Timpul nu exista. Timpul sunt lucrurile care ni se-ntampla, de aceea trece atat de repede atunci cand nu ni se mai intampla nimic. Dupa Craciun, intr-o zi ne dam seama ca peretele din fata este mai mult timp luminat de lumina aurie a dupa-amiezei si fara sa stim cand, a venit primavara. Fara stirea noastra, in unele campii infloresc ciresii si in vitrinele orasului sunt alte manechine. Intr-o dimineata luminoasa in drum spre lucru poate vom simti sangele incalzindu-se brusc la vederea unui trup tanar pe care hainele se muleaza perfect, si intr-o dupa-amiaza cu miros de fan ars ne vom da seama ca la piata deja se vand cirese si piersici. Fara sa stim cum si de ce, e vara.
Ne trezim inconjurati de copii in timp ce varam salteaua de aer si chaise-longurile in port-bagaj pentru a indeplini ritualul uitarii de sefi si colegi de munca, dar marele ambuteiaj de la intoarcere ne indica ca vacanta s-a terminat, ramanandu-ne doar amintirea plajii insorite pe care nu o mai putem deosebi de cea din anul anterior. Bronzul pielii va dura o luna si intr-o dupa-amiaza ne vom da seama ca peretele din fata se intuneca mai repede. Reapar anunturile comerciale , sunetul primelor colinde si din nou e Craciunul.

Monotonia face ca zilele sa alunece cu o viteza incredibila, fara urma. Iernile copilariei, verile adolescentei erau lungi si intense pentru ca fiecare zi era plina de senzatii noi cu care ne deschideam drumul in sus, impotriva timpului. Sub forma fricii sau aventurii, viata incepea din nou in fiecare zi cand ne dadeam jos din pat. Nu exista alta forma cunoscuta de a face ca timpul sa treaca incet decat aceea de a trai la orice varsta noi pasiuni, experiente stimulante, schimbari de ultima ora in rutina zilnica. Nu putem sa ne dorim nimic mai tare in noul an decat tresariri fericite, alarmari minunate, vise imposibile, dorinte inconfesabile, otravuri nu chiar mortale, tot ceea ce face ca obisnuinta sa nu ne transforme in sclavi ai unei vieti anodine. Sa ni se-ntample lucruri noi, ca atunci cand eram copii.


Manuel Vicent