Cum se poate schimba de la o zi la alta atitudinea unei populatii semnificative pe un subiect sensibil? Aflati marti, in intilnirea online de la ora 11.00 cu antropologul Vintila Mihailescu.
via HotNews.ro

Mitul nº 1: Simptomele sunt similare cu ale gripei obisnuite. Daca nu am febra, nu am gripa porcina.
Simptomele gripei porcine pot fi similare cu ale gripei obisnuite dar multa lume (pana la 50 %) nu face febra deloc, in schimb are mai multe simptome respiratorii si gastrointestinale.
Mitul nº2: Este o gripa usoara cu o mortalitate mai scazuta chiar decat gripa obisnuita.
Gripa porcina omoara in special tineri si desi iarna abia a inceput, au murit mai multi tineri decat mor deobicei pe parcursul unei ierni intregi.

Mitul nº3: Daca esti sanatos, esti in siguranta. Numai persoanele cu boli sistemice sunt vulnerabile si se pot imbolnavi de gripa.
Majoritatea tinerilor si adultilor care au murit de gripa erau sanatosi si nu aveau nicio boala sistemica.
Mitul nº4: Daca mananc sanatos, beau lichide, port masca, ma spal des pe maini ma voi proteja impotriva imbolnavirii.
Singura metoda cu adevarat eficienta este vaccinarea.
Mitul nº5: Acum ca avem vaccinul totul va fi OK
Vaccinul protejeaza dar chiar si in tarile dezvoltate va trece timp pana cand va fi disponibil. Tarile subdezvoltate vor primi cantitati mici sau deloc.
Mitul nº 6: Vaccinul nu-i sigur. E o prostie sa te vaccinezi pentru a preveni o boala usoara.
Aceasta gripa nu este usoara in toate cazurile si spre deosebire de gripa obisnuita, a omorat mai multi tineri sanatosi. Chiar daca ai o forma usoara, ii poti imbolnavi pe cei din jur si ei pot face forma severa. Deci atitudinea de a nu face nimic atunci cand poti face ceva, e gresita.
Frica fata de vaccinare este indreptatita. Ca orice altceva, vaccinarea nu este complet lipsita de riscuri. Dar nevaccinarea nu este mai putin riscanta decat vaccinarea.
Mitul nº7: Virulenta virusului nu va creste
Nimeni nu stie cum va evolua gripa porcina. Nu-i exclus ca virusul sa evolueze dezvoltand forme rezistente la singurul tratament existent in prezent pentru cazuri severe: Tamiflu. Odata ce oamenii s-au infectat si devin imuni, o noua forma poate sa apara fata de care nu exista imunitate. In pandemiile trecute, al doilea val a fost mereu mai rau ca primul.
Mitul nº8: Odata ce va trece aceasta pandemie, vom fi in siguranta pentru cel putin 10 ani de acum inainte.
Un virus animal poate trece la om chiar maine producand o noua pandemie chiar mai severa decat cea actuala.
Vezi si Gripa porcina
“Deocamdata porcul este in carantina, i-am facut o incapere din cauza virusului gripei porcine” a declarat directorul de la Kabul Zoo agentiei Reuters. “Am facut asta pentru ca lumea este ingrijorata din cauza gripei”.


Grea viata de porc in Afganistan.

Intelegerea evenimentelor (cazul epidemiei de gripa) este singura forma de a nu intra inutil in panica si de a nu cadea in teorii conspirationiste. Deci iata un rezumat care sper sa fie de folos in acest sens:
Gripa este o boala virala caracterizata de simptome bine definite. Virusurile care produc gripa (familia Ortomixovirus, genul Influenzavirus) au un genom (material genetic) reprezentat de un singur lant de ARN format din 8 segmente care codifica 11 proteine virale cu capacitate antigenica (produc raspuns imunologic in organismul gazda) diferita. Pe baza acestor proteine, virusurile gripei s-au clasificat in trei tipuri principale: A, B si C. Virusurile de tip A sunt principala cauza a epidemiilor anuale de gripa, in timp ce tipurile B si mai ales C produc infectii usoare sau chiar asimptomatice in cazuri izolate (nu epidemii). Anual se produc epidemii de gripa (cu tipul A) in care mor multi oameni (in SUA de exemplu, de ordinul zecilor de mii). Si totusi, gripa in mod normal nu ne ingrijoreaza prea mult.
Tipul A de virus se clasifica la randul sau in subtipuri pe baza principalelor proteine antigenice de suprafata: hemaglutinina (H) si neuraminidaza (N).
Hemaglutinina este importanta pentru ca ii permite virusului sa se uneasca la celulele pe care le infecteaza (vezi aceasta animatie interesanta). De asemeni este principalul antigen care da nastere la reactii de aparare imunologice in organismul gazda. Anticorpii impotriva H sunt cei mai importanti pentru ca neutralizeaza virusul si previn initierea infectiei celulare.
Neuraminidaza permite virusurilor sa se desprinda de celula infectata dupa ce s-au multiplicat, si sa infecteze astfel noi celule.
Exista 16 subtipuri H si 9 N. Subtipurile A se noteaza: H1N1, H2N2, H1N3 etc. Virusul gripei tip A sufera cu usurinta mutatii si in cadrul subtipurilor exista multe variatii genetice numite tulpini.
Tipurile B si C sunt mult mai putin variabile si nu au subtipuri.

Capacitatea virusurilor gripei de a produce epidemii / pandemii se datoreaza usurintei cu care acestia sufera variatii ale proteinelor H si N, variatii care se pot produce prin doua mecanisme:
- Deriva antigenica - se refera la variatii minore produse prin acumularea de mutatii punctuale ale genelor care codifica proteinele H si N (erori in procesul de replicatie). Aceste modificari fac ca dupa un timp relativ scurt (1-3 ani) un individ imun la tulpina originala sa nu mai fie imun la tulpina derivata. Prin acest mecanism se produc epidemiile anuale de gripa. Mecanismul explica faptul ca persoanele se pot imbolnavi de gripa de mai multe ori in viata - anticorpii produsi intr-o infectie anterioara nu pot proteja impotriva noilor tulpini datorate mutatiilor. Drept consecinta, vaccinul antigripal trebuie sa fie modificat anual si adaptat tulpinilor care circula in fiecare sezon.

- Devierea antigenica - se refera la modificari majore si abrupte ale virusului tip A (nu apare la tipurile B, C) prin recombinare genetica produsa atunci cand diferite tulpini de virus gripal (animale, om) infecteaza simultan (coinfecteaza) celulele gazda. Apare un nou subtip de virus A. Cand se produce devierea, majoritatea indivizilor nu sunt protejati imunologic fata de noul virus. Devierea are loc la intervale mai mari de timp (peste 10 ani).
Exemplu: virusul A prevalent in 1947 avea subtipul H1N1. In 1957 s-a produs o deviere a ambilor antigeni, dand nastere la subtipul H2N2. In 1968 apare subtipul H3N2 si in 1978 reapare subtipul H1N1.

Anul acesta (2009) un nou virus gripal a afectat sute de indivizi in Mexic si cel putin 18 au decedat. S-au descris cazuri in toata lumea pentru ca virusul se propaga cu usurinta de la o persoana la alta. In SUA si Mexic s-a declarat alerta sanitara. Desi numarul deceselor pana in prezent este mult mai mic decat cel cauzat anual de gripa obisnuita, aparitia noii tulpini virale ingrijoreaza pentru ca nu exista imunitate in populatie si pentru ca se transmite cu usurinta avand deci potentialul de a cauza o pandemie.
Noul virus apartine subtipului H1N1 (aminteste de gripa spaniola din 1918 in care au murit peste 50 milioane de oameni) si contine material genetic recombinat care provine de la cel putin patru virusuri diferite: fragmentul de ARN care codifica H provine de la un virus de gripa porcina din USA sau Eurasia; cel care codifica N provine de la un virus de gripa porcina din Eurasia; cel care codifica proteinele M1 si M2, provin de la un virus de gripa porcina din Eurasia (tulpina H3N2). Acestea sunt 3 fragmente nou incorporate la un amestec deja existent din 1998 - tulpina H3N2 transformata in H1N1-, amestec format dintr-un fragment care codifica PB1 de provenienta umana, PB2 provenienta aviara, PA provenienta aviara din SUA, NP si NS provenienta porcina. 
Se transmite cu usurinta in special pe cale mana-gura, prin aer si prin saliva. Nu exista posibilitatea de contagiere prin consumul de produse de porc preparate in mod adecvat. E importanta evitarea aglomeratiilor, sa eviti contactul cu persoane daca ai simptome de gripa si sa te speli pe maini cat mai des. S-a demonstrat ca pe obiectele aflate in folosinta publica ARNul viral ramane activ mult timp, chiar saptamani. De aceea, igiena este principala arma de combatere a propagarii virusului.
In majoritatea cazurilor virusul produce simptome usoare care trec fara nevoia de atentie medicala sau administrare de antivirale.
Genomul noului virus H1N1 a fost deja secventiat si se lucreaza la un vaccin.
In pagina WHO (Organizatia Mondiala a Sanatatii), apar rapoarte periodice despre situatia internationala. Ultimul raport (1 Mai 2009, ora 19:00 GMT): 13 tari au raportat oficial 365 de cazuri de infectie cu A(H1N1). SUA a raportat 141 de cazuri confirmate de testele de laborator, incluzand 9 cazuri de deces.
Tari care au confirmat cazuri de infectie fara decese: Austria (1), Canada (34), China (1), Danemarca (1), Germania (3), Israel (2), Olanda (1), Noua Zeelanda (3), Spania (13), Elvetia (1), UK (8).
Informatie aditionala, in pagina CDC
Vezi si Opt mituri despre gripa porcina
Links interesante:
Flu wiki
Despre genetica virusului
Interviu cu virusologul Ruben Donis

O selectie de mesaje conspirationisto-paranoico-panico-istericiste vehiculate de omul de rand in Twitter, ca raspuns la stirile despre gripa porcina. Desi greu de crezut, nu sunt la misto.
“miroase a atac terorist”
“Este un virus de laborator insamantat in tara vecina”
“Toti cei care mananca carne de porc in exces, au aceasta boala”
“Se transmite prin aer, prin intermediul avioanelor care arunca virus, si nimeni nu face nimic”
“Moartea calatoreste in Lufthansa si Iberia si nu facem nimic s-o oprim”
“Vor sa ne elimine: virusul ii ataca pe cei sanatosi inainte de cei slabi”
“E un virus de laborator ca sa consume excesul de tamiflu din industria farmaceutica”
“Intr-un laborator din SUA s-au pierdut 3 eprubete cu un virus mortal acum 3 zile si nu zice nimeni nimic”
“E suspect ca arabii vor scapa de infectie pentru ca nu mananca porc”
“De ce-i spun gripa cand e ciuma?”
“Sper ca dupa asta sa apara o noua omenire, mai toleranta si amabila”
“Scapa-ne Doamne de foame, razboi si ciuma”
“Pare un atac bacteriologic. Si vor avea loc altele in europa. Exterminarea noastra va avea loc curand”
“Va veti mira de ce au ajuns sa inventeze guvernele SUA ca sa devieze atentia opiniei publice: muste, viespi asasine, sindroame ale Golfului Persis sau tzatze de silicona care explodeaza in avioane”
“Se spune ca sunt deja orase subterane pentru anumiti oameni”
“Interzicerea fumatului a fost primul pas pentru a genera plamani mai curati care ar face populatia mai putin imuna la virus”
“Cum e posibil ca virusul sa combine gripa aviara, gripa umana tip A si B, si gripele porcine asiatice si europene?”
“Chestia e serioasa pentru ca va fi un nou holocaust universal impotriva anumitor tipuri biologice ale speciei umane, e foarte serios si va invit sa meditati”
“fac un experiment sa vada cum va reactiona populatia, dar ce ne asteapta va fi si mai rau”
“Se vorbeste de un atac biologic contra omenirii, biotehnologia creaza virusi care ataca anumite biotipuri umane”
“Asta-i doar varful icebergului, pregatitiva toti”
“Nu stiti care-i orasul cu cel mai mare numar de locuitori din lume? Mexico. Curios, nu? Cel mai bun scenariu posibil”
“Sa ne ajute Dumnezeu ca e inceputul sfarsitului”
“ A venit ora, luati drumul iertarii, in curand vom ajunge la 600 milioande de infectati”
“Epidemia are ca scop sa nu iesim din case sa protestam cand vor arunca niste bombe nucleare in Iran”
“Asa cum pot deja sa ne cloneze si sa vindece boli cu celule stem, pot sa se joace cu virusii si sa-i faca mai puternici”
“Multi se vor trezi maiine in noua lume”
“Frati de credinta, a venit ceasul. Sa ne strangem mainile. Sa ne rugam lui Dumnezeu tare ca sa ne auda”
“A 3ª faza: haos social, sfarsitul distribuirii alimentelor, furturi in magazine, fara politisti suficienti si fara medici: jumatate deja vor fi murit”
“A 4ª faza: doar putini vor supravietui, si o noua ordine mondiala se va instaura, care va putea fi: ori 100% democratie ori 100% tiranie”
“Boala nu exista, e doar in mintile noastre; daca crezi ca o ai o vei avea si vei muri; e chestie de credinta”
“Refuz sa mai mananc sunca. In solidaritate cu Mexic”
“Ar trebui sa incepem sa facem provizii ca asta nu miroase bine”
“Refugiul imediat in paduri si zone de munte este singura solutie”
“Problema e ca sunt mii de porci bolnavi care traiesc in situatii precare, indopati cu antibiotice, fara sa se miste si fara igiena”
“e scris in Biblie ca asta-i doar inceputul”
“Nu te increde in nimeni ca-i sanatos, aprentele inseala”
“vaccinurile contin o gramada de virusi”
“Dar mai ales nu va vaccinati caci vaccinurile sunt contaminate”
“Nu gripa e cel mai rau lucru, ci infectiile care provin din descompunerea cadavrelor populatiei mondiale pe strazi”
“Se spune ca vor putea muri pana la 90% din populatia lumii”
“Daca mananci un catel de usturoi, 50 de grame de seminte de dovleac si multe rosii, vei fi imun la gripa”
“Azi se auzeau mult mai multe ambulante ca ieri”
“le dau la porci porumb transgenic si virusii ies daunatori”
“Lacomia nemasurata a fabricantilor de masti ne va omora pe toti”
“vina nu-i a porcului ci a celui care-i da sa manance”
“gripa porcina se repeta la 516 ani”
“Virusul a fost creat in laborator cu mostre extrase din plamanul unei victime dintr-o populatie de eschimosi din Alaska, a carui ramasite au fost pastrate congelate”
“E ca filmul cu Morgan Freeman in care o epidemie se trasforma in pandemie prin transmutatie. Daca se intampla ca in film, va fi un mare dezastru”
“Trebuie sa ne unim si sa mergem la razboi impotriva celor care ne omoara”
“Asta-i o plaga trimisa de Dumnezeu ca sa ne pedepseasca pentru pacatul avortului”


Nici romanii nu dovedesc mai mult bun simt - intr-un poll publicat de newz.ro desi putini au ales varianta ‘este o pedeapsa a lui Dumnezeu’, totusi cei mai multi votanti par sa fie dominati de idei conspirationiste.
* din numarul total de decese care au drept cauza posibila virusul gripei porcine, numai in cateva cazuri s-a demonstrat ca s-au datorat sigur acestui virus.
