Toti crestinii, fundamentalisti sau liberali, sustin ca exista un Dumnezeu atotputernic, atotstiutor si iubitor care a creat si controleaza Universul. Intrebati fiind ce argumente au pentru a dovedi aceasta afirmatie, credinciosii spun ca Biblia este cea mai buna dovada a existentei lui Dumnezeu. Problema este ca toti credinciosii inclusiv cei de alta religie considera cartea lor sfanta o dovada suprema a existentei divine. De ce Biblia si nu Coranul? Nu exista nici o dovada ca Biblia este ‘cuvantul lui Dumnezeu’, din contra, exista dovezi puternice ca Biblia este scrisa de oameni, ca reflecta slabiciunile umane si mai ales nevoia de coeziune si de a urma reguli.

Un alt ‘argument’ al credinciosilor este acela ca Universul nu a putut sa apara din ‘nimic’, el trebuie deci sa fi fost creat, trebuie sa existe un creator. Dar acesta afirmatie are la baza un rationament vicios. In general nu spunem ca ceva sau cineva a creat ploaia nici ca cineva a lustruit pietrele din rauri, desi acceptam ca ploaia si eroziunea au o cauza. Totusi, nu punem aceasta cauza pe seama unei entitati, ci acceptam fara problema cauze naturale. In mod similar, nu avem nici un motiv sa negam cauze naturale ale aparitiei Universului in care traim. Dar chiar acceptand ca Universul a fost creat, nimic nu ne determina sa afirmam cu siguranta ca a fost creat de un singur zeu si ca acela este zeul in care cred Crestinii.

Ordinea si echilibrul universului, spun mai departe credinciosii, demonstreaza perfectiunea acestuia si faptul ca a fost creat de o entitate inteligenta. Ei bine, chiar daca asa ar fi, nu demonstreaza faptul ca este doar o entitate si nu mai multe, sau ca este exact entitatea in care ei cred. Dar mai intai ar trebui sa ne intrebam daca universul este cu adevarat perfect. Nu numai ca cea mai mare parte a universului cunoscut pare sa fie ostila vietii, dar chiar in multe locuri de pe Pamant supravietuirea umana este extrem de dificila. Ploaia este o binecuvantare, dar uneori ploua prea mult si o multime de oameni isi pierd viata, alteori nu ploua suficient si din nou moartea loveste. Eruptiile vulcanice, cutremurele, uraganele, provoaca moartea a mii de indivizi. Este asta o ‘creatie perfecta’?

Natura este nemiloasa, animalele se hranesc cu alte animale si lupta pentru supravietuire. In fiecare minut se nasc copii cu malformatii si boli grave, multi dintre ei mor la scurta vreme. Faptul ca lumea nu-i perfect ‘desenata’ este evident pentru biologi, pentru cei care observa natura si nu pentru cei care se limiteaza doar sa repete ceea ce li se spune la slujba. Nici pentru cei care cauta doar propria ‘salvare’ pentru care ajung sa vada numai ceea ce-i intereseaza. Se poate spune ca ciclul de viata al viespilor icneumone este perfect, frumos? Aceste insecte isi depoziteaza ouale in corpul viu al altor insecte pentru ca larvele sa devoreze apoi corpul ‘gazdei’ lent pe dinauntru. De ce ar crea un creator perfect si bun asa ceva? Aceeasi intrebare si-a pus-o Charles Darwin care a considerat ciclul de viata al acestor insecte incompatibil cu notiunea centrala a teologiei naturale care considera studiul naturii ca pe o cale de a demonstra bunavointa lui Dumnezeu. Intr-o scrisoare trimisa botanistului american Asa Gray, Darwin scria:

Nu pot sa cred ca un Dumnezeu binefacator si omnipotent ar fi creat Icneumonidele cu intentia de a se hrani cu corpurile vii ale omizilor…”

Daca cineva a creat toate astea, creatia sa nu poate fi numita perfecta, nici creatorul nu este perfect, bun si iubitor.

De multe ori fundamentalistii crestini spun ca numai prin credinta in Dumnezeu oamenii pot avea puterea sa infrunte problemele inerente vietii si ca urmare credinta in Dumnezeu este necesara. Exista o multime de carti in care crestinii isi povestesc situatia lor particulara in care numai prin credinta au depasit momente extrem de dificile. Daca ar fi adevarat, atunci ne-am astepta ca toti cei care nu cred in Dumnezeu sa nu fie capabili sa se infrunte vicisitudinilor, in timp ce toti crestinii ar face-o cu ajutorul credintei fara nevoie de psihologi, psihiatrii, medici, sau orice alt ajutor. Realitatea este alta si exista nenumarate exemple in care ateii au depasit momente de criza fara nevoia de religie. Un alt adevar este acela ca nu de putine ori oamenii au renuntat la credinta in Dumnezeu dupa ce au fost nevoiti sa treaca prin momente de grea incercare. Nu exista nici o baza care sa sprijine afirmatia ca credinta in Dumnezeu este absolut necesara pentru a depasi momentele grele ale vietii.

In cele din urma, dezarmati de faptul ca nu pot dovedi existenta zeului lor, crestinii adopta o noua tactica spunand ca nu se poate demonstra nici inexistenta sa. Daca acest lucru este discutabil, problema teistului este in primul rand aceea ca el este primul care trebuie sa demonstreze ceea ce afirma ca fiind un adevar absolut. In lipsa de dovezi, atitudinea corecta este sa recunoasca ca este vorba doar de credinta fara dovezi obiective care s-o sprijine. Dar mai ales ca pozitia celui care nu crede este o pozitie corecta si respectabila.

Un ultim recurs al credinciosului este apelul la sentimente. El ne spune ca inainte de a crede era nefericit, viata sa era lipsita de sens, dar credinta i-a adus fericirea si pacea sufleteasca. Acesta nu este insa un argument in favoarea existentei lui Dumnezeu. La fel de adevarat este faptul ca oamenii pot fi fericiti si gasesc ‘sens’ in viata fiind atei sau budisti. Si nu trebuie sa omitem faptul ca din pacate de multe ori nefericirea ramane in viata celor care au imbratisat o religie teista. Mai grav insa, produce nefericire pentru cei din jur. Cum spune Pat Condell in filmul ‘The water of life’, credinciosul afirma ca pentru el credinta este esentiala, este ca “apa vietii”. Dar chiar si apa vietii trebuie sa fie stavilita cu grija, altfel produce inundatii, pagube si nenorociri. De regula atunci cand ‘apa vietii’ unora se amesteca cu ‘apa vietii’ altora, rezultatul este extrem de nociv dand nastere la ‘apa mortii’.