .

Dupa calculele facute in sec. 17 de arhiepiscopul irlandez, James Ussher, 23 octombrie nu este o zi oarecare. Mai exact, duminica 23 octombrie 4004 a.c. este nici mai mult nici mai puţin decat ziua creatiei lumii. Ussher publica in 1650 Annales Veteris Testamenti, a prima mundi origine deducti, opera in care stabilea o cronologie a evenimentelor trecute, bazandu-se pe Vechiul Testament. Calculele sale erau o contributie la dezbaterea teologica cu privire la varsta pamantului – o tema dezbatuta de secole de crestini care nu tin cont nici azi  de evidenta stiintifica. Urmand fidel Geneza, Ussher scria:

“In prima zi (Geneza 1:1-5), duminica 23 octombrie ...Dumnezeu a creat lumina..a separat-o de intuneric si a numit-o pe prima “zi” si pe a doua “noapte”.

“Zi” si “noapte” care nu erau marcate de rasaritul si apusul Soarelui pentru ca dupa cum spunea Ussher,

“In a patra zi (miercuri 26 octombrie), au fost create Soarele si Luna si restul stelelor.

Ussher a dedus  data exacta a unor  evenimente "istorice" extrem de importante ;) (wink, wink) cum ar fi:
- Potopul Universal care a inceput intr-o duminica 7 decembrie 2349 ac
- babilonia lingvistica de la Turnul din Babel 2247 ac
- separarea apelor marii Rosii de catre Moise 1491 ac

E posibil ca arhiepiscopul sa fi ales anul 4004 a.c. influentat fiind de credinta predominanta pe atunci ca Pamantul a fost creat 4000 de ani inainte de nasterea lui Isus. Credinta care se mai mentine din pacate si azi printre fundamentalisti care sustin ca Pamantul are o vechime de mai putin de 10000 de ani. Pentru acestia Ussher ramane o figura profund respectata.  Respect pe care nu-l au pentru oamenii de stiinta care au contribuit cu adevarat la datarea varstei Pamantului si a Universului.

Totuşi  Ussher trebuie “judecat” in contextul epocii sale. Azi il criticam pentru ca a adjudecat creatiei lumii o perioada atat de scurta de timp in comparatie cu calculele noastre actuale de miliarde de ani. Dar in epoca sa era mai preocupat sa le explice concetatenilor sai de ce si-a petrecut Dumnezeu asa de mult timp pentru Creatie (6 zile) cand ar fi putut crea  totul intr-o clipa. Iata una din explicatiile sale:

“Pentru a ne ajuta sa intelegem mai bine maiestria sa. Chiar si un om care ii explica elevului sau literele alfabetului, incepe mai intai prin a-l invata liniile care formeaza literele si nu toate literele deodata”

Sa nu spuneti ca nu-i o explicatie isteaţa. Un singur lucru mi se pare ciudat: ca fundamentalistii nu sarbatoresc ziua de azi asa acum se cuvine adica cel putin cu pompa cu care sarbatoresc ziua “nasterii domnului” sau “invierea”.  Azi ar trebui toti sa spuna “La mulţi ani lume!”, nu-i asa?

Diabetul insulino-dependent este o boala teribila. Viata celui afectat depinde complet de aportul extern de insulina. In lipsa acesteia cel mai probabil este ca va intra in coma diabetica si va muri. In prezent, in tarile asa zis civilizate, injectiile cu insulina nu reprezinta o problema. Dar sistemul care-i mentine pe bolnavi in viata este destul de delicat. V-ati intrebat vreodata care ar fi soarta acestor bolnavi daca sistemul ar fi amenintat de fenomene de amploare cum ar fi un dezastru natural sau un razboi? Care era soarta acestora de exemplu in timpul celui de-al doilea razboi mondial? Exista supravietuitori diabetici ai Holocaustului? Raspunsul cel mai sigur este ca nu. Dar cautand in Internet dupa termenii cheie anteriori, poti afla o poveste surprinzatoare – povestea Evei Saxl.

Eva Saxl a fost o lingvista nascuta in 1921 in Cehoslovacia. Persecutia nazista a obligat-o sa fuga impreuna su soţul ei Victor in China, cand in 1940 nemţii ocupau Praga. La putin timp dupa ce ajung in ghetoul din Shanghai, Evei i se diagnosticheaza diabet tip I (insulino-dependent). Ca urmare, trebuia sa-si injecteze periodic insulina ca sa supravietuiasca. Cand japonezii inchid toate farmaciile din Shanghai, nu-i mai ramane decat sa obtina insulina de contrabanda extrem de periculoasa. Decizia pe care o iau Eva si Victor ii propulseaza in categoria oamenilor cu adevarat remarcabili: se hotarasc sa fabrice propria insulina. Obtin cartea de Medicina Interna de Beckman in care autorul descrie metodele prin care Banting si Best extrageau in 1921 pentru prima oara insulina din pancreasul de vaca si caine. Conving un farmacist chinez sa ii lase sa foloseasca micul sau laborator si se pun pe treaba. Ca sa obtina bani cu care sa cumpere pancreasuri de bivol (singura sursa disponibila) Eva tricota ciorapi pe care-i vindea. Le-a trebuit un an sa obtina substanta maronie pe care au testat-o mai intai pe iepuri. Cand Evei i se termina rezervele de insulina este obligata sa testeze pe ea insasi substanta pe care o fabricasera.

Din fericire, au avut succes, insulina functiona. Si i-au ajutat cu aceasta pe toti bolnavii de diabet, unii pe moarte, care numai asa au supravietuit. Intre 1941 si 1945 sute de diabetici din Shanghai au supravietuit datorita insulinei fabricate de ei. N-au cerut niciodata bani in schimb.

Dupa razboi, Eva a calatorit prin toata lumea si a dat conferinte despre diabet cu sprijinul Asociatiei Diabetice Americane (au emigrat in SUA). Eva a murit in 2003 in Chile unde a continuat sa activeze in sprijinul bolnavilor de diabet pana in ultimul moment.

Cap. 33 Despre ateii mahomedani

"Ateism" este în limba arabă zindak si ilhad, iar "ateu" este mulhid, sau în limba persană, nahoda. Printre musulmani, şi mai ales în rândul turcilor, sub acest nume sunt incluşi toţi cei care sub turbanul alb predica doctrina coranica, dar nu acceptă faptul că Mohamed însuşi este un profet divin şi nici nu cred că există vreo carte care a fost scrisa de Dumnezeu şi data oamenilor prin intermediul vreunui profet, motiv pentru care sunt considerati a fi mulgid, "atei" şi kitabsiz, "fără carte".

Că există mulţi astfel de oameni în Imperiul Otoman şi mai presus de toate in Constantinopol, este un fapt nu numai recunoscut chiar de turci ci pe care l-am vazut noi inşine si l-am observat in discuţiile cu oameni foarte învăţati şi competenti în materie de fizica, care sunt de părere că natura însăşi sau mişcarea şi activitatea naturala, sunt tot ceea ce aceia care spun şi cred că Dumnezeu există înţeleg prin denumirea de "Dumnezeu" şi prin atributele numelui sau. Si consideră că fiinţa umană şi construcţiile nu sunt mai nobile sau mai frumoase decât orice alt lucru natural, ci se deosebesc numai printr-un grad de compoziţie naturală. Despre aceasta compozitie se spune că constă în elemente plasate în armonie unul cu altul şi că o creatură fizică este facuta din aceste elemente. Ca un exemplu, se spune că un cal este mai nobil decât un catâr, leul mai nobil decât lupul, albinele mai nobile decat muştele, furnicile mai nobile decat viermii, chiparosii mai nobili decat pinii, pinul mai nobil decat teiul si plantele mereu verzi mai nobile decat cele cu frunze căzătoare. Şi toti pomii fructiferi sunt mai nobili decat cei care nu dau rod. Şi aşa omul este mai nobil şi mai frumos decât toate animalele. Cu toate acestea, în ceea ce priveşte materia, forma, compoziţia armonioasă a atomilor sai, în nici un fel nu exceleaza omul fata de alte lucruri naturale, si toate fiintele in rerum natura sunt generate şi corupte, avand ciclul lor în conformitate cu determinarea şi măsura compozitiei acestora. La sfârşitul acestei activităţi (adica la încetarea miscarii naturale), fiecare parte a corpului revine la starea sa primordială adica la începuturile sale naturale, şi se dizolva şi apoi părţile iau forme, adica un atom se combină cu altul, alt atom cu inca unul si în acest fel rămân în mod constant şi fără încetare ghidati si controlati si mentinuti in cadrul miscarii lor naturale.

Evident il citisera pe Lucretiu (Epicur).

Karen Dinesen s-a nascut (1885), a trait mare parte din viata si a murit (1962) in Rungstedlund, 25 km la nord de Copenhaga si 10 km la sud de Helsingør. Inca de mica dovedeste talent pentru desen si urmeaza cursuri de arta, dar adevarata si constanta pasiune este cea de povestitoare. Casa, un conac din sec. 16, este azi un muzeu la marginea marii la care se ajunge din Copenhaga dupa o scurta calatorie in tren pana la Rungsted Kyst, urmata de o plimbare pe jos (circa 20 minute) sau in autobuz.

“Eu aveam o ferma in Africa, la poalele dealurilor Ngongului”.

Dar Karen avea si o proprietate in Danemarca, si aici, la casa din Rungstedlund se intorcea dupa 17 ani in Africa Orientala Britanica, actuala Kenya. In 1913 se casatoreste in Mombasa cu baronul suedez Bror von Blixen-Finecke iar in 1916 cumpara o plantatie si creaza Compania de cafea Karen, langa Nairobi. Imprejurarile istorice si climaterice au facut din pacate ca proiectul sa esueze. Dupa divortul din 1918, Karen are o relatie amoroasa cu englezul Denys Finch-Hatton (interpretat de Robert Redford in filmul "Out of Africa" de Sidney Pollack).

In Africa a pictat o serie de portrete care pot fi vazute la Muzeu si a inceput sa scrie prima sa carte “Sapte povestiri gotice”. Revenind la Rungstedlund dupa moartea lui Denys, incepe o intensa activitate literara care castiga in cele din urma aprecierea criticii si a marelui public. Sub pseudonimul Isak Dinesen publica ”Memorii din Africa”. Povestirile sale au fost ecranizate de Orson Wells (“O istorie nemuritoare”) si de Gabriel Axel (“Festinul lui Babette”). Truman Capote o viziteaza in Rungstedlund, dupa care scrie in “Muzica pentru cameleoni” : “era o adevarata seducatoare, o seducatoare prin conversatie. Ah! Ce fascinanta era, asezata in minunata sa casa, intr-un orasel danez la marginea marii...” Cand, In 1954 Hemingway primeste premiul Nobel, autorul american afirma public ca in opinia lui, Karen Blixen ar fi trebuit sa fie castigatoarea.

In Danemarca desfasoara o intensa activitate atat literara ci si radiofonica. Sanatatea sa se inrautateste insa in 1955 datorita unor probleme gastrice care o impiedica sa se alimenteze. In 1962, moare la 77 ani. Ultima sa dorinta a fost sa fie inmormantata sub un fag imens pe proprietatea familiara din Rungstedlund. Mormantul, simplu, lipsit de orice simbologie religioasa, se afla la cateva sute de metri de casa la capatul unei carari umbroase ce serpuieste pe langa gradina cu flori mentinuta asa cum era pe cand traia Karen. Buchetele vesele decoreaza toata casa dand senzatia ca locatara poate aparea dintr-un moment in altul. Strabatand camerele descoperi dragostea lui Karen pentru Africa. Se spune ca in fiecare noapte inainte de a se culca, deschidea usa dinspre sud a casei si privea cateva momente in departare, spre Africa. In salon pastra desenele si planul fermei de la poalele colinelor din Ngnong. Tot aici se mai afla inca mobilele care au calatorit cu ea in Africa si cufarul din Zanzibar pe care i l-a daruit servitorul sau somalez Farah, scuturi si lanci africane.

Cele 16 hectare de teren care inconjura casa sunt de o mare frumusete, cu gradini , paduri si apa, un sanctuar al pasarilor asa cum si-a dorit Karen sa fie. Ca orice muzeu danez, casa are un mic magazin si o cafenea considerata dintre cele cu ambianta cea mai placuta din Danemarca.



Festinul lui Babette

Documentar despre viata lui Heidegger si (mai putin din pacate) despre filozofia sa. Heidegger l-a sprijinit activ pe Hitler ceea ce i-a stricat reputatia (dupa al doilea razboi mondial aliatii i-au interzis sa predea timp de 5 ani). Cu toate astea, ideile sale au supravietuit (reabilitat in special cu ajutorul Hannei Arendt) si au influentat gandirea filozofilor secolului 20, in special Sartre, Lacan si Derrida.
Opera sa principala (Sein und Zeit, 1927) a fost dominata de preocuparea sa pentru ontologie - studiul metafizic al existentei insasi.

Machiavelli spunea ca de multe ori trecuse prin momente de “criza de femei”. Odata, batrana care-i spala camaşile i-a propus sa-i dea o mana de ajutor in acest sens si l-a condus intr-un loc intunecat in care il aştepta o femeie cu faţa acoperita. Astfel descrie Machiavelli intalnirea (reala sau fictiva) cu aceasta prostituata intr-o scrisoare catre prietenul sau Luigi Guicciardini (8 Decembrie 1509):

Cum sunt cam timid, m-am speriat; totusi odata singur cu ea pe intuneric (pentru ca batrana a iesit imediat din casa inchizand usa), am mers mai departe in pofida coapselor pe care i le simteam zbarcite, a sexului umed si a mirosului urat care-i venea din gura, aşa eram de infierbantat. Dar cum am terminat, am simtit o nevoie atat de stringenta sa-mi vad “marfa” incat am luat un taciune din şemineu si am aprins imediat lampa care se afla deasupra; indata ce s-a facut lumina, lampa era sa-mi cada din mana. Vai de mine! Era sa cad mort de urata ce era. Avea in faţa un smoc de par albit dar spre ceafa era cheala şi pe chelie i se plimbau paduchii iar in mijloc avea o cicatrice. Genele ii erau pline de lindini; ochii puchinoşi erau unul mai sus şi altul mai jos iar spancenele le avea pe jumatate chelite. Nasul plin de muci, intors in sus, avea o taietura. Gura era stramba intr-o parte si pe acolo i se prelingea saliva pe care nu o putea reţine din lipsa de dinţi. Pe buza de sus avea o mustaţa lunga, desi rara. Iar de pe barbia ascutita si intoarsa un pic in sus pieile ii atarnau pana acolo unde-i incepea gatul...

Parintele psihanalizei a folosit acest apartament din Viena (Berggasse 19) ca locuinta si cabinet de consultatii intre 1891 si 1938 cand a fost nevoit sa fuga de nazisti cautand refugiu in Anglia. Azi este un muzeu dedicat operei si figurii lui Freud.


















Update: Un documentar despre Freud si psihanaliza



2, 3, 4, 5

Oenoanda ©

Deşi puţini ar fi acceptat acest lucru, Creştinismul a fost iniţial o erezie a Iudaismului. Isus din Evanghelii era in multe aspecte un om sfant tipic al Orientului şi multe din miturile care au insuflat profunda credinţa creştina – zeul asasinat, naşterea dintr-o virgina, reincarnarea – aveau provenienţa asiatica. Adepţii imediati ai lui Isus şi in special Sf. Paul au facut tot posibilul sa trasforme un cult centrat in jurul unui profet ratacitor, in religia de stat a unei succesiuni de imperii.

Mulţi pagani au fost iniţial ingroziti de extinderea Creştinismului - o secta universala lipsita de respect pentru stramoşi, de radacini si de ataşament pentru o patrie. Intoleranta, ca toate religiile monoteiste, care accepta un singur zeu, un singur mod de a-l venera, şi un singur mod de a inţelege locul pe care omenirea il ocupa in creaţia sa, contrasta puternic cu atitudinea romanilor pagani pregatiţi sa tolereze alte religii atata timp cat nu dispreţuiau si nu atacau in mod direct zeii Romei.

Exista deasemeni problema cultului divinitaţii Imparatului. Venerarea lui Augustus era pentru pagani un juramant de credinţa faţa de Stat ceea ce pentru creştini era o blasfemie inacceptabila. Paganii erau revoltaţi şi de valoarea deosebita pe care creştinii o acordau martirismului. Caracteristica definita de Lucian drept “Imbecilitate crasa”, In pofida persecuţiei – deşi numarul victimelor a fost exagerat intotdeauna de apologeţii creştini – şi in ciuda prapastiei morale şi culturale care se deschidea tot mai mult intre Creştinism si Paganism, numarul converşilor la noua religie continua sa creasca. De ce? Mulţi cred ca acesta este un mister nerezolvat complet nici in ziua de azi.

Creştinismul, cu insistenţa sa de a intoarce celalalt obraz, de a renunţa şi a ierta şi credinţa in triumful final al celor slabi şi saraci in detrimentul celor puternici si bogaţi, nu era deloc potrivit ca religie a unui Imperiu. Promitea in schimb ceva ce nu exista in paganism – renaşterea şi proximitatea faţa de insuşi Dumnezeu. Nu era insa singura religie expansiva – Mitraismul, un cult persan-elenistic care la jumatatea sec. 2 s-a raspandit practic in tot Imperiul Roman de la Marea Neagra pana in Britania si din Egipt pana la Rin, era principalul rival al Creştinismului. Mitra era un zeu favorabil elitei romane, deşi se pare ca aceasta nu l-a sprijinit niciodata cu fonduri publice. Era foarte asemanator lui Apollo si Sol Invictus, zei pe care-i adora Constantin si pe care i-a tolerat in continuare chiar şi dupa acceptarea Creştinismului. Avea deasemeni asemanari cu Zoroastrismul. Mitraismul intrunea toate caracteristicile ca sa fie mult mai atractiv paganilor romani in comparaţie cu Creştinismul mai ales pentru ca sprijinea fervent natura divina a Imparatului. In plus avea in comun cu Creştinismul faptul ca era un cult al misterului: oricine vroia putea sa i se alature, dar trebuia sa fie iniţiat ceea ce le acorda barbaţilor (şi femeilor) statutul de membru al unei elite.

Un posibil motiv al triumfului Creştinismului sau cel puţin al dispariţiei paganismului, este dat de contextul istoric: lumea in care avea loc procesul iniţial de creştinizare incepea sa se dezmembreze incet dar irevocabil. Epoca de aur care se credea ca era sfarşitul istoriei, apusese. In anul 200 o crunta recesiune economica lovise bazinul Mediteranei. Legiunile romane suferisera groaznice infrangeri in mainile Sasanizilor, Goţilor şi altor triburi germanice. Razboiul civil adusese guvernul imperial in pragul dezintegrarii. Isus spusese “Regatul meu nu aparţine acestei lumi”. Atunci o noua speranţa incepea sa atraga lumea – in locul imperiului decadent care paruse in trecut etern şi indestructibil, stralucea promisunea unui regat al fericirii si al vieţii eterne. Iar paganismul era incapabil sa lupte cu o asemenea speranţa.


Worlds at war - Anthony Pagden

Philosophy is a battle against the bewitchment of our intelligence by means of language. — Ludwig Wittgenstein

Ludwig Wittgenstein (1889-1951) a fost unul din filozofii cei mai influenti ai secolului 20 si dupa parerea mea unul dintre cei mai remarcabili indivizi ai speciei. S-a nascut in Viena intr-o familie extrem de instarita a imperiului Austro-Ungar. Tatal lui detinea practic toata industria de fier si otel din Austria. Influentat de tatal sau, a studiat inginerie, mai intai in Berlin si apoi in Manchester. Mai tarziu, framantat de intrebari filozofice, ajungea la Cambridge (1911) ca sa studieze cu Bertrand Russell. Devine rapid favoritul acestuia, “alesul” lui Russell pentru a gasi solutii problemelor nerezolvate ale filozofiei logicii. In 1913 pleaca din Cambridge izolandu-se in Norvegia in speranta ca singuratatea il va ajuta sa se concentreze. Dupa un an de meditatie asupra problemelor logicii, se intoarce la Viena cand incepe primul razboi mondial.

Se inroleaza voluntar in armata austriaca iar spre sfarsitul razboiului este luat prizonier de italieni. Intre timp scrisese pe front Tractatus Logico-Philosophicus, care va fi publicat abia in 1921 (dupa ce fusese respins repetat de diferite edituri probabil pentru ca nicio minte nu era pregatita sa-l inteleaga). Crezand ca in aceasta lucrare rezolvase toate problemele filozofice, renunta la filozofie si devine invatator de scoala rurala. Decide sa traiasca numai din banii pe care ii castiga prin propriile forte si renunta la averea colosala mostenita de la tatal sau. Dupa o scurta perioada ca invatator (deasemeni infructuoasa si mizerabila), in 1926 se face arhitect pentru scurt timp fiind implicat in proiectarea si constructia unei case pentru sora lui Gretl. Aceasta casa inca exista in Kundmanngasse si este un monument de austeritate, caracterizat fiind de rigoare, claritate si precizie (era un admirator al lui Adolf Loos, arhitectul modernist vienez).

In 1929 revine la Cambridge pentru a-si relua activitatea in filozofie, convins de data asta ca Tractatus nu ofera de fapt solutia la toate problemele filozofiei. Din 1929 pana la moartea sa in 1951, Wittgenstein imagineaza o noua metoda de a face filozofie, fara precedent in istoria gandirii. Un mod de a aborda filozofia in care incearca sa ramana fidel ideii din Tractatus ca filozofia nu poate fi o stiinta sau ceva care seamana cu stiinta. Filozofia, spune Wittgenstein, nu este un corp doctrinal, ci o activitate – aceea de a clarifica confuziile datorate “vrajii” limbajului. Acest concept este de fapt contributia sa cea mai importanta si mai radicala in filozofie.




2, 3, 4, 5

"If I have seen further it is only by standing on the shoulders of giants" Isaac Newton

In istoria stiintei, Revolutia Stiintifica a fost o perioada de schimbari substantiale in modul de gandire. Noile idei in fizica, astronomie, anatomie umana, chimie si biologie au condus la respingerea doctrinelor care au dominat Evul Mediu. “The genius of Britain” este un documentar produs de BBC in care se recunoaste meritul britanicilor care au contribuit la modelarea lumii moderne. Si acest lucru o fac oameni de stiinta remarcabili contemporani: Stephen Hawking, Richard Dawkins, David Attenborough, Robert Winston, Jim Al-Khalili si altii. In primul episod aflam povestea incredibila a unui grup de prieteni, colegi si rivali (Robert Boyle, Christopher Wren, Robert Hooke, Edmond Halley si Isaac Newton) care prin curiozitate, gandire riguroasa si genialitate au descoperit si elaborat teorii care au demolat practic tot ceea ce se credea ca se stia despre lume. Evenimentele sunt povestite in contextul iernii anului 1664 in care un obiect isi face misterios aparitia pe cer.



Episodul 1: 2, 3, 4, 5
Episodul 2: 1, 2, 3, 4, 5

Daca te emotioneaza mecanica masurarii timpului si treci prin Viena, nu uita sa vizitezi una din cele mai vechi case ale orasului – Harfenhaus (casa harpistului) care gazduieste o colectie de vreo 1000 de ceasuri din sec. 15 si pana in prezent: ceasuri solare, orologii de catedrale, ceasuri de buzunar cu arc decorate ca minunate bibelouri de portelan, ceasuri cu pendul si pana la ceasurile cu rubine pe care le purtau bunicii. Remarcabil este ceasul astronomic construit intre 1760 si 1769 de un calugar augustin - David Ruetschmann sau Frater David (prima fotografie) - calibrat pana in anul 9999. Multe dintre ele sunt in stare de functionare, ticaind disciplinate sute de ani dupa ce mintile si mainile abile ce le-au construit au disparut.