Primul lucru care-mi vine in minte despre Islanda sunt orele de geografie, marea harta a lumii intinsa pe perete. Undeva sus, mai aproape de Groelanda si inghetul arctic decat de Europa, se afla aceasta ciudata insula. Ma intrebam cum o fi sa traiesti acolo, un loc ostil numit pe buna dreptate Pamant de Gheata. Toate lecturile posterioare n-au facut decat sa-mi stimuleze curiozitatea pentru Islanda. “Calatorie spre centrul pamantului” cu inceputul sau spectaculos intr-un vulcan islandez. Misterioasa stea cazatoare cautata de Tintin, expeditia Aurora etc.

Islandezii nu pot fi intelesi in afara istoriei lor, mai ales a etapei lor medievale numita “Epoca de Aur”. Primii colonizatori au ajuns in Islanda tarziu, prin 874, cu Ingolfur Arnarson exilat in urma vrajmasiei sangeroase cu familia unui nobil norvegian. Timp de aproape 300 de ani, de la primele asezari si formarea “parlamentului” (adunarea nationala numita Althing in 930) si pana la pierderea independentei in 1262 in mainile regelui Norvegiei, au trait si s-au organizat intr-o societate libera – Statul Liber Islandez.

In lipsa amenintarilor externe, colonizatorii Islandei au creat o societate de agricultori dispersati cu o minima ierarhie sociala, lipsita de putere executiva. Principalul motiv care i-a manat pe vikingi sa migreze din Norvegia spre Islanda a fost evitarea relatiilor de tip feudal. Fugeau de rege, de stapani, de subjugare si ca urmare pe noul teritoriu au dezvoltat un sistem de guvernare descentralizat. In locul regelui, existau “sefi” locali (godi) care aveau putere numai daca reuseau sa convinga oamenii sa-i asculte. Jesse Byock scrie in “Vicking Age Island” ca legatura legala godi-thingmen (thingmen=adepti legali ai unui godi) se stabilea printr-un contract public voluntar. Cheia sistemului descentralizat era libertatea de a comuta intre sistemele legale existente. Pe termen lung orice lider incompetent isi pierde credibilitatea. Oamenii puteau sa-si schimbe loialitatea intre Godi fara a se deplasa intr-o noua zona geografica. Exista discordie, dusmanie de moarte, dar toti colaborau in cadrul sistemelor juridice si sociale pentru atenuarea efectelor globale ale violentei. Aveau tehnici surprinzator de democratice pentru controlarea violentei si impartirii puterii. Rezultatul a fost ca islandezii au trait armonios si liber timp de aproape trei secole.

Din 930 odata cu crearea Althingului, si pana in sec. 12, societatea islandeza s-a caracterizat prin stabilitate socio-economica. La sfarsitul sec. 12 apare o noua elita, a marilor sefi sau storgodar. Acestia lupta pentru ceea ce initial era de neobtinut pentru lideri – autoritate executiva centralizata. Treptat, islandezii isi pierd independenta in 1262 si odata cu ea dispare Statul Liber. Jesse Byock descrie in Vicking Age Iceland- un studiu exhaustiv bazat pe Saga si arheologie - perioada medievala a Statului Liber Islandez; modul in care traiau si se organizau islandezii in aceasta etapa si posibilele cauze care au dus inevitabil la pierderea libertatii. O carte interesanta pentru cei interesati de subiect.

Oamenii Gisu din Uganda sarbatoresc din doi in doi ani un ritual prin care baietii trec de la etapa adolescentei la cea adulta, a barbāţiei – ritualul circumciziei sau Imbalu. Baietii trebuie sa suporte intreg ritualul strangand din dinti si fara sa arate nici cea mai mica urma de frica sau impotrivire. Cei de la Vice Guide to Sex au facut acest documentar din perspectiva experientei a doi baieti care trec prin ritualul Imbalu. Atentie, unele imagini pot fi dure pentru cei “slabi de inger”.

In sud-estul Asiei se afla o zona geografica vasta si putin cunoscuta in care supravietuiesc ultimele societati fara stat de pe planeta. Zomia este termenul inventat in 2002 de istoricul olandez Willem van Schendel pentru a desemna acest spatiu planetar care cuprinde in jur de 2,5 milioane de km2 intre China, India si Bangladej si in care locuiesc in jur de 80 de milioane de persoane de etnie variata, la inaltimi cuprinse intre 200 si 4000 metri. Zomia sau “oamenii de la munte” nu reprezinta o unitate politica ci o serie de grupuri umane cu un sistem de organizare sociala si ecologica net opus celui bazat pe Stat si pe agricultura sedentara caracteristica campiilor asiatice administrate de acesta.

Zomia ii reprezinta pur si simplu pe cei care fug de Statul teritoriilor “de jos”. Departe de a fi depasiti de progresul civilizatiei din campie, oamenii muntilor au ales de bunavoie sa traiasca dincolo de sfera de actiune a Statului, cautand libertatea – de impozite, munca fortata, recrutare, epidemii etc. Atat agricultura cat si structura lor sociala se bazeaza pe ideea de libertate, de facilitare a autonomiei, a dispersarii si de evitare a subordonarii.

Daca azi anarhismul este doar o idee romantica in tarile occidentale, aceasta populatie reprezinta o forma reala de organizare sociala “alternativa” hegemoniei statului modern.
James Scott, profesor de istorie politica si antropologie a studiat aceste popoare sintetizand concluziile sale in “Arta de a nu fi guvernat”.




PDF. Stilled to silence at 500 metres - J. Scott

Antropologul Vintila Mihailescu discuta online cu cititorii HotNews.ro marti, de la ora 11.00, despre mecanismul prin care moartea unei figuri publice a determinat o miscare de masa in Romania. Este vorba despre schimbarea radicala de comportament a mii de romani dupa ce actorul Toni Tecuceanu a murit bolnav de gripa porcina. Peste 40.000 de persoane s-au vaccinat la inceputul anului iar numarul romanilor care au cerut sa fie imunizati este de 10 ori mai mare decat in decembrie 2009.
Cum se poate schimba de la o zi la alta atitudinea unei populatii semnificative pe un subiect sensibil? Aflati marti, in intilnirea online de la ora 11.00 cu antropologul Vintila Mihailescu.

via HotNews.ro

Despre tribul Piraha pierdut in inima Amazonului brazilian, pe malul raului Maici, am mai scris. Daniel Everett a stat cu ei peste 30 de ani, le-a invatat limba, le-a descifrat cultura si obiceiurile. In urma acestei incredibile experiente, a publicat cartea “Don’t sleep, there are snakes”. Prin anii ’70 Daniel lua contact pentru prima data cu aceasta cultura azi in pericol de disparitie, ca trimis al agentiei misionare SIL (Summer Institute of Linguistics) cu scopul de a evangheliza tribul indigen. Interesant este faptul ca nici un piraha nu s-a convertit vreodata desi misionarii incearca de secole. Nici Daniel nu a reusit cu toate ca le-a tradus Noul Testament in limba piraha. Mai mult, dupa ce a trait zeci de ani printre ei, a devenit ateu.

Piraha sunt un caz special in multe privinte. Nu au nici un mit al creatiei, nu cred in zei si nu au ritualuri nici macar pentru inmormantarea mortilor. Sunt foarte refractari la ceea ce le este impus din afara. Cu toatea astea e foarte posibil sa fie oamenii cei mai fericiti. Rad mai tot timpul si nu cunosc grija. Spre deosebire de alte triburi, nu se zbat intre dorinta de a-si mentine cultura intacta si cea de a obtine bunuri din lumea exterioara. Pentru ei nu exista asemenea conflicte. Nu au conceptul de pacat nici de mantuire. Problemele psihologice intalnite frecvent in lumea numita civilizata cum sunt depresia, anxietatea, oboseala cronica, atacuri de panica, sunt inexistente printre piraha. Si asta nu pentru ca nu ar fi supusi constant la presiuni externe; e drept ca plata datoriilor si declaratia fiscala nu se afla printre preocuparile lor zilnice. In schimb, trebuie sa faca fata la o multime de amenintari: malarie, boli infectioase, animale, insecte, violenta culturilor din jur, etc.




Referitor la “Sa n-adormi, sunt serpi”, spunea cineva ca probabil Daniel nu i-a convertit pe piraha pentru ca nu avea o credinta suficient de puternica. Asta-mi aminteste de toti misionarii care au convertit cu forta, chiar cu pretul vietii, triburile indigene din America. Asta inseamna sa crezi suficient de tare? Oricum cine citeste cartea poate afla ca Daniel facea parte dintr-un grup de misionari care evita convertirea prin predici si botez. Ei cred ca cel mai eficient mod de a evangheliza indigenii este traducerea Noului Testament in limba lor. Din NT pe oamenii piraha i-a distrat doar episodul taierii capului lui Ioan Botezatorul. Dupa care, i-au spus clar lui Daniel: “Nu-l vrem pe Isus”.

Aceeasi persoana spunea ca o explicatie a ne-convertirii lor este ca piraha nu sunt suficient de “profunzi” pentru a asimila religia crestina. Piraha nu sunt prosti, au doar alte valori, alte repere decat restul oamenilor. Ca sa fie “salvati”, oamenii trebuie sa se simta “pierduti”. Daca nu simt ca le lipseste cel putin un lucru in viata lor, e putin probabil ca cineva sa imbratiseze alte credinte mai ales in privinta salvarii si a lui Dumnezeu. Daniel Everett a realizat ca piraha nu se simt pierduti, deci nu au nevoie sa fie salvati. Piraha traiesc pe principiul experientei imediate, daca nu ai trait direct ceea ce le relatezi, povestile tale sunt irelevante. Acest lucru ii face impermeabili la efortul misionar bazat pe ceva care s-a intamplat in trecutul indepartat la care niciunul din cei care le povestesc nu a fost martor direct. Nevoia oamenilor piraha de dovezi directe determina respingerea oricarui mit al creatiei, a oricarei povestiri despre trecut. Intamplator aceasta atitudine a rezonat cu cea a lui Daniel: pe langa misionar are pregatire stiintifica. Astfel a realizat ca nu are dovezile cerute de piraha pentru a crede ceea ce el le cerea sa creada, ci doar suport subiectiv, sentimente. In felul acesta a inceput sa se indoiasca de propria sa credinta pana cand in cele din urma a devenit ateu.




Piraha si-au construit cultura in jurul a ceea ce este util pentru supravietuire. Nu cred in rai nici in iad nici in alte concepte abstracte pentru care sa merite sa-ti dai viata. Mi se par extrem de interesanti pentru ca ne ofera sansa sa intelegem ca e posibila o viata fericita fara religie. Nu-si bat capul sa afle “adevarul absolut”. Pentru ei adevarul este sa prinzi peste, sa vanezi, sa razi cu copiii, sa mori de malarie. Au descoperit utilitatea de a trai in prezent, de a se concentra in lucrurile imeditate, necesare supravietuirii, eliminand in acest fel o mare cantitate de preocupari care framanta mintile oamenilor occidentali. Pentru asta multi antropologi au sugerat ca sunt primitivi.

La urma urmei e bine sa ne intrebam: ce este oare mai “primitiv”, sa privim universul cu frica si cu credinta falsa ca-l intelegem sau sa ne bucuram de viata asa cum este, recunoscand inutilitatea cautarii Adevarului Ultim sau a lui Dumnezeu? Oricare ar fi raspunsul, Piraha sunt un trib de oameni neobisnuit de fericiti. Dupa spusele lui Daniel Everett: “sunt mai fericiti si mai adaptati mediului lor decat orice crestin sau persoana de oricare alta religie pe care am cunoscut-o vreodata”.

Fotografii via The New Yorker

Daniel Everett, profesor de lingvistica la Universitatea din Illinois, isi incepea prin anii ’70 activitatea ca misionar in Amazonul brazilian, cu scopul de a converti membri tribului Pirahã la Crestinism. Dupa ce a stat peste 30 de ani cu ei, le-a invatat limba si le-a cunoscut cultura, Daniel a realizat ca nu au nevoie de Isus, asa cum nu au nevoie de nici o alta credinta, de numere, ritualuri, conceptul de Dumnezeu, mituri ale creatiei sau povesti despre ce s-a intamplat in trecut. In schimb, Daniel a suferit el insusi o drastica schimbare - a devenit ateu.

Tribul Piraha se afla in nordul Braziliei si are azi in jur de 350 de membri; este unul din putinele triburi de vanatori-culegatori ramase in Amazon. Desi au luat contact cu civilizatia occidentala inca din 1714 in mod remarcabil acest fapt nu a dus la o schimbare in obiceiurile lor. Din cate afirma Everett, traiesc in perfecta armonie si sunt fericiti. Rad din orice - rad de propriile necazuri: cand coliba cuiva este luata pe sus de furtuna, locuitorii sai sunt cei care rad cel mai tare; rad atunci cand prind peste si rad atunci cand nu prind; rad cand sant satui si rad cand sunt flamanzi. Limba lor nu include expresii de convenienta sociala ca ‘multumesc’, ‘imi pare rau’, etc. Oricarei fapte bune i se raspunde cu o fapta buna sau cu un cadou. In loc de urarea ‘Noapte buna’ ei spun: ‘Sa n-adormi, sunt serpi’ - o aluzie utila care reaminteste cu buna intentie faptul ca in jungla exista pericole care cer atentie permanenta.

Intr-o zi oamenii piraha i-au spus lui Daniel:

“Stim ca ti-ai lasat familia si tara ca sa traiesti aici cu noi. Stim ca faci asta pentru a ne vorbi de Isus. Vrei sa traim ca americanii. Dar noi nu vrem sa traim ca americanii. Noua ne place sa bem. Ne place sa avem mai mult de o femeie. Nu-l vrem pe Isus. Ne place de tine. Poti sa stai cu noi. Dar nu vrem sa mai auzim nimic despre Isus. Bine?”

Misionarii incercau de altfel fara succes sa-i converteasca de peste doua secole. Nici un piraha nu s-a convertit vreodata in intreaga lor istorie. Nici Daniel nu a reusit, nici dupa ce le-a tradus Noul Testament in limba piraha. Daniel scrie in cartea sa “Don't sleep, there are snakes", despre nostalgia serilor in care statea de vorba la o cafea cu membri tribului. Uneori vorbeau despre Isus si despre Dumnezeu: ‘Hei, Dan, cum arata Isus: e tuciuriu ca noi sau alb ca tine?’ Cand le raspundea ca nu l-a vazut de fapt niciodata pe Isus, pentru ca a trait cu mult timp in urma, ca are doar cuvintele sale, se mirau cum e posibil sa ai cuvintele cuiva, fara sa-l fi vazut sau auzit vreodata. Nu ii interesa un personaj pe care Dan nu-l vazuse niciodata. Si asta pentru ca ei cred numai ceea ce poate fi dovedit. Dovezile sunt extrem de importante pentru ei; in limba piraha, 3 sufixe adaugate la sfarsitul verbelor explica modul in care s-au obtinut dovezile asupra faptului despre care se vorbeste; fiecare verb include sursa dovezilor: ai vazut, ai auzit sau ai dedus din dovezile disponibile (exemplu: cand spun X a pescuit, pot spune ‘am vazut ca a pescuit’, ‘am auzit ca a pescuit’ sau ‘deduc ca a pescuit’)

In cele din urma Daniel a realizat ca misiunea sa nu-si avea rostul. Ajunsese acolo ca sa-i invete pe acesti oameni despre Isus, sa le dea sansa de a alege bucuria si credinta in locul disperarii si a fricii. Sa aleaga Raiul si nu Iadul. Si a inteles ca acesti oameni nu se simteau pierduti, deci nu aveau nevoie sa fie salvati. Admiratia sa pentru oamenii piraha, fericirea lor, calitatea vietii lor interioare, viziunea utilitara a vietii si felul in care l-au respins pe Isus si Noul Testament, l-au determinat pe Daniel sa se indoiasca de propria sa credinta. Cultura piraha este construita in jurul a ceea ce este util pentru supravietuire. Pentru ei, religia crestina este superstitie si nu-si are locul in cultura lor. Daniel insusi a inceput sa vada religia din ce in ce mai mult ca o superstitie, pana cand in cele din urma a respins complet credinta in supranatural, devenind ateu. Consecintele crizei sale au fost nefaste: practic si-a pierdut familia care nu a acceptat de-convertirea sa.

De la tribul Piraha Daniel a invatat o lectie extrem de utila: ca exista demnitate si profunda satisfactie in a te infrunta vietii si mortii fara ideea reconfortanta a Raiului si fara teama Iadului. A invatat ca timp de multi ani a crezut in ceva lipsit de orice justificare. Si pentru aceasta lectie, le este indatorat pe viata.