In 1919 la terminarea primului razboi mondial, Romania este recompensata pentru paticiparea sa in banda aliatilor cu dublarea teritoriilor si a populatiei. Regiunilor Valahiei si Moldovei care formau ‘vechiul regat’ li se anexeaza Basarabia, Bucovina si Transilvania desprinse respectiv din Rusia, Austria si Ungaria. Pentru prima si unica data in istorie, toti romanii traiau in limitele acelorasi granite. Se obtinuse unitatea nationala, se nascuse Romania Mare. Se indeplinise visul multor generatii, un vis care va dura mai putin de 20 de ani.

Populatia majoritara a noilor teritorii in mare parte formata din tarani saraci, avea ca limba materna romana. Limbile culturii si administratiei erau insa rusa, germana sau ungara pentru ca elitele culturale si citadine nu erau romanesti.

Statul roman se trezeste deodata presarat de minoritati nationale. Procentul romanilor ‘de sange’ coboara in Romania Mare de la 88% inainte de razboi, la 71%. Una din primele masuri adoptate de statul roman, a fost “romanizarea” regiunilor recent incorporate, adica inlocuirea elitelor nationale minoritare cu cele romanesti. Aceasta politica era centrata in doua domenii principale: cel administrativ, si cel educativ. Toate acestea au contribuit la intensificarea vechiului sentiment nationalist roman, mai ales in mediul universitar in care oricine nu era roman, era un concurent.

Se dezvolta astfel un nationalism populist cu baza etnica care a dominat scena politica, culturala si sociala a Romaniei in perioada interbelica. Acesta nu era un fenomen nou, nationalismul romanesc isi are originea in secolul XVIII. Pe scurt, constiinta nationala romaneasca se baza pe comunitate de limba si etnie, intoarcerea la origini, la contopirea dacilor si romanilor, si practica religiei ortodoxe. Limba romana face diferenta clara intre popor caruia ii pot apartine toti cetatenii indiferent de originea etnica, si neam caruia ii apartin numai ‘vechii romani’, romanii de sange si credinta ortodoxa, adica membrii tribului. Simbioza intre Biserica ortodoxa si natiune este baza nationalismului romanesc. Nae Ionescu a spus-o clar:

A fi roman, nu un ‘bun roman’, ci roman pur si simplu, inseamna a fi si ortodox. La fel cum de exemplu, animalul numit “cal” este si ‘patruped’.

Se desprinde de aici faptul ca elementul religios a avut o mare greutate in grupurile ultranationaliste romanesti care au primit sprijinul Bisericii ortodoxe.

In sec. XIX, Romania intra intr-un proces de productie si schimb capitalist ceea ce a avut consecinte pe plan politic, cultural si economic. Romania se deschide spre Occident, in special spre Franta. Elitele intelectuale si burgheze din Bucuresti se orienteaza spre un liberalism democrat de tip occidental iar Partidul Liberal a lui Ion Bratianu devine axa vietii publice. In mod firesc, acest lucru producea o ruptura cu trecutul ceea ce a provocat o intensa rezistenta. Apar doua tendinte clare: una de tip occidental si democrat, si cealalta, un nationalism exclusivist, shovinist si inchis influentelor occidentale.

Tensiunea intre cele doua curente, unul liberal si pro-european care aspira la integrarea intr-o lume moderna, si altul conservator, autohton, antidemocrat si xenofob, ostil schimbarilor, era inevitabila. Desi nationalismul romanesc nu imbracase forme de violenta, noile conditii interne si internationale de dupa razboi dau nastere unei miscari fasciste violente.

In acesti ani incepe sa se formeze ‘noua generatie’ in jurul profesorului Nae Ionescu. Printre discipolii sai se numara Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Constantin Noica, Mircea Vulcanescu si altii. Eliade spune in autobiografia sa ca Nae Ionescu a fost

ceva mai mult decat profesorul meu preferat. Il consideram un maestru, un ‘ghid’ care imi fusese dat pentru a-mi putea indeplini destinul”

In 1932 acestia creaza societatea Criterion, care strabatea tara organizand conferinte si mese rotunde, si care se dizolva in 1934 datorita disensiunilor politice dintre unii membrii.

Aceste fenomene au condus la aparitia de grupuri, asociatii si partide politice de extrema dreapta, a caror esenta ideologica era nationalismul populist si antisemitismul. Intre aceste grupuri se afla si Legiunea Arhanghelului Mihail, fundata in 1927 de Corneliu Zelea Codreanu, care isi schimba in 1930 numele in Garda de Fier.
Garda de Fier promova elementul etnic romanesc. Natiunea romaneasca cauta sa se situeze pe o fundatie culturala avand doua axe fundamentale: un teritoriu arhaic romanesc idealizat, de structura mileanara, si credinta ca in trecut a existat o comunitate medievala a caror valori trebuie recuperate. Din acest motiv, tinde spre revitalizarea folclorului romanesc printr-o idealizare a comunitatii agrare (taranul roman).

Legiunea reflecta o atitudine opusa individualismului, natiunea capata caracter organic, este o fiinta vie a cerei esenta este sangele poporului roman. Religia ocupa un loc principal in aceasta ideologie. Codreanu era un mistic religios iar obiectivele finale ale legiunii erau spirituale si transcedentale: invierea spirituala. Marca distinctiva a poporului roman devine religiozitatea sa, crestinismul ortodox. Practica legionara era aproape ascetica, sunt semnificative ‘slujbele’ publice, procesiunile, cultul fanatic pentru Arhanghelul Mihail si postul. Ateilor nu li se permitea intrarea in Legiune.

Cum ne putem desprinde de nationalism? Intelegand ceea ce nationalismul reprezinta, captand semnificatia sa absurda si influenta nociva asupra actiunilor noastre. Nationalismul divide oamenii, duce la razboaie si distrugere. Psihologic, identificarea cu ceva ‘mai mare’ este o forma de expansiune. Identificarea cu natiunea, faptul ca-mi spun mie insumi “roman” imi produce o senzatie de bunastare, de satisfactie, desi iluzorie.
Intelegerea si anihilarea nationalismului se bazeaza pe cultura si pe bun simt.



Bibliografie:

Mistica ultranationalismului, F. Veiga 1989
Mircea Eliade: the romanian roots. Ricketts 1988
Jurnalul lui Mihail Sebastian