Cine rasfoieste ziarele dimineata si citeste stirile internationale, nu poate sa nu fie surprins de cat de bine este reprezentata sectia ‘suferinta in lume’. Iata cateva din titlurile de azi:

• Copii disperati fug din Zimbabwe, catre o viata la fel de ingrozitoare
• Sinucigas se explodeaza in Mogadishu
• Cel putin 6 membrii ai unei familii impuscati in Irak
• Un ciclon puternic loveste Madagascarul
• 2 morti si 7 raniti intr-un schimb de focuri in Miami
  
• 5 copii morţi in Barcelona după ce acoperişul unei săli de sport s-a prăbuşit
• Asasinat oribil prin injunghiere a doi sugari si o ingrijitoare intr-o cresa din Belgia.

Ziarele nu mentioneaza desigur cati indivizi mor in fiecare zi de foame, cancer, SIDA, malarie, paraziti, boli congenitale, nici cate femei sunt maltratate de barbati, cati copii sunt abuzati de parinti s.a.m.d. Sunt atat de banale si cotidiene incat nu sunt demne de consemnat.

Nu putem sa nu ne intrebam cum se impaca suferinta cu credinta intr-un Dumnezeu atotputernic, bun si iubitor. Bineinteles, teologii si credinciosii au construit tot felul de ‘explicatii’ pentru aceasta contradictie:

• Dumnezeu este ca un Tatic ceresc care permite suferinta pentru a ne intari caracterul
• Suferinta este o forma de mantuire
• Dumnezeu ne incearca credinta prin suferinta (vezi povestea lui Iov)
• Oamenii sufera din cauza ca au liberul arbitru si pot alege intre a-si face rau sau nu unii altora
• Suferinta este un mister, este o parte componenta a unui plan divin pe care nu il putem discerne. Dar ni se va dezvalui la ‘sfarsit’.
• Exista forte ale raului care se opun lui Dumnezeu (Erezie!)
• Dumnezeu nu este atotputernic si deci nu poate evita suferinta umana, dar ne da putere sa induram suferinta. (Ha! Contrazice chiar Biblia)

Niciuna din aceste ‘explicatii’ nu mi se pare convingatoare. Dumnezeu trimite oamenilor razboaie si pandemii, doar ca sa-i invete o lectie teologica? Poate fi considerat bun si iubitor un Tata care isi creaza copiii pentru ca apoi sa-i distruga numai pentru a afirma o serie de reguli disciplinare?
Speranta ca vom avea in cele din urma explicatia suferintei este doar wishful thinking. Este modul credinciosului de a-si rezolva disonanta cognitiva generata de coexistenta raului si a lui Dumnezeu. Ivan Karamazov da exemplu de bun simt atunci cand spune:

nu pe Dumnezeu nu pot sa-l accept; ceea ce nu accept si nu pot accepta, este lumea pe care a creat-o Dumnezeu”.

In privinta puterilor lui Dumnezeu, Biblia este inechivoca - stie tot si poate sa faca orice, de aceea este Dumnezeu. Altfel prin ce s-ar deosebi de parinti sau de vecinul de alaturi?
Daca mare parte din suferinta umana poate fi pusa pe seama omului, liberul arbitru nu explica suferinta datorata dezastrelor naturale, epidemiilor, malformatiilor congenitale, parazitilor (creati tot de Dumnezeu) etc. Si nici suferinta animalelor, si ele “creaturi ale lui Dzeu” si carora divinitatea nu le-a inmanat nici o tabla de legi pe care sa le respecte sub pedeapsa furiei Sale.

Asa incat ‘problema suferintei’ ramane unul din argumentele cele mai puternice impotriva credintei intr-un Dumnezeu atotputernic si iubitor (adica cel din Biblie). Este unul din cele mai puternice motive pentru care persoane ca Bart Ehrman renunta la religia crestina.

Iata cum formula Epicur (sau cel putin lui ii este atribuita) dilema la care nici o religie, 2300 de ani mai tarziu, n-a reusit sa dea un raspuns convingator:

Vrea Dzeu sa previna raul, dar nu poate?
Atunci nu-i atotputernic.
Poate, dar nu vrea?
Atunci nu-i binevoitor.
Poate si deasemenea vrea?
Atunci de unde provine raul?
Nu poate si nici nu vrea?
Atunci de ce-l numim Dumnezeu?

Interviu cu Bart Ehrman