Primul lucru care-mi vine in minte despre Islanda sunt orele de geografie, marea harta a lumii intinsa pe perete. Undeva sus, mai aproape de Groelanda si inghetul arctic decat de Europa, se afla aceasta ciudata insula. Ma intrebam cum o fi sa traiesti acolo, un loc ostil numit pe buna dreptate Pamant de Gheata. Toate lecturile posterioare n-au facut decat sa-mi stimuleze curiozitatea pentru Islanda. “Calatorie spre centrul pamantului” cu inceputul sau spectaculos intr-un vulcan islandez. Misterioasa stea cazatoare cautata de Tintin, expeditia Aurora etc.

Islandezii nu pot fi intelesi in afara istoriei lor, mai ales a etapei lor medievale numita “Epoca de Aur”. Primii colonizatori au ajuns in Islanda tarziu, prin 874, cu Ingolfur Arnarson exilat in urma vrajmasiei sangeroase cu familia unui nobil norvegian. Timp de aproape 300 de ani, de la primele asezari si formarea “parlamentului” (adunarea nationala numita Althing in 930) si pana la pierderea independentei in 1262 in mainile regelui Norvegiei, au trait si s-au organizat intr-o societate libera – Statul Liber Islandez.

In lipsa amenintarilor externe, colonizatorii Islandei au creat o societate de agricultori dispersati cu o minima ierarhie sociala, lipsita de putere executiva. Principalul motiv care i-a manat pe vikingi sa migreze din Norvegia spre Islanda a fost evitarea relatiilor de tip feudal. Fugeau de rege, de stapani, de subjugare si ca urmare pe noul teritoriu au dezvoltat un sistem de guvernare descentralizat. In locul regelui, existau “sefi” locali (godi) care aveau putere numai daca reuseau sa convinga oamenii sa-i asculte. Jesse Byock scrie in “Vicking Age Island” ca legatura legala godi-thingmen (thingmen=adepti legali ai unui godi) se stabilea printr-un contract public voluntar. Cheia sistemului descentralizat era libertatea de a comuta intre sistemele legale existente. Pe termen lung orice lider incompetent isi pierde credibilitatea. Oamenii puteau sa-si schimbe loialitatea intre Godi fara a se deplasa intr-o noua zona geografica. Exista discordie, dusmanie de moarte, dar toti colaborau in cadrul sistemelor juridice si sociale pentru atenuarea efectelor globale ale violentei. Aveau tehnici surprinzator de democratice pentru controlarea violentei si impartirii puterii. Rezultatul a fost ca islandezii au trait armonios si liber timp de aproape trei secole.

Din 930 odata cu crearea Althingului, si pana in sec. 12, societatea islandeza s-a caracterizat prin stabilitate socio-economica. La sfarsitul sec. 12 apare o noua elita, a marilor sefi sau storgodar. Acestia lupta pentru ceea ce initial era de neobtinut pentru lideri – autoritate executiva centralizata. Treptat, islandezii isi pierd independenta in 1262 si odata cu ea dispare Statul Liber. Jesse Byock descrie in Vicking Age Iceland- un studiu exhaustiv bazat pe Saga si arheologie - perioada medievala a Statului Liber Islandez; modul in care traiau si se organizau islandezii in aceasta etapa si posibilele cauze care au dus inevitabil la pierderea libertatii. O carte interesanta pentru cei interesati de subiect.