Ce este stiinta? Karl Popper, filozof influent al sec. 20, spunea ca principala caracteristica a unei teorii stiintifice este falsificabilitatea. O teorie falsificabila nu este o teorie falsa, ci o teorie care permite posibilitatea de a fi dovedita falsa. Cu alte cuvinte, este o teorie care face predictii bine definite, testabile pe baza experimentala. Daca aceste predictii se dovedesc gresite, teoria este falsificata. Popper considera ca unele teorii pretins stiintifice nu indeplineau criteriul falsificabilitatii si deci mai corect ar trebui sa fie considerate ‘pseudo-stiintifice’.

Exemplul favorit de teorie pseudo-stiintifica era pentru Popper teoria psihanalitica a lui Freud si teoria Marxista. Aceste teorii nu sunt niciodata false pentru ca sunt suficient de flexibile pentru a compatibiliza orice rezultat clinic sau orice schimbare istorica. Sunt teorii nefalsificabile, deci nestiintifice. In opozitie, teoria relativitatii generale a lui Einstein face o predictie precisa: aceea ca lumina provenita de la stelele indepartate va fi deviata de campul gravitational al soarelui, efect observabil in timpul eclipselor solare.

In 1919 astrofizicianul englez Sir Arthur Eddington organizeaza doua expeditii pentru a observa eclipsa de soare cu scopul de a testa predictia lui Einstein. Descopera ca lumina este intr-adevar deviata de catre soare in masura prezisa de acesta. Popper a fost foarte impresionat de confirmarea pe baza de observatii a teoriei lui Einstein. Daca lumina nu era deviata de campul gravitational al soarelui, s-ar fi demonstrat ca teoria lui era gresita. Relativitatea generala indeplineste criteriul falsificabilitatii.


O teorie sau lege stiintifica trebuie sa aiba un continut informativ, in sensul ca trebuie sa excluda o serie de enunturi observationale logic posibile (o afirmatie adevarata in orice conditii este lipsita de continut). Pentru ca o teorie sa aiba un continut informativ, trebuie sa se afle in ‘pericolul’ de a fi demonstrata ca falsa. Exista o multime de teorii sociale, psihologice si religioase care incercand sa explice tot, nu explica de fapt nimic. Existenta unui Dumnezeu iubitor si existenta dezastrelor naturale si altor cauze de suferinta umana si animala, pot fi ‘compatibilizate’ prin diferite interpretari: suferinta este o pedeapsa trimisa pentru a ne intari, pentru a ne proba credinta, pentru a ne mentine pe calea cea dreapta etc. Deasemeni, zilnic ne intalnim cu afirmatii nefalsificabile care nu ne aporteaza nimic. “E posibil sa ai noroc la loterie”, afirmatie culeasa din horoscoapele publicate zilnic in ziare si reviste, si care rezuma modelul strategiei clarvazatorului - ceva adevarat in orice situatie nu da gres. In astfel de ‘capcane’ cad zilnic cei care nu-si dau seama de acest adevar.

Delimitarea falsationista stiinta - pseudostiinta este intuitiv plauzibila - bunul simt ne spune ca ceva nu este in regula in privinta unei teorii care ‘se potriveste’ cu orice rezultat experimental.

Cand poate fi considerata o teorie stiintifica drept falsa?
Daca un anumit enunt observational O este adevarat, se poate deduce falsificabilitatea unei teorii T care implica in mod logic ca O nu poate avea loc. Si totusi, chiar falsificationistii recunosc ca enunturile observationale sunt failibile si dependente de teorie. Ca urmare, dintr-o coliziune intre O si T nu se deduce ca T este falsa; singura consecinta logica este ca ori O ori T este falsa, dar logica nu poate discerne care. Se poate conserva la fel de bine teoria si respinge observatia. Acest lucru s-a repetat de multe ori in istoria stiintei atunci cand unele rezultate experimentale au contrazis teoria, cu consecinte pozitive.


Teoria gravitationala a lui Newton de exemplu, face predictii asupra traiectoriei planetelor care orbiteaza in jurul soarelui. In cea mai mare parte, aceste predictii au fost confirmate pe baza observatiilor, cu exceptia orbitei planetei Uranus. Problema a fost rezolvata in 1846 de Adams si Leverrier, care lucrand independent au propus existenta unei planete inca nedescoperite care exercita o forta gravitationala aditionala asupra lui Uranus. Ei au calculat masa si pozitia ipoteticei planete, descoperite mai tarziu (Neptun) conform predictiilor.


Atitudinea lui Adams si Leverrier nu poate fi criticata drept “nestiintifica”. In loc sa considere teoria falsificata pentru ca observatia in cazul planetei Uranus nu era consistenta cu predictia, cei doi au explicat observatiile conflictive postuland existenta unei noi planete. Cazul Adams / Leverrier nu este atipic, in stiinta orice teorie se afla la un moment dat in conflict cu unele observatii. In acest caz, departe de a falsifica teoria, o noua predictie (existenta unei noi planete) a consolidat-o.