Sau: cine nu are carte poate avea parte...in Romania.

Nu gasesc cuvinte pentru a exprima oroarea pe care mi-o provoaca vizionarea programelor de televiziune romanesti. Desi am decis sa nu le mai vad, azi dimineata am deschis intamplator televizorul si pe ProTV se emitea programul “Parte de carte”, emisiune prezentata de C. Tabara. Mi-am spus, hai sa-i dau o sansa…

De la bun inceput insa domnul Tabara m-a uimit prin faptul ca s-a scuzat timp de vreo 3 minute pentru ca emisiunea coincide cu Sfanta Liturghie! Ca si cum viata ar trebui sa inceteze odata cu inceperea liturghiei, orice alta activitate simultana fiind un sacrilegiu.

“Parte de carte” are pretentia de a fi un program cultural in care se prezinta carti si se comenteaza aspecte ale vietii culturale romanesti. De data asta domnul Tabara prezenta cartea lui Gerald Messadie “Istoria generala a Diavolului” publicata de Editura Humanitas.

Invitatii emisiunii erau preotul Constantin Necula (“normal ca atunci cand vorbim despe diavol sa invitam un cleric”) si “profesorul universitar”, “colonel si psihanalist” Tudorel Butoi, “parintele poligrafului in Romania”. Cum e de asteptat, parintele Necula combate tare impotriva cartii si a autorului, pe care il eticheteaza din start ca “relativist” si apoi il dispretuieste in diferite feluri de pe solide pozitii ortodoxe. Departe de a fi vocea rationalitatii si a naturalismului pragmatic asa cum ne-am astepta de la o dezbatere echilibrata, “profesorul” Butoi da un recital de servilism pro-popesc, completand afirmatiile preotului cu “critici” la adresa superficialitatii lucrarii autorului francez, care “a lasat teologia ortodoxa intr-o zona marginala”. “In ortodoxie diavolul are un rol bine definit” spune dumnealui. Si adauga “macar sa fi lasat sa se citeasca printre randuri…A scris superficial iar noi trebuie sa analizam lucrearea cu profunzimea necesara”. Sa vedem…

Gerald Messadie propune in lucrarea sa urmatorul mod de abordare a temei diavolului (din pagina Editurii Humanitas):

Asadar, exista Diavolul cu adevarat? Nu este cumva o fantasma colectiva, "tapul ispasitor" primordial, pe seama caruia sunt puse toate pasiunile si pornirile condamnabile ale omului insusi?
De la zeii mitologiilor greaca si romana, trecand prin demonii arhaici ai insulelor izolate din Oceania, de pilda, si ajungand pana la Raul absolut, fabricat si modelat continuu de unele religii actuale, Gerald Messadie abordeaza antropologic, sociologic si din perspectiva istoriei mentalitatilor geneza Diavolului si acea nevoie a omului de a-si nega responsabilitatea propriilor alegeri, de a-si declina vina si, in ultima instanta, de a se lasa patruns de groaza. Fiindca, spune Messadie, "omului ii place sa-i fie frica".

Nu am citit cartea, dar nu-mi este greu sa deduc de ce nu a placut ilustrilor invitati. Nu abordeaza tema diavolului pe placul lor, ca pe un demon cu existenta reala si indubitabila caruia i se poate face fata numai prin credinta in Dumnezeu. Ii nemultumeste ca autorul pune in dubiu arhicunoscuta, mincinoasa si pernicioasa idee potrivit careia numai credinciosul se poate comporta moral si numai el merita deci credibilitate si respect social.

Nu pot sa redau ineptiile insirate de cei doi, cert este ca manifestau la unison aceeasi atitudine ostila, la un moment dat aveam senzatia ca il considera pe Messadie un dusman periculos. “Una din marile gafe ale autorului” decreteaza preotul Necula “este ca se distanteaza de teologie”. Si adauga cu aplomb ca “valoarea stiintifica (a lucrarii) este aproape de zero”. E interesant de stiut cat cunoaste “preasfintia sa” despre metoda stiintifica.

La randul lui, parintele (poligrafului in Romania) Butoi sustine ca a vazut ani de-a randul oameni cu manifestari diabolice. Ca raul se afla in patrimoniul Diavolului. ‘Ce poate fi mai diavolesc?’ intreaba retoric in timp ce relateaza o anecdota in care o femeie o ucide pe alta pentru a-i fura butelia. “Profesorul” Butoi da o serie intreaga de amanunte cutremuratoare ale cazului, pentru ca in final sa traga triumfal concluzia ca faptele descrise sunt dovada de netagaduit a existentei Diavolului. Iar preotul adauga: “cea mai mare minciuna este ca Diavolul nu exista”.

Ma intreb la sfarsitul acestei diatribe daca cei doi invitati au citit macar cartea. Am indoielile mele. Emisiunea si invitatii sai mi-au demonstrat inca odata ca Romania se scufunda inexorabil in mocirla obscurantista. Si aceasta alunecare in intuneric nu e marcata de strigate de alerta ale vreunui grup de intelectuali, ci de un fel de mormaiala cacofonica si plina de autosuficienta a unor “lideri de opinie” care proclama singurele ‘valori’ demne de raspandit: ostilitatea fata de stiinta sau cultura laica si fata de gandirea critica, si dau exemplu de internalizare a dogmelor religioase ca gandire unica. Un amalgam nefast de popi cu vocatie de ayatolahi, balbaiti cu pretentii de critici literari, inculti care intr-o buna dimineata s-au trezit ca sunt figuri mas-media, “profesori universitari” care abia articuleaza o fraza coerenta, sunt azi instanta suprema de la care romanul emuleaza dispretul pentru valorile umaniste non-religioase, pentru curiozitatea intelectuala, pentru gandirea independenta si critica. Daca omenirea ar vorbi o singura limba, ai putea crede ca esti in Iran. Sa fie intr-un ceas bun.

Un video care prezinta istoria conceptului de diavol pana in zilele noastre: