Ca urmare a incercarilor de a destepta o atitudine generala de scepticism, de onestitate si lipsa de ipocrizie, de multe ori primim raspunsuri de tipul: “nu stiti ce-i credinta adevarata”. Asa o fi?

Credinta religioasa este o rationalizare, un mecanism psihologic de aparare fata de o realitate pe care credinciosul nu o poate accepta. Frica este motorul acestui mecanism de aparare, frica de a accepta existenta noastra limitata sau faptul ca nu suntem creatia speciala a unei divinitati. De asemeni, frica de a te gasi singur, exclus de anumite comunitati cimentate pe o anumita traditie. Mintindu-ne pe noi insine, avem iluzia unui sens al vietii.

Problema este ca o credinta neimpartasita de un numar suficient de mare de indivizi, poate fi usor pusa la indoiala. De aici nevoia de a o raspandi, de prozelitism. Credinta acceptata de majoritate devine astfel adevar neindoielnic chiar daca este bazata pe dogma si nu pe dovezi obiective. Daca nu ar fi un mecanism atat de raspandit, ar fi clasificata in categoria delirului psihotic.

Cu cat este mai intensa nevoia de siguranta psihologica a unei persoane, cu atat tentatia fanatismului si a impunerii cu forta a ideilor auto-amagitoare este mai mare. Intoleranta fata de opiniile diferite este tot o reactie de aparare fata de ceea ce este perceput ca amenintare, pentru ca atacarea credintei pune in pericol propria stabilitate psihologica. Mecanismul explica majoritatea conflictelor religioase care s-au soldat cu pierderea de nenumarate vieti de-a lungul istoriei.